Mt 25, 31-40
Sfântul Martin de Tours pe care îl comemorăm astăzi, a fost un soldat destul de reticent. Se pare că a simțit că e de datoria lui să se alăture armatei romane secolului 4 din moment ce însuși tatăl său era un veteran de război. Sfântul Martin s-a conformat întru totul cu cuvintele lui Cristos din evanghelia după Luca, adică am făcut ceea ce eram datori să facem. Însă, sfântul Martin, a mers dincolo de simpla datorie în conduita sa de soldat. El nu a făcut doar ceea ce era drept și nu și-a îndeplinit doar ceea ce era obligat să facă, ci a și acționat cu caritate creștină chiar dacă nu fusese încă botezat. Pentru acest motiv el este un sfânt patron al celor care se luptă.
Prima biografie a vieții sfântului Martin este cea scrisă de Suplicius Severus în care spunea că el a dat dovadă de bunătate ieșită din comun față de ceilalți soldați ca și el, și avea față de ei o afecțiune minunată. Sfântul Martin a dat dovadă de o virtute, generozitate și o austeritate a vieții încât ceilalți soldați din jurul lui, îl stimau în timp ce în secret îl iubeau necontenit.
Un incident care ilustrează caritatea desăvârșită a sfântului Martin a fost adesea concretizată în operele de artă cu sfântul Martin. În timp ce se afla cu datorii militare în Amiens, în mijlocul iernii, Martin a văzut un cerșetor sărac dezbrăcat. Însă, după cum spune Severus, Martin nu a avut nimic în afară de haina în care era el înfășurat, iar asta fiindcă el deja își oferise celelalte haine și o parte din actuala din exact același motiv. Prin urmare, și-a scos sabia….a împărțit haina sa în două părți egale, și una a dat-o acelui om sărac, în timp ce el s-a înfășurat cu restul. Acum, alte persoane care aveau și alte veșminte pe ei ar fi putut să își împartă hainele de pe ei cu cerșetorul după cum dreptatea și datoria o cerea de la ei, însă sfântul Martin, care avea doar acea haină, a împărțit-o, ceea ce a făcut ca el să treacă dincolo de simpla datorie, fiind motivat în schimb să fie mai mult asemenea lui Cristos.
Așa sa întâmplat că cerșetorul pe care îl ajutase Martin, de fapt, era Isus Cristos, care a și venit apoi la el într-o viziune, în acea noapte îmbrăcat în jumătatea de haină a sfântului Martin. Domnul l-a lăudat pentru această faptă bună, pentru această caritate care fusese una cu adevărat remarcabilă pentru cineva care abia dacă era un simplu catehumen. Astăzi noi îl comemorăm pe sfântul Martin și pentru această caritate a sa.
Imediat după acest moment, sfântul Martin a primit botezul iar la alți doi ani petrecuți în armată, sfântul Martin a început să fie un soldat al credinței. El a luptat împotriva ereziei ariane, a fondat o mănăstire, a devenit auster și ca episcop de Tours a reușit să convertească pe foarte mulți la credința în Cristos. În ciuda opoziției, chiar și din partea propriei sale familii, și în ciuda pericolului asupra vieții sale, el a continuat să fie un soldat. A putea spune că doar și-a îndeplinit datoria sa de episcop, de slujitor nevrednic al lui Dumnezeu.
Însă datoria noastră ca și creștin e aceea de a-l iubi pe Dumnezeu și de a-l iubi pe aproapele ca pe noi înșine. Iar în această datorie sublimă, a excelat sfântul Martin. După cum spusese și Severus, Nu se găsea pe buzele lui nici un alt cuvânt decât Cristos, și nici nu a existat vreun sentiment în inima sa în afară de pietate, pace, și de milostivirea tandră. Datoria noastră ca și creștini a carității este ea însăși o recompensă. De ce? Fiindcă ne face asemenea lui Cristos, ne unește cu cel care este bucuria noastră cerească. De aceea am putea spune că sfântul Martin a avut un fel de fericire cerească pe fața lui, fericită doar pentru faptul că l-a slujit pe Dumnezeu și omul cu multă supunere, prin a trăi vocația creștină a iubirii.
În încheiere vă invit să ne rugăm sfântului Martin să ne obțină și nouă o perseverența ca a sa în iubire și să fim asemenea lui adevărați soldați ai credinței. Amin
