Mt 8,28-34
Vindecarea posedaților de diavol din ținutul gadarenilor
Din păcate, și în ziua de astăzi ne confruntăm cu posedările de diavoli, după cum vom auzi și în textul evangheliei de astăzi. Credința în diavol face și ea parte din credința noastră catolică. Diavolul nu este un mit, ba chiar este foarte real, există. Isus îl numește tatăl minciunilor. Diavolul este un spirit rău care refuză să îl slujească pe Dumnezeu și să recunoască suveranitatea lui încă de la începutul timpului. Prin urmare, va trebui să ne reamintim că dacă mințim, refuzăm să îl slujim pe Dumnezeu și să îi recunoaștem suveranitatea în viețile noastre, apropriindu-ne totodată mai aproape de diavol.
Conform lui C.S. Lewis, în cartea sa Împotriva nopții: Cel mai mare rău nu are loc în acele tipuri de crime sumbre pe care le descriu mulți autori în cărțile lor. Este conceput și mutat, purtat și detașat, măsurat în birouri curate, calde și bine luminate de către oameni tăcuți cu gulere albe, unghii tăiate și obraji netezi care nu sunt nevoiți să își ridice vocile.
Însă dacă stăm să reflectăm mult mai profund vom observa ca sunt trei lucruri asupra cărora trebuie să medităm asupra acestui pasaj evanghelic. Acestea sunt: Primul, puterea lui Isus asupra demonilor este absolută. Demonilor le e frica de moarte de Isus. Iar asta fiindcă demoni nu se compară cu Isus iar puterea lor nu se compară cu puterea Sa.
Mai presus de toate Dumnezeu nu este autorul răului, ci el este autorul creației și a riscului moștenit de el. Semnificația crucii lui Isus este aceea că cel care a suferit cel mai mult datorită păcatului nu suntem noi ci Dumnezeu însuși și că prin propria lui acțiune în cruce puterea celui rău a fost înfrântă.
Doi, Isus dă dovadă de bunătate chiar și cu diavolul. Isus le îndeplinește dorința și îi lasă să intre în porci. Și le spune, Mergeți! El ar fi putut să facă exact de ceea ce se temeau diavoli adică să îi tortureze înainte de a le da drumul. Însă Isus nu îi torturează. Ci în schimb, le arată milostivirea sa, chiar și acestor ființe atât de rele.
Dar noi? Suntem noi la fel de blânzi și buni cu cele mai rele persoane din jurul nostru? Conform unui mare predicator creștin pe nume Billy Graham, adesea singurul lucru pe care și-l poate aminti un copil despre un adult după mulți ani, când acesta a crescut mare, e dacă acea persoana a fost bun sau nu cu el. Așa că va trebui să avem grijă.
Trei, reacția celor din ținutul gadarenilor. În evanghelie putem citi, l-au rugat să plece din ținutul lor. Aceste cuvinte sunt printre cele mai triste din întreaga Biblie. Știți de ce? Fiindcă ceea ce a contat pentru acești oameni a fost bunurile materiale. Gadareni au fost mai mișcați de moartea porcilor decât de revenirea la normal a acelor persoane posedate care de acum pot duce și ele o viață normală. Aceste persoane sunt, fără îndoială, conștiente că prezența lui Isus putea fi o adevărată sursă de mari binecuvântări pentru comunitatea lor. Însă au respins binecuvântarea lui. Ei erau orbi față de bunurile spirituale.
Prin urmare, va trebui să avem grijă să nu îi conducem pe ceilalți la săvârșirea de fapte rele. Iar asta fiindcă, conform Catehismului Bisericii Catolice (1869), păcatul îi face pe oameni, complici, face să domnească între ei concupiscenţa, violenţa şi nedreptatea. Păcatele provoacă situaţii sociale şi instituţii contrare Bunătăţii divine. „Structurile păcatului” sunt expresia şi efectul păcatelor personale. Ele îşi împing victimele să comită, la rândul lor, răul. Într-un sens analogic, ele constituie un „păcat social”. Amin
