Mc 12,13-17
Tributul cuvenit cezarului
În textul evangheliei de astăzi am văzut cum farisei și irodienii au venit la Isus pentru a-l întreba dacă e drept să plătească taxele Cesarului sau nu. Întrebarea pe care au pus-o ei lui Isus era clar o capcană. Dacă el avea să răspundă că trebuie să plătească taxe atunci avea să îi enerveze pe oameni, iar dacă avea să răspundă că nu atunci avea să fie raportat Romanilor ca fiind un rebel. Aparent pare să nu fie nici o scăpare din această dilemă. Însă înainte de a răspunde, Isus cere o monedă de la ei, cu imaginea Cesarului imprimată pe ea. Prin simplu fapt că ei aveau o monedă romană deja au demonstrat faptul că ei colaborau strâns cu Romani. Însă l-am auzit pe Isus spunând, Daţi-i cezarului ce este al cezarului şi lui Dumnezeu ceea ce este al lui Dumnezeu” (v.17). Ieri ar fi trebuit să vorbim despre ceea ce aparține lui Dumnezeu. E ca și cum Isus ne spune că tu ești făcut după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Iar asta înseamnă întreaga noastră ființă. Fiecare dintre noi are această imagine întipărită în el însuși, după cum acea monedă a Cesarului avea întipărită imaginea Cesarului pe ea. Nu ne datorăm sufletul Cesarului. Pe lângă asta, noi aparținem lui Dumnezeu fiindcă el însuși ne-a răscumpărat prin propria sa moarte pe cruce pentru păcatele noastre. (1Cor 6,19-20).
Daţi-i cezarului ce este al cezarului şi lui Dumnezeu ceea ce este al lui Dumnezeu” (v.17). Aceste cuvinte ale lui Isus mai exprimă și existența a două tipuri de activități: cele veșnice și cele temporale. Cu toți știm că totul aparține lui Dumnezeu. Însă aceste cuvinte arată că sunt anumite zone din sferă temporală, asemenea politicii în care, până la un anumit grad, este autonomă fiindcă Dumnezeu însuși a dorit să fie astfel. Însă politica rămâne subordonată legii și domniei lui Dumnezeu. Isus a dorit ca discipoli săi să își ofere propria loialitate mai întâi lui Dumnezeu în orice problemă, făcând referință la prima poruncă și să judece orice problemă din punctul de vedere al voinței lui Dumnezeu în ceea ce privește ființele umane și lumea. Cu alte cuvinte, acest îndemn al lui Isus trasează granițe morale bine definite politicii. Adică, Biserica intră în ordinul temporal doar atunci când vine vorba de credință și morală și unele probleme care au o relevanță adevărului divin și planului mântuitor al lui Dumnezeu.
Până și în ziua de astăzi tot mai sunt oameni care critică dur Biserica că s-a amestecat zic ei, în politică și în unele probleme sociale. Ei spun că Biserica ar trebui să se concentreze doar pe ceea ce e spiritual, precum: celebrarea sacramentelor, convertirea păcătoșilor și altele. Prin păcătoși, ei fac referință doar la cei care comit păcate private, de parcă ar exista așa ceva, precum beția, imoralitatea, adulterul, jocurile de noroc, lăcomia și altele. Însă ei uită că mai există și păcate sociale, precum: exploatarea umană, traficul uman, oprimarea claselor societății, discriminarea rasială, discriminarea de gen, nedreptatea, corupția, imoralitatea politică și altele. Credința este obligată să judece ca fiind rele și să condamne crimele politice de orice tip. Împotriva acestor păcate, episcopi și alți lideri creștini și desigur noi toți, cel puțin cei care sunt interesați de crearea unei lumi morale au și avem obligația și dreptul de a judeca dimensiunea morală a acestor acte. Până și vechi profeți precum Ieremia, au condamnat vehement pioșenia iudeilor din zilele lor, a celor care frecventau Templul regulat în timp ce neglijau dreptatea socială. Isus a făcut exact la fel în propria sa predică. Iar astăzi Biserica continuă această tradiție.
Trebuie să dăm lui Dumnezeu ceea ce ne-a dat El, adică noi înșine și El îl va înlocui cu El însuși după care vom putea fi persoanele pe care El ne-a creat să fim. Mai exact, Dumnezeu trebuie să fie mai presus de orice altceva. Amin
