Lc 16,19-31
Parabola bogatului şi a lui Lazăr
Am dat zilele acestea de o povestioară despre un om de afaceri din Midwest, USA care oferise în mod anonim mai bine de 600 milioane de dolari la diverse universități, centre medicale, instituții caritabile și alți beneficiari pe durata a mai bine de 50 de ani. La un moment dat, prin niște proceduri legale identitatea lui a fost cunoscută, și cu toți au putut vedea că de fapt el era o persoană care nici măcar nu deținea pe numele lui o casă sau o mașină, care zbura doar la clasa economică și care purta un ceas ieftin de 15 dolari. Acest om își explica generozitatea în cuvinte simple și directe, și spunea, Am decis că am destui bani și am crezut de cuviință să împărtășesc ceea ce am spre binele multora care nu au parte de același privilegiu ca și mine. El nu era un nebun care oferea ceea ce nu putea păstra pentru a câștiga ceea ce nu putea pierde. El era exact opusul omului bogat din evanghelia de astăzi a cărui grijă sunt doar hainele fine și petrecerile zilnice.
Textul evangheliei de astăzi, ne-a vorbit despre parabola Lazărului și a omului bogat, prin care Isus dorește să ilustreze scena dramatică a contrasului sărăciei și a bogăției, a cerului și a iadului, a compasiunii și a indiferenței, a incluziunii și a excluderii. De asemenea, putem observa și schimbarea abruptă și dramatică a sorții. Lazar, care tradus înseamnă Dumnezeu este ajutorul meu nu era doar sărac, ci și cu handicap fiindcă a fost adus la poarta bogatului. Câinii care îi lingeau rănile, probabil că îi și furau puțina pâine pe care o avea. Câini în lumea antică simbolizau, satisfacerea, mulțumirea. Îndurarea chinului adus de acești câini sălbatici, nu făcea nimic altceva decât să aducă săracului mai multă mizerie și suferință. Bogatul însă l-a tratat pe acest cerșetor cu indiferență, până când soarta lor s-a schimbat.
La sfârșitul vieților lor, Lazăr a fost dus în sânul lui Abraham, nu pentru faptul că a fost sărac și cu handicap ci fiindcă nu și-a pierdut speranța în Dumnezeu. Ochi lui erau ațintiți asupra comorii pregătită pentru el în ceruri.
De ce oare bogatul atunci când a murit s-a aflat în chinurile lumii de dedesubt? El nu l-a chinuit deloc pe Lazăr. Bogatul s-a trezit în chinurile lumii de dedesubt nu fiindcă bogăția și luxul ar fi rele. El s-a trezit acolo fiindcă, asemenea multora dintre noi, el nu a făcut nimic pentru ca viața lui Lazăr să devină mai bună, el nu a făcut nimic în privința drepturilor săracilor și nu i-a ajutat deloc; el era în apatie și indiferență. El a eșuat să vadă dincolo de sine însuși și de existența sa pământească. El nu a luat bogăția ca dar al lui Dumnezeu și tocmai aceasta e adevărata valoarea care stă nu în păstrarea pentru sine însuși ci în folosirea spre binele celorlalți. El nu putea vedea dincolo de bunurile sale materiale. El îl pierduse din privire pe Dumnezeu și comoara cerului fiindcă a fost prea preocupat de căutarea fericirii în lucrurile materiale. A slujit bogăția în locul lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, a comis păcatul omisiunii. Și conform ediției Enciclopediei Catolice din 1917, păcatul omisiunii constă în eșecul de a face ceva ce o persoana poate și trebuie să facă.
Astăzi, însă vă invit să reflectăm și asupra următoarei istorioare. Sam Jones era un predicator care ținea predici destul de înflăcărate. Aceste predici ale sale erau îndreptate, în primul rând spre creștini, urgentându-i să renunțe la practicile păcătoase din viețile lor. Mesajul lui Sam avea un efect foarte mare și mulți oameni promiteau că vor renunța la viciile lor, precum înjuratul, băutul, fumatul, minciuna, bârfa și toate celelalte care îi displac Domnului.
Însă, la un moment dat, Sam a întrebat o femeie, La ce anume vei renunța? Femeia i-a răspuns, Sunt vinovată de a nu fi făcut nimic, și voi renunța să mai fac aceasta. Cu toate că ea nu avea nici un viciu ori practică rea la care să renunțe, ea nu își trăia viața creștină într-un mod activ, într-un mod plăcut Domnului. Amin
