Mt 6,7-15

Tatăl nostru

C. F. Andrews, preot al Bisericii Angliei și activist pentru independența Indiei, relatase la un moment dat o veche legendă despre momentul în care Isus s-a reîntors în ceruri. Unul dintre îngeri l-a întrebat pe Isus: Pe cine ai lăsat în urmă pentru a-ți duce mai departe munca? Isus a răspuns, Un mic grup de bărbați și femei care mă iubesc. Dar dacă vor da greș când vor începe persecuțiile? Nu va fi distrus tot ceea ce tu ai construit? Da, a spus Isus, dacă vor da greș, tot ceea ce am făcut va fi distrus. Nu se mai poate nimic altceva? Nu, a spus Isus, nu se mai poate nimic. Atunci? Isus a răspuns în tăcere, Nu vor da greș.

Dacă avem și noi o astfel de încredere în înfruntarea zilei de mâine, vom putea declara și noi triumfător, Căci a ta este împărăția şi puterea şi mărirea în veci!

Atunci când rostim din toată inima și așa cum trebuie rugăciunea Tatăl Nostru, vom deveni capabili să vedem victoria lui Dumnezeu în viețile noastre precum și în lumea noastră.

În pasajul evangheliei de astăzi, Isus ne prezintă una dintre cele două greșeli pe care le facem, în momentul în care ne rugăm lui Dumnezeu, iar aceasta este repetiția în van (v. 7-8) sau vorbăria multă, indiferent că greșeala o facem noi singuri sau împreună cu alți. Iar cealaltă este gloria-în-van (Mt 6,5-6). Farisei rosteau rugăciuni foarte lungi (Mt 23.14), în cadrul cărora murmurau continuu aceleași cuvinte, din nou și din nou, fără nici un sens. Prin urmare, tot ceea ce conta pentru ei era ca să le facă lungi. Cu alte cuvinte, Isus ne învață că rugăciunea nu trebuie să fie o amestecătură de cuvinte, fraze și formule cu care să ne facem auziți de Dumnezeu și să îl obligăm să ne îndeplinească rugăciunea. Tocmai în acest context adesea suntem acuzați de frați noștri protestanți că și noi am face la fel. Conform lor noi spunem în mod repetat atât de mulți Tatăl Nostru și Bucură-te Marie fără a ține seama de semnificația lor. Rugăciunea devine seacă, pustie și uscată în momentul în care face același lucru din nou și din nou iar asta e repetiția inutilă sau în van, tocmai aceasta e și ceea care e condamnată fiindcă nu e deloc plăcută Domnului. Important este să nu uităm că nu toate rugăciunile lungi sunt interzise, rele. De exemplu, putem citi în evanghelii că Isus s-a rugat întreaga noapte (Lc 6,12). Rugăciunea lui Solomon a fost lungă. Sunt momente în care avem nevoie de rugăciune lungă, atunci când afecțiunea și ardoarea noastră sunt extraordinare. Rugăciunea lungă care este condamnată de Cristos, în pasajul evangheliei de astăzi, este cea care o facem sau mai rău o prelungim intenționat doar pentru a ne face mai plăcuți lui Dumnezeu sau oamenilor. Nu rugăciunea lungă este cea care este condamnată fiindcă Isus mereu ne-a învățat să ne rugăm mult. Ce este greșit este rostirea rugăciunilor ca pe niște simple cuvinte, și nu rugăciunea prin care dorim să obținem ceva de la Dumnezeu. Trebuie să ne rugăm cu sinceritate și cu seriozitate, lui Dumnezeu Tatăl nostru cel ceresc. Cu alte cuvinte, astăzi suntem invitați să rostim rugăciunea Tatăl Nostru cu mai mult înțeles și sens.

În încheiere vă invit să reflectăm la următoarele cuvinte ce provin și ele de la un preot. Acesta a spus ca rugăciunea va avea cu adevărat efect doar dacă va imita rugăciunea lui Isus. Mai întâi să ne rugăm sfințeniei lui Dumnezeu, să vină împărăția sa atunci când noi vom face voința lui pe pământ după cum e și în ceruri. Abia apoi, în partea a doua noi îi cerem ceea ce avem nevoie, hrana spirituală și materială, iertare și puterea de a învinge ispitele cu care ne confruntăm astăzi. Condiția cerută de Cristos este ca iertarea lui Dumnezeu să fie primită doar după ce noi dăm dovadă de iertare față de cei din jur care ne-au greșit. Astăzi, suntem cu toți chemați să ne apropiem de Dumnezeu în rugăciune, simplă, încrezătoare și cu intențiile corecte. Iar asta fiindcă Dumnezeu cunoaște adevăratele noastre nevoi mult mai bine decât noi. Amin

Alte opțiuni: 01, 02, 03, 04, 05,

Facebook
Twitter
LinkedIn
WhatsApp
Email

Articole asemanatoare

//
Daca aveți vreo întrebare trimiteți-mi mesaj aici și va voi răspunde imediat!
Cu ce va pot ajuta?