Lc 18,1-8
Parabola judecătorului nedrept sau a văduvei persistente
Cum ar fi dacă Isus ar decide să își instaleze propria sa căsuță de mesaje? Imaginați-vă doar, stați și vă rugați și de odată auziți aceasta: Mulțumesc că ați sunat la casa Tatălui meu. Vă rugăm alegeți una din următoarele opțiuni: Apăsați tasta 1 pentru cereri: Apăsați tasta 2 pentru mulțumiri: Apăsați tasta 3 pentru plângeri: Apăsați tasta 4 pentru toate celelalte probleme. Ce s-ar întâmpla atunci cu toate rugăciunile noastre?
Rugăciunea este una din temele din textul evangheliei de astăzi. Iar rugăciunea este un dar de la Dumnezeu. Nu este nici o mașinărie și nici o formulă magică. Necesită o bătălie din partea noastră, iar asta fiindcă este un act de iubire și de dăruire de sine. Rugăciunea are efect doar dacă perseverăm și îi permitem lui Dumnezeu să acționeze. Uneori nu îi vom vedea efectele. A continua să îl cauți pe Dumnezeu în rugăciune este deja cel mai bun rod al rugăciunii.
Evanghelia ne prezintă o parabolă ce implică două categorii de oameni, un judecător arogant nedrept și o văduvă umilă dar persistentă. Judecătorul o ignoră la început, însă într-un final îi face dreptate fiindcă este persistentă. Ea nu a dorit să renunțe și nu a dorit să plece motiv și pentru care într-un final judecătorul cedează și îi face pe plac. Isus apoi scoate în evidență ceea ce a dorit. Și l-am auzit spunând că dacă un judecător nedrept i-a făcut acestei femei dreptate oare cu atât mai mult nu va face Dumnezeu dreptate pentru cei aleși ai săi? Ce dorește Isus să ne spună despre rugăciune prin această parabolă evanghelică? Și sunt trei lucruri:
Primul, el ne spune că Dumnezeu ne aude atunci când ne rugăm. Însă răspunsul lui Dumnezeu la rugăciunile noastre nu este conform cu propriile noastre dorințe. Aceasta este cea mai deasă greșeală a noastră prin care noi credem că Dumnezeu ar trebui să acționeze atunci când dorim și cum dorim noi, adică în conformitate cu voința noastră în loc de a lui. Faptul că viziunea noastră este una limitată, finită și incapabilă să vadă sfârșitul încă de la început, cumva ne scapă complet din privire. De aceea ajungem să ne plângem că devenim frustrați, îl acuzăm pe Dumnezeu că este indiferent cu noi iar noi nu trăim în conformitate cu credința. Însă adevărul e că Dumnezeu ne dă toate lucrurile bune de care avem nevoie, însă doar dacă cerem și persistăm în rugăciune. A cere și mai mult și mai des nu înseamnă automat că ne lipsește umilința. Trebuie să nu uităm niciodată că noi avem de-a face cu Dumnezeu care ne iubește și care dorește să ne ofere ce dorim și ce e mai bine pentru noi. Când ne punem să cerem va trebui să o facem cu iubire și umilință.
Doi, Isus ne spune că cu cât ne rugăm mai mult, cu atât mai aproape vom fi de el. Și că odată ce ne rugăm ceea ce cerem în ea se va schimba treptat. Așa că va trebui să așteptăm și să fim răbdători. Într-un final ceea ce dorim e ceea ce avem nevoie. Iar ceea ce avem nevoie e de a ne aduce gândurile, visele și ambițiile la o totală aliniere cu modul lui Dumnezeu de a vedea lucrurile.
Cât de des ne rugăm? Cât de constant ne rugăm? Ce cerem în rugăciune? Ce anume dorim cu adevărat? Distingem noi între ceea ce dorim și ceea ce avem nevoie cu adevărat? Avem noi oare cu adevărat acea credință și încredere în providența iubitoare a lui Dumnezeu?
Trei, Isus a subliniat, necesitatea de a ne ruga întotdeauna și de a nu ne descuraja. Mulți dintre noi nu au nici o problemă cu rugăciunea de cerere însă au o problemă cu rugăciunea de laudă sau de mulțumire. Nu putem spune că rugăciunea schimbă mintea lui Dumnezeu, însă ne schimbă pe noi. După cum și Isus a avut o relație personală și intimă cu Tatăl său ceresc, tot la fel și cu noi când ne rugăm mereu și fără să ne descurajăm.
În încheiere vă invit să reflectăm asupra a ceea ce a spus Samuel Johnson că rugăciunea nu are nevoie de dovadă exterioară fiindcă dovezile sunt în interior. E în natura omului, asemenea respirației, mâncatului și a băutului pe care o practicăm ca și cum ar fi o parte din însăși ființa noastră. Amin
