Mc 6,14-29

Moartea lui Ioan Botezătorul

Cineva, cu numele Iudita, a spus la un moment dat despre putere că, Niciodată să nu pui o limită în iubirea pe care o cauți fiindcă vei ajunge să îți mănânci propriile cuvinte. Fiindcă iubirea vine cu persoane mai puțin plăcute iar dacă îl întrebi pe Dumnezeu de ce, îți va răspunde, misterioase sunt căile iubirii. Apoi, Pierre Troubetzkoy, spusese și el că De ce trebuie ca rugăciunile omului făcute cu milostivire să fie ascultate de ceea ce este deasupra lui când acesta nu dă dovadă de nici o milostivire asupra a ceea ce se află sub el?

Textul evangheliei de astăzi ne-a relatat momentul în care Irod la decapitat pe Ioan Botezătorul, în urma complotului Irodiadei, a soției sale ilegitime. Ea era ilegitimă fiindcă de fapt era soția fratelui lui Irod, Filip. Decapitarea a avut loc în urma laudei excesive. Dar mai ales și datorită promisiunii făcute. Promisiunii, care conform lui, nu avea cum să o încalce. Un pic ciudat dacă stăm să ne gândim fiindcă noi cel mai adesea auzim expresia Promisiunile sunt făcute ca să fie încălcate. Însă pentru Irod nu era. Ea trebuia dusă la împlinire chiar și cu costul vieții altor persoane. Și am auzit cum i-a spus fiicei Irodiadei, Cere-mi orice vrei şi îţi voi da!”. Din moment ce el a spus aceasta chiar în fața oaspeților lui, nu mai avea cum să de-a înapoi motiv și pentru care fiica Irodiadei a profitat de ocazie și a cerut capul lui Ioan Botezătorul. Datorită sensului său pervertit de cuvânt de onoare el cedează acestei cereri și pune să i se aducă capul lui Ioan pe un platou.

Acest episod ne oferă imaginea a două persoane diferite, iar evanghelistul Marcu pare că nu se dă în lături din la a le compara. Pe de o parte, îl avem pe sfântul Ioan Botezătorul, care era puternic, demn de admirația noastră și o persoană credibilă. Căruia nu îi era frică să spună adevărul, care vorbea sincer, era curajos și nu îi era frică de consecințele care vin din a face ceea ce e corect. De fapt, el a fost decapitat fiindcă nu i-a fost frică să spună lucrului pe nume, că Irod ducea o viață imorală. El i-a spus lui Irod, direct și simplu,  Nu-ţi este permis s-o iei pe soţia fratelui tău.

Pe de altă parte, îl avem pe Irod, un tip de persoană care era slabă și fără coloană vertebrală după cum se spune, fricos și de care se putea profita ușor. Reacția sa față de diferite persoane și evenimente ne arată faptul că el avea o personalitate instabilă și nesigură. O dovadă concretă în această privință este acel moment în care Ioan Botezătorul l-a criticat pentru viața sa imorală, motiv și pentru care s-a și supărat enorm pe el. Însă când se întâlnește cu Ioan în închisoare el începe să îi fie frică de el fiindcă era un om drept și sfânt.

În ziua de astăzi, suntem înconjurați de atât de mulți irozi, inclusiv noi înșine. Sunt atât de multe principii și morala creștină care este compromisă de respectul uman. Cu toți știm că ca și creștini trebuie să susținem, să îl proclamăm pe Cristos și mesajul evangheliei. Cineva a zis că motivul pentru care nu o facem ar fi că suntem speriați, că ne este frică de consecințele care vin cu aceasta. Că am putea pierde un prieten, că am putea pierde o afacere dacă stăm și susținem vreo ceva ce implică creștinismul și valorile umane în comunitate.

De aceea va trebui să ne gândim la sfântul Ioan și la toți ceilalți martiri creștini. Să suferim pentru câteva inconveniențe, să pierdem câteva prietenii lipsite de valoare, sau chiar câteva pierderi materiale pentru Cristos. Fiindcă dacă căutăm adevăratul mod de viață creștin va trebui să căutăm oameni și persoane asemănătoare lui Ioan. Va trebui să îl imităm pe Ioan Botezătorul, puterea sa și spiritul său neînfricat. Amin

Alte opțiuni: 01, 02, 03, 04,

Facebook
Twitter
LinkedIn
WhatsApp
Email

Articole asemanatoare

//
Daca aveți vreo întrebare trimiteți-mi mesaj aici și va voi răspunde imediat!
Cu ce va pot ajuta?