Mc 3,13-19
Misiunea celor 12
Se spune că: Noe era un bețiv, Iacob un mincinos, Lea era urâtă, Abraham era prea bătrân, Isaac era un visător, Iosif a fost abuzat, Gideon era fricos, Ilie era sinucigaș, Ioan era evazionist, Iob era falit, Ieremia era un smiorcăit, discipoli au adormit în timpul rugăciunii, Petru l-a renegat pe învățător, iar Lazăr era mort! Dacă simțim că Dumnezeu nu se poate folosi de noi atunci amintiți-vă de aceste persoane.
În textul evangheliei de astăzi Isus cheamă niște oameni obișnuiți, nefolositori și necalificați pentru a fi discipoli săi. Însă Isus face trei lucruri, trei gesturi, când îi cheamă pe cei 12 ca apostoli ai săi:
În primul rând, el merge sus pe munte. Muntele reprezintă locul preferat de rugăciune pentru Isus, după cum a fost și pentru Moise și pentru profeți din Vechiul Testament. Rugăciunea intensă și voința Tatălui mai presus de orice merge înaintea alegerii celor doisprezece. Iar asta fiindcă este o alegere critică pe baza căreia se află viitorul Bisericii. El nu îi alege pe cei cu care se lucrează ușor ci doar pe cei pe care îi vrea Tatăl. El dă un exemplu asupra a ceea ce trebuie ei să facă. Așa că întrebarea e, Facem noi ceea ce face Cristos, se roagă și pune mai presus de orice voința Tatălui, înainte de a lua decizii mari și importante în viețile noastre?
În al doilea rând, el îi numește pe cei 12. Isus îi alege să fie cu el, să fie trimiși să predice și să aibă autoritatea de a alunga demoni. El are nevoie de apostoli, nu doar pentru a ajuta ci și pentru a împărtăși lucrarea sa de a conduce, de a învăța și de a sfinți. El îi alege într-un mod în care și El depinde de noi. El alege să aibă nevoie de noi.
A fi cu el ca însoțitori înseamnă să fii discipoli lui. S-a spus că un discipol este o persoana care stă la picioarele învățătorului pentru ca să poată învăța de la el. Discipoli nu doar că merg la învățător pentru a fi cu el câteva ore iar apoi pleacă la casele lor ci ei trăiesc cu el în permanență. Scopul acestui a-fi-cu-învățătorul este acela că discipoli își pot impregna modul de viață al învățătorului în viața lor proprie: modul său de acționa, gândi, judeca ba chiar și sentimentele sale. Sfântul papă Ioan Paul al II-lea de multe ori ne amintea că „a fi” trebuie să fie o prioritate față de „a face”. Papa le spunea Legionarilor lui Cristos și membrilor Regnum Christi că dacă voi sunteți ceea ce ar trebui să fiți, atunci veți reuși să dați foc lumii întregi. Iar la timpul potrivit, învățătorul își trimite discipoli săi în lume, nu doar pentru a duce prezența sa în ea ci și învățăturile și faptele sale.
A fi afară înseamnă să fii un apostol al său însă un discipol rămână un discipol chiar dacă este trimis ca apostol fiindcă nu există nici o trecere de la ucenicie la apostolat. Cu cât creștinul a învățat mai mult umilința și blândețea lui Cristos, cu atât mai efectiv poate aduce prezența lui Cristos altora. Nu e de ajuns să cunoaștem, iubim, și să îl slujim pe Dumnezeu ci să îl și cunoaștem, iubim și să îl slujim pe aproapele în viața aceasta și să fim fericiți cu El și în El în viața viitoare pentru toată veșnicia. Așa că întrebarea e, cât de mult cooperăm noi, ca și catolici botezați, la lucrarea sa?
Și în ultimul rând, el îi alege pe cei 12 pe nume. Îl vom auzi pe Cristos chemându-i pe apostoli. El le dă o nouă identitate, de a lucra împreună la construirea împărăției lui Dumnezeu. Fiecare este definit de vocația, misiunea și responsabilitatea sa pentru binele celorlalți, însă fiecare dintre ei este de neînlocuit. Nici o parte a vieții lor nu poate fi străină de ceea ce sunt ei acum. Așa că întrebarea e, misiunea și vocația noastră atinge și perfecționează toate aspectele vieții noastre? Ce parte din noi nu a fost încă atinsă de chemarea sa?
În încheiere vă invit să reflectăm împreună la următoarele întrebări, Îl văd alți pe Cristos în noi, sau suntem noi anti-mărturii pentru cei din jurul nostru? Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru că ne-a chemat să îl slujim pe El prin Biserica sa? Amin
