Lc 10, 38-42

Sfânta Scolastica – Conversația sfântă și Phubbing-ul*

Cu toate că amândoi s-au consacrat pe ei înșiși lui Dumnezeu, era un adevărat obicei pentru sfânta Scolastica să își viziteze fratele pe sfântul Benedict. Există și o faimoasă poveste despre doi frați sfinți care se vizitau reciproc și care aveau conversații sfinte despre sfinți, când sosise momentul ca sfântul Benedict să se întoarcă la mănăstire. Poate că deja știau că avea să fie ultima lor conversație și vizită de acest fel fiindcă ea ajunsese la finalul vieții, sau poate că dorea să petreacă mai mult timp în conversație sfântă cu fratele ei, însă sfânta Scolastica și-a închis ochii și a început să se roage. Imediat a și început o ploaie torențială, cu tunete și fulgere, o ploaie atât de urâtă încât era imposibil pentru sfântul Benedict să se întoarcă acasă. Acesta e și motivul pentru care ea este patrona sfântă ce trebuie chemată în ajutor când vine vorba de furtuni și ploi.

Au stat împreună în rugăciune și în conversații întreaga noapte iar după trei zile sfânta Scolastica a murit, iar sufletul ei i-a apărut lui Benedict la mănăstirea lui sub formă de porumbel ce zbura în ceruri.

Mie personal îmi place foarte mult această poveste a sfintei Scolastica și a sfântului Benedict ce au stat și au purtat o conversație sfântă. Imaginea celor doi sfinți ce vorbesc despre bucuriile cerului, nelăsând ca grijile lumești și detracțiile pământești să îi distragă. Acest fapt ne duce cu gândul la povestea culturii noastre moderne. Cultura noastră continuă să fie marcată de zgomote nesfârșite și de distrageri banale de orice tip de neimaginat. La restaurant, de exemplu, poți vedea o familie ce a ieșit pentru a lua masa, iar fiecare dintre ei stă pe telefon sau cu telefonul în mână. Au ajuns până la acel nivel în care nu mai știu cum să vorbească unul cu altul.

Recent am dat pe internet de un nou cuvânt. Acesta se numește phubbing. *Phubbing-ul face referință la acel moment în care îți folosești telefonul pentru a ignora pe cineva. Adică în loc să vorbești cu acea persoană de lângă tine, tu în mod intenționat eviți conversația prin a-ți verifica email-ul, sa să te joci diverse jocuri sau altele asemenea.

Ceea ce e mai înfricoșător e faptul că cuplurile căsătorite își fac aceasta unul altuia acasă, în dormitor. În loc de comunicare sfântă dintre soț și soție, ei își folosesc telefoanele ca scuză de a nu vorbi unul cu altul. Când are loc acest fenomen imediat încep să apară și supărările, resentimentele, stresul, anxietățile create fiindcă ele nu mai sunt exprimate într-un mod sănătos și eficient.

Studiile arată că cuplurile din ziua de astăzi sunt mai puțin intime decât generațiile precedente, iar aceste telefoane au și ele un rol destul de important în această privință.

Nu zic că ele sunt complet rele, ci că ar trebui să existe o regulă în familie ca în dormitor, la mese sau când diverși oaspeți au venit în vizită să se evite telefonul pe cât de mult cu putință.

Viața și exemplul sfintei Scolastica ne cheamă pe toți, să revenim la practicile mai sănătoase, comunicare sănătoasă, rugăciunea în familie, disciplină în ordonarea corectă a responsabilităților lumești cu datoriile religioase.

Sfinți sunt cei care ne ajută să recuperăm ceea ce noi am pierdut prin păcat și prin obiceiurile lumești. De aceea, să ne rugăm astăzi ca sfânta Scolastica să ne ajute să ne mărim propria noastră iubire față de Dumnezeu și față de toți cei din jurul nostru. Amin

Alte opțiuni: 01, 02, 03, 04,

Facebook
Twitter
LinkedIn
WhatsApp
Email

Articole asemanatoare

//
Daca aveți vreo întrebare trimiteți-mi mesaj aici și va voi răspunde imediat!
Cu ce va pot ajuta?