Mt 19,16-22
Tânărul bogat
Am dat zilele acestea pe internet de un așa zis interviu al lui Dumnezeu. Acesta suna cam așa: Ca părinte care sunt lecțiile vieții pe care el dorește ca copii lui să le învețe. Dumnezeu a răspuns, De a învăța ceea ce contează cel mai mult nu e ceea ce au ei în viața lor, ci pe cine au în viața lor. De a învăța că sunt persoane care ăi iubesc enorm, însă care nu știu cum să se exprime sau cum să își arate sentimentele. De a învăța că bani pot cumpăra totul în afară de fericire. De a învăța că un adevărat prieten e cineva care cunoaște totul despre ei….și tot îi place. De a învăța că nu ajunge mereu ca ei să fie iertați de ceilalți ci că și ei trebuie să ierte la rândul lor.
Textul evangheliei de astăzi ne va vorbi despre un om bogat care a fost chemat de Cristos dar care nu a reușit să îl și urmeze din cauza multor bogății pe care le avea. Evanghelia se termina prin a spune că acel om a plecat întristat.
Mulți comentatori biblici spun că Isus a încercat să îl ajute pe acel om tânăr să realizeze faptul că el este Dumnezeu. Acest lucru poate fi adevărat, însă nu aceasta este ceea ce dorește Isus să ne transmită astăzi. Iar asta fiindcă în momentul în care Isus are de-a face cu oameni diferiți, el adesea sare peste propria persoană și se duce direct la condiția inimii persoanei care se află în fața lui. Acesta este ceea ce cred că a dorit Isus să facă cu acest tânăr bogat. După cum vom observa și în următoarele versete, unde citim că acest om credea că este o persoană bună, din moment ce l-a întrebat pe Isus ce trebuie să mai facă. El credea că indiferent de cât dificilă ar fi sarcina pe care Isus o alege pentru el, el ar fi capabil să o ducă la îndeplinire cu propriile sale forțe. Ideea pe care Isus dorește să o scoată în evidență e faptul că nimeni nu e destul de bun decât numai Dumnezeu.
Însă de ce oare pleacă de la Isus întristat în loc să plece bucuros? Iar asta fiindcă comoara sa și speranța sa pentru fericire erau plasate greșit. Comoara are o legătură specială cu inima, locul dorințelor, locul voinței.
Se spune că într-o bună zi a avut loc o adunare a unor asociați în afaceri, care erau cu adevărat prieteni buni, care doreau și abia așteptau să se bucure de compania celuilalt, care mâncau și beau, care împărtășeau experiențe, doar pentru a uita de goana după bani pentru scurt timp, sau cel puțin așa credeau toți ceilalți. Nu a durat mult înainte ca unul din ei să deschidă un subiect de un nou proiect de afaceri pe care avea de gând să îl facă și toți ceilalți s-au alăturat conversației plin de entuziasm cu excepția lui Jay. Exasperat din cauza acestei întorsături a situației, Jay a pus înaintea celorlalți patru bucăți de hârtie pe care a scris cuvântul Dumnezeu cu litere mari. Apoi a luat patru bancnote de hârtie pe care le-a lipit deasupra cuvântului Dumnezeu de pe cele hârtii, după care i-a întrebat pe prieteni lui dacă încă puteau să citească numele. Cu toți au răspuns că Nu. Jay a continuat să spună că acesta e motivul pentru care toți ceilalți nu reușesc să îl vadă pe Dumnezeu din cauza preocupării excesive de a face bani.
Acesta e motivul pentru care adesea ne punem inimile spre cea mai mare comoară a noastră. Domnul însuși este cea mai mare comoară a noastră, cea mai bună pe care o putem avea. Iar a renunța la orice altceva pentru a-l avea pe Domnul ca comoară a noastră nu e durere ci cea mai mare bucurie. Nu suntem cei mai săraci fiindcă îl avem pe Isus Cristos ca comoară a noastră.
Cineva spusese că mare parte dintre noi credem că comoara sau bogăția ne vor face fericiți. Și totuși, atât de des devenim o sursă de anxietate ba chiar de durere. Chiar dacă deținem bunuri materiale proprii, adesea ele tot nu satisfac dorința inimii noastre. Cartea proverbelor ne spune că Ca unul care îşi scoate haina într-o zi rece
sau ca oțetul peste leşie este a cânta cântece unuia cu inima rea (25,20). Iar sfatul sfântului apostol Iacob din scrisoarea sa este un adevărat remediu: E cineva trist? Să se roage. Amin
