Mc 2,1-12
Vindecarea unui paralitic
Martin Luther spusese Roagă-te ca și cum totul ar depinde Dumnezeu, iar apoi muncește ca și cum totul depinde de tine.
Isus în textul evangheliei de astăzi ne învață modul în care să ne rugăm. Iar prima lecție este că pentru a ne ruga nu trebuie să spunem multe. Martin Luther a spus că, cu cât cuvintele sunt mai puține cu atât mai bună este rugăciunea. Prieteni paraliticului, îl aduc la Isus. Textul nu ne spune nimic precum că paraliticul ar fi cerut prietenilor săi că el dorește să fie vindecat de Isus și nici un alt cuvânt care să vină de la prieteni său precum că ei doresc să îl ducă la Isus. Chiar dacă ei nu și-au spus nici măcar un cuvânt unul față de celălalt, gestul de al aduce la Isus și de a aștepta ca acesta să fie vindecat este însăși o rugăciune. Prin urmare, când ne rugăm nu trebuie să spunem multe cuvinte, ceea ce trebuie să avem din plin este încredere în Domnul. Dacă simțim că rugăciunile noastre par să nu fie ascultate, asta ar putea fi din cauza faptului că spunem prea multe în acea rugăciune.
A doua lecție este că atunci când ne rugăm trebuie să îl lăsăm pe Dumnezeu să decidă pentru noi. Când cei patru bărbați l-au adus pe paralitic la Isus, ei s-au sustras imediat. Ca și cum i-ar fi spus lui Isus, De acum e treaba ta, noi ne-am făcut partea. Acesta este modul în care trebuie să ne rugăm, ca atunci când ne aflăm în prezența lui Dumnezeu să îl lăsăm pe el să decidă. Când ne rugăm nu trebuie să dăm instrucțiuni lui Dumnezeu asupra a ceea ce trebuie să facă, și facem aceasta atât de mult încât ajungem să nu îi lăsăm deloc spațiu lui Dumnezeu să decidă de unul singur.
A treia lecție este că datorită credinței prietenilor săi este vindecat paraliticul. De obicei, când Isus vindeca o persoană bolnavă, aceasta este vindecată datorită credinței ei însăși. Însă spre surprinderea noastră, în evanghelia de astăzi, nu datorită credinței paraliticului ci datorită credinței prietenilor săi i se iartă păcatele iar el este vindecat. Credința prietenilor săi e cea care l-a atins pe Isus și l-a făcut să vindece acea persoană bolnavă.
Ceea ce ni se prezintă astăzi este o formă de credință de care adesea uităm și totuși e una care joacă cel mai important rol în viețile noastre precum și în viețile celorlalți oameni. Cineva spusese că Când credința mea este slabă, atunci am nevoie de credința ta să mă susțină, când credința ta este slabă atunci ai nevoie de cineva să te susțină. De exemplu, sfânta Monica, credința ei nu a fost oare un instrument în convertirea fiului ei, sfântul Augustin? Credința sfintei Tereza de Lisieux, ea a fost o călugăriță care a trăit într-o mănăstire însă a fost și este patroana tuturor misionarilor.
Niciodată nu vom știi cât de mult poate conta credința noastră asupra celor din jur. Însă ne putem face o idee din textul evangheliei de astăzi în care am văzut cum Isus se folosește de credința celorlalți pentru a atinge viața unei persoane a cărui credință poate fi slabă.
Cu toți am primit haruri asemănătoare datorită credinței prietenilor noștri, indiferent că acești prieteni sunt părinți noștri, profesori, colegi de muncă sau prieteni ori însoțitori. Însă cât de des suntem noi unul din cei patru prieteni ai celorlalți? Cât de des credința noastră este o sursă de har, putere și inspirație pentru ei, în momentele în care aceștia se află în dubii și neliniști?
Oare nu dorește Domnul să ne spună astăzi că nu trebuie să ne ridicăm propriul pat, ci să prindem de patul altuia și să îl ducem în prezența lui? Dorim ca ceilalți să se schimbe, însă avem noi oare credința care îi poate schimba pe ei? Amin
