Mc 12,18-27
Saduceii şi învierea
Se spune că în urmă cu 200 de ani, mormântul marelui cuceritor, Carol cel Mare a fost deschis. Imaginea pe care au văzut-o muncitori a fost uimitoare. Era un corp care era în întins și îmbrăcat în haine regale extrem de frumoase, cu sceptrul regal într-o mână. Pe genunchiul său stătea sfânta Scriptură, iar un deget osos lipsit de viață arăta spre Marcu 8, 36: Aşadar, ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă, dacă îşi pierde sufletul?
Saduceii era o clasă preoțească și aristocratică a evreilor. Ei controlau mare parte din societatea iudaică alături de farisei așa că făceau tot ce le stătea în putință pentru a-și apăra puterea, faima și securitatea financiară. Însă spre diferență de farisei, ei erau mult mai conservatori pe plan religios. Ei nu credeau în îngeri și în nemurire. În textul evangheliei de astăzi am văzut cum ei au negat că ar exista o viață după moarte sau înviere sau chiar ideea ca oameni să se scoale din nou la viață după ce au murit. Însă Isus crede. Prin urmare, înțelegerea lor asupra învierii este una distorsionată până în acel punct al ne-acceptării ei. Ei par să înțeleagă că învățăturile lui Isus asupra învierii sunt doar o simplă continuare a vieții pământești chiar până în acel punct în care cel care învie tot își va păstra soția sau soțul. Ei resping tradițiile religioase și acceptă numai poruncile scrise și cele cinci cărți ale Vechiului Testament care sunt cărțile fundamentale ale Bibliei Iudaice. Ei nu acceptau cărțile ulterioare Vechiului Testament în care și apăruse ideea de înviere și de rugăciune pentru cei răposați. Nici comunitățile protestante nu acceptă cărțile scrise ulterior (deutero-canonice).
La această negare Isus răspunde destul de serios prin a spune că în momentul în care Dumnezeu a vorbit lui Moise, El s-a identificat ca fiind Dumnezeul lui Abraham, Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacob, chiar dacă acești trei patriarhi erau deja morți de mult timp. Isus tot a continuat să spună, El nu este Dumnezeul celor morți, ci al celor vii. Vă înșelați amarnic” (v.27). Prin urmare, dacă Dumnezeu este Dumnezeul patriarhilor, cu toate că ei erau deja morți, probabil că ei încă sunt vii, chiar și în ziua de astăzi. Dumnezeu i-a iubit atât de mult pe acești patriarhi și nu va permite niciodată ca iubirea lui să fie vreodată anihilată. Tot la fel și cu noi când iubim pe cineva, dorim ca acela să trăiască veșnic. Aceiași idee a spus-o și Henri Nouwen în cartea sa intitulată Semințele speranței: „Cred că iubirea, iubirea umană profundă, nu cunoaște moartea….Adevărata iubire spune: Pentru totdeauna. Iubirea mereu va merge spre veșnicie. Iubirea vine dintr-un loc din noi în care moartea nu poate intra. Iubirea nu acceptă limitele orelor, zilelor, săptămânilor, lunilor, anilor sau a secolelor. Iubirea nu e dispusă să fie închisă în timp”.
Când Isus vorbește despre învierea asemenea îngerilor, el nu spune că nu vom avea trupuri în viața de după moarte. În ceruri trupurile noastre vor fi trupuri glorificate și vor avea caracteristici diferite de trupurile noastre prezente însă tot vor continua să fie trupurile noastre. Trupurile noastre înviate vor fi diferite de cele din viața aceasta muritoare, însă cum? Catehismul Bisericii Catolice la numărul 999 ne spune că Cristos a înviat cu trupul său: “Priviți mâinile și picioarele mele: Eu sunt” (Lc 24, 39); dar nu s-a întors la o viață pământească. La fel, în El, “toți vor învia cu trupul pe care îl au acum, dar acest trup va fi transfigurat “în trup de slavă” (Fil 3, 21), în “trup spiritual” (1 Cor 15, 44) (Cc. Lateran IV: DS 801).
În încheiere vă invit să ne oprim pentru o clipă și să reflectăm supra acestor cuvinte ce provin de la sfântul Augustin. El spusese, Suntem creați să fim cu Dumnezeu și ceea ce vom avea în învierea trupului e ultima etapă a pregătirii unirii noastre cu Dumnezeu. Amin
