Is 50,4-7
Fil 2,6-11
Mc 14,1-15,47
Personajele din patimă reprezintă păcatele noastre ce au dus la răstignirea lui Isus
Cât de frumoasă este narațiunea patimii lui Isus. Tocmai faptul că patima lui Isus a fost atât de venerată se crede că narațiunile patimii din evanghelii sunt primele părți ale evangheliilor ce au fost scrise. Primi creștini erau atât de nerăbdători să păstreze narațiunea mântuirii noastre încât au și pus-o imediat în scris. Cu siguranță le putem înțelege sentimentele fiindcă și noi venerăm cu evlavie patima lui Isus.
Odată cu rememorarea primilor creștini a atâtor de multe evenimente ale Patimii lui Isus, acestea treptat au început să capete noi sensuri. De exemplu, celebrarea paștelui lui Isus cu apostoli săi a schimbat rugăciunea iudaică asupra pâinii și vinului în diferite rugăciuni – rugăciuni pe care noi acum le avem în timpul consacrării de la fiecare sfântă Liturghie, și cu siguranță ne dăm seama că ei s-au mirat asupra a ceea ce se petrecea. Când Isus a spus, Luați, acesta este trupul meu! (Mc 14,22), sunt sigur că abia mai târziu, când au privit înapoi la acest moment au realizat împlinirea acestui moment în moartea lui Isus pe Calvar când și-a oferit propria viață pentru noi. Când Isus a spus, Acesta este sângele meu, al alianței, care se varsă pentru mulți (Mc 14,24), tot la fel, abia mai târziu când au privit înapoi la acest moment ei au văzut împlinirea lui în moartea lui Isus pe Calvar când și-a vărsat sângele pentru a forma noua alianță spre iertarea păcatelor noastre. E același sacrificiu, și nu unul nou, care a ajuns de-a lungul timpului și la noi astăzi.
Acum când privim și noi la patima lui Isus observăm cum multe din aceste evenimente capătă un nou sens și pentru noi. Observăm un set complet de personaje ce au avut un rol de jucat, rol care într-un final a dus la răstignirea lui Isus. Odată ce realizăm faptul că păcatele noastre sunt cele care au fost cauza crucificării lui Isus vom putea privi la aceste personaje diferite din patimă ca fiind simple reprezentări ale păcatelor noastre pentru care a murit Isus. Gândiți-vă la Iuda. Când l-a întâlnit pe Isus în grădina Ghetsimani l-a sărutat pe Cristos (Mc 14,45) însă era un sărut înșelător și viclean. Nu era un sărut din iubire fiindcă inima lui Iuda era departe de Isus. Când noi venim la sfânta Liturghie îl sărutăm pe Domnul, mai ales când îl primim în sfânta Împărtășanie iar când se termina sfânta Liturghie suntem invitați să Mergem în pace pentru a-l sluji pe Domnul, și totuși cât de des nu păcătui! Putem vedea o parte din noi în Iuda, putem vedea această parte a lui Iuda și în politicieni noștri care spun că sunt creștini și totuși lansează unele legii care sunt contrare credinței creștine. Pe de o parte ei îl sărută pe Isus și pe de altă parte ei permit comploturile sau le susțin împotriva nevinovaților lui Isus.
Petru a promis că chiar dacă toți își vor pierde credința în Isus el nu o va face (Mc 14,49) și totuși când Petru se afla în curtea casei marelui preot la negat pe Isus de trei când s-a aflat sub presiune (Mc 14,68.70.71). În versiunea grecească a evangheliei lui Marcu a treia renegare a lui Petru este una destul de ambiguă și ar da de înțeles că Petru chiar îl și blestemase pe Isus (Mc 14,71). Când păcătuim, nu o facem oare fiindcă ne lipsește credința sau că credința noastră este slabă? Ascultați ceea ce a spus Petru, Nu știu, nu înțeleg ce zici! (Mc 14,68), Nu-l cunosc pe omul acesta despre care vorbiți” (Mc 14,72). Sunt unii care aparent spun că acum ei nu au știut că acesta era un păcat cu adevărat grav de a lipsi de la sfânta Liturghie în zi de Duminică și de sărbătorile de poruncă, iar alți care spun că nu au știut că e păcat de moarte să ai relații intime înainte de căsătorie. După cum Petru a fost iertat și restaurat de Isus și noi suntem iertați și restaurați de Isus ori de câte ori ne căim.
Oameni din jurul lui Isus care i-au adus insulte ne amintesc de insultele pe care le primește Biserica astăzi.
Unii au început să-l scuipe și, acoperindu-i fața, îl loveau spunându-i: “Profețește!” Iar servitorii îi dădeau palme (Mc 14,65).
Când Isus a fondat Biserica i-a spus lui Petru tu ești Petru și pe această piatră voi zidi Biserica mea și porțile iadului nu o vor birui (Mt 16,18) dacă îl iubim pe Isus atunci cu siguranță iubim și Biserica. Sfântul apostol Paul ne spune că Biserica este Trupul lui Cristos (Rom 12,4-5; 1Cor 10,16-17; 12,12-31), și că el a învățat aceasta într-un mod extrem de dramatic când s-a aflat pe drumul spre Damasc pe când persecuta creștini, moment în care Isus l-a întrebat, Saule, Saule, pentru ce mă persecuți?….eu sunt Isus cel pe care tu îl persecuți (Fap 9,4-5). Vedem slăbiciunile și eșecurile diferitelor persoane din Biserică, care sunt și o nouă oportunitate de a ne ruga pentru ei și de a-i ierta și de a ne ruga ca Biserica să devină ceea ce a fost chemată să fie, însă Biserica este un dar de la Isus pentru noi. Dacă respingem Biserica atunci îl respingem pe Isus. Isus a spus în evanghelia lui Luca (10,16), Cine vă ascultă pe voi pe mine mă ascultă. Cine vă disprețuiește pe voi pe mine mă disprețuiește, iar cine mă disprețuiește pe mine îl disprețuiește pe cel care m-a trimis”.
Unii oameni au răstălmăcit cuvintele lui Isus și au schimbat cuvintele lui într-o acuzație falsă împotriva lui Isus.
Isus a prezis că templul avea să fie distrus (Mc 13,2) însă niciodată nu a spus că el va distruge templul. De fapt templul chiar a fost distrus însă de către Romani în anul 70. d. Cr. Ei nu l-au înțeles cum trebuie pe Isus și au făcut acuzații false împotriva lui. Astăzi atât de multe persoane înțeleg greșit învățăturile lui Cristos și le reprezintă greșit după care aduc acuzații false împotriva Bisericii. Biserica este o mamă iubitoare și toate învățăturile ei sunt date din iubire, și ne cere să trecem dincolo de egoismul nostru temporar la adevăratul sens a cine sunt oameni, adică copii ai lui Dumnezeu, și ne încurajează să trăim în așa fel încât să reflectăm ceea ce suntem noi de fapt, copii ai lui Dumnezeu. Cu toate că oameni au adus acuzații false despre Isus că ar distruge templul, ironic e faptul că în momentul morții lui Isus pânza cea mare din templu s-a rupt în două (15,38) pentru a arăta poporului faptul că acum oameni au un nou mod de a merge la Tatăl, prin Isus și nu prin cultul de la templu (mai multe găsiți în Evr 10,19-22). Cu toate că l-au acuzat fals pe Isus el a fost drept și chiar dacă oameni înțeleg greșit învățăturile Bisericii, învățăturile ei tot sunt adevărate.
După cum primi creștini au privit înapoi la evenimentele patimii lui Isus, acestea au căpătat noi sensuri, tot la fel și noi privim la patima lui Isus și observăm cum atât de multe evenimente capătă și ele noi sensuri pentru noi. Putem observa cum multe personaje au avut rolul lor de jucat, care într-un final a dus la răstignirea lui Isus. Odată ce conștientizăm că păcatele noastre sunt cele care au dus la moartea lui Isus vom putea vedea că aceste personaje diferite din patimă reprezintă păcatele noastre care au dus la moartea lui Isus.
De aceea să nu uităm niciodată de iubirea pe care Domnul o are față de noi, iubire pentru care el a suferit, pentru păcatele noastre și pentru care și noi va trebui să ne întoarcem la Domnul. Să ne rugăm ca meditația noastră asupra patimii lui Isus din această săptămână sfântă să ne încurajeze să ne reînnoim viețile cu Isus și să lăsăm păcatul în urmă pentru a învia și noi cu noua sa viață de Paște. Această săptămână pe care am început-o este cu adevărat o săptămână sfântă. De aceea va trebui să ne străduim să o menținem sfântă, participând la sfânta Liturghie din Joia sfântă a cinei cele de taină, la celebrarea patimii Domnului din Vinerea Sfântă și la celebrarea învierii lui Isus, din Vigilia Pascală a nopții sfinte. Amin
