Mt 23, 8-12
Cei umili vor fi înălțați
Cineva a spus la un moment dat că sfinți sunt comentarii vii ale sfintei Scripturi. Iar astăzi, noi putem vedea în sfântul Toma de Aquino ilustrate unele dintre adevărurile centrale din lecturile de astăzi, dar mai ales umilința pe care Domnul o exaltă în învățăturile sale.
Sfântul Toma de Aquino este cel mai probabil cel mai mare doctor al Bisericii și una dintre cele mai mari minți din istoria umană, dar cu siguranță cea mai strălucitoare lumină din istoria Bisericii. El a scris nouă comentarii asupra sfintei Scripturi, numeroase expuneri ale operelor altor filosofi precum Aristotel și Boethius, o colecție de comentarii asupra primilor părinți ai Bisericii, cinzeci de scrisori asupra diverselor subiecte de teologie, filosofie și politică, a compus imnuri liturgice și rugăciuni pentru sfânta Liturghie a sărbătorii Trupului și Sângelui Domnului. Dar cea mai importantă operă a sa este faimoasa Summa Theologiae, care este o sinteză teologică a întregii teologii catolice.
Intelectul său a fost atât de mare încât era capabil să lucreze la patru proiecte diferite în același timp, dicta la patru scribi care scriau patru cărți diferite de diverse subiecte.
Și totuși, cu tot cu acest intelect imens al său el tot a rămas un om umil. Precedent în viața sa, contemporani săi îl numeau și strigau bou mut, fiindcă nu vorbea mai deloc. Și totuși, sfântul Albert cel Mare, învățătorul său, a spus Toma poate că este un bou mut acum însă într-o zi răgetul său va răsuna în întreaga lume.
Sfântul Toma a recunoscut că toate darurile sale provin de la Dumnezeu și sunt destinate a fi folosite doar în slujirea lui Dumnezeu. Spre sfârșitul vieții sale complet dedicate în slujirea Bisericii, pe când se ruga înaintea crucifixului, vocea lui Isus însuși a fost cea care l-a întrebat pe Toma ce recompensă dorea pentru munca sa. El a răspuns, Nimic decât pe tine, Doamne!
De-a lungul slujirii sale publice, Domnul nostru a oferit multe parabole și învățături pentru a insufla în discipoli săi importanța umilinței. Cei care erau mândri deseori nu reușeau să îl înțeleagă pe Domnul, pe când cei umili îl recunoșteau ca Mântuitor al lor. Atitudinea de umilință este fundamentală pentru un creștin, motiv și pentru care Domnul a menționat umilința ca fiind prima și cea mai importantă dintre fericiri: Fericiți cei săraci în duh,
cu inimi umile, (Mt 5,3) care recunosc dependența și nevoia lor de Dumnezeu, căci ei au nevoie de un mântuitor, iar tot ceea ce au ei provine de la Dumnezeu și este destinat pentru slujirea lui Dumnezeu.
Trăim într-o lume atât de arogantă, în care tot mai mulți oameni cred că ei știu mai bine decât Biserica în ceea ce privește credința și moralitatea; ei știu mai bine decât secole întregi de sfinți, de doctori sfinți ai Bisericii și decât Domnul însuși.
Chiar și catolici de o viață adesea cred prea mult despre ei înșiși. Păcatul mândriei poate deveni cu ușurință o capcană chiar și pentru episcopi și preoți, de aceea și trebuie ca fiecare dintre noi să apeleze și să se întoarcă din nou și din nou la sfânta Scriptură, la mari doctori ai Bisericii, dar mai ales să îi lăsăm să ne învețe. Va trebui să venim cu umilință la sfintele sacramente și la rugăciunea zilnică recunoscând nevoia noastră de harul mântuitor al lui Cristos. Cred că acesta este și motivul pentru care sfântul papă Ioan Paul al II-lea mergea la sfânta spovadă în fiecare săptămână, pentru că în confesional noi renunțăm la ego-ul mândru pentru a putea fi umpluți cu Duhul Sfânt.
În încheiere vă invit să celebrăm în continuare această sărbătoare cu bucurie, însă ca slujitori umili ai lui Dumnezeu, care caută să imită învățăturile sale, sfințenia sa și virtuțile sale. Amin
