Mt 19,23-30
Bogatul și Împărăția cerului
Într-una din cele mai sărace zone dintr-o țară din Africa, un preot s-a întâlnit la un moment dat cu o călugăriță care distribuia donațiile ei pentru școala. Călugărița, conform acestui preot și-a notat undeva observațiile ei, experiența și poveștile pe care le-au împărtășit oameni ei în timpul acelor zile atât de tragice. Spusese ea că unul din lucrurile care au uimit-o cu adevărat a fost un om care văzând că porcul lui e înghițit tot mai repede de un vulcan noroios, și-a implorat vecini să il salveze. Însă cum nimeni nu dorea să se bage, a sărit el în ajutor. Înaintea ochilor lor, vecini lui au văzut cum acesta a murit ținând în brațe porcul său. Ce lucru nebunesc! Însă oare nu asta e și ceea ce facem majoritatea dintre noi? Nu e oare prostesc să mori pentru o siguranță falsă?
Așa că întrebarea e, era Isus oare cu adevărat împotriva banilor și a bogăției? De ce oare a lansat el un avertisment atât de puternic celor bogați precum și tuturor celorlalți care doresc să fie bogați? Bani sunt ceva ce prețuim enorm, iar asta fiindcă ei ne permit să ne cumpăr calea spre ceea ce dorește inima noastră.
Cu toți știm că Isus nu era opus bogăției, și nici nu era complet opus avuției. Bogăția a fost creată de Dumnezeu și prin urmare este bună. De asemenea, Isus a avut mulți prieteni care erau bogați, inclusiv câțiva vameși notorii. Ceea ce dorește Isus să ne învețe astăzi e faptul că noi ar trebui să trăim sfatul evanghelic al sărăciei. Adică: detașarea de bunurile materiale și atașamentul față de Cristos. De aceea în continuare vă invit să reflectăm împreună asupra celor trei tipuri de sărăcie evanghelică:
Sărăcia materială. Cristos folosește cuvinte puternice pentru a ne avertiza asupra atracției noastre față de tot ceea ce e material. Indiferent că suntem atașați de lucruri trecătoare sau de lucruri simple tot nu contează absolut deloc. Indiferent de mărimea atașamentului nostru, sufletul nostru tot nu va putea fi capabil să fugă spre înălțimea perfecțiunii. Cu toate că e destul de dificil pentru mulți, sărăcia materială poate fi primul pas spre sărăcia afectivă și spre calea spre sfințenie.
Sărăcia minții. Auzind discipolii, au rămas foarte nedumeriți și spuneau: “Atunci, cine se poate mântui? (v.25). Cristos ne spune astăzi să nu fim nedumeriți sau uimiți când vom descoperi că căile sale nu sunt căile noastre. Într-o lume atât de relativistă, și noi suntem dispuși deseori să cădem în aceste căi în care raționamentul ajunge să justifice opinia noastră sau dorința de lux. Această subiectivitate, sau dorință de a ne lăsa conduși de modul nostru de s ne simți sau gândi, este o amenințare continuă în timpul nostru prezent. E cauza a atâtor de multe eșecuri în ceea ce ține de planul material și spiritual, din moment ce inteligența noastră e privată de lumina superioară a credinței și a revelației care va continua să meargă nesupravegheată până și în cele mai evidente și comune lucruri, numind bun și adevărat ceea ce e rău și greșit.
Sărăcia inimii. Ce ne așteaptă dincolo? Cât de multe sacrifici facem noi pentru Cristos nu sunt anulate din cauza egocentrismului propriu! Chiar dacă ne detașăm de luxul bunurilor materiale, noi tot rămânem atașați de lauda pe care o primim pentru că am reușit să facem asta. Știm că lucrăm spre gloria lui Dumnezeu atunci când suntem dispuși să facem bine fără a aștepta vreo recompensă.
Dificilul îndemna al lui Isus ne astăzi este, mai uşor este ca o cămilă să treacă prin urechea acului decât ca un bogat să intre în împărăţia lui Dumnezeu” (24). Amin
