Lc 20,27-40
Saduceii și învierea
In textul evangheliei de astăzi, am văzut cum Isus a avut o întâlnire cu saducei. Saducei erau o sectă religioaso-politică a evreilor a cărui nume deriva din evreiescul tsaddoqim care tradus înseamnă, cel drept. Numele apoi a fost asociat și cu numele propriu Sadoc, marele preot care era o figură proeminentă în timpurile regilor David și Solomon (1Rg 1,8,26,32). Ei acceptau referințele la moștenirea literei legii ca fiind opusă atenției fariseice față de tradițiile exagerate ale bătrânilor.
Saducei au fost nepopulari în fața majorității poporului din cauza tendinței lor de a se apropia de puterea dominantă, de guvernul Roman. În timp ce farisei patriotici și religioși deveneau din ce în ce mai mult lideri poporului. Astfel printre aceste diferențe religioase dintre cele două părți ar putea fi, negarea saduceilor a învierii, a nemuririi sufletului și a existenței îngerilor (Mt 22,23; Mc 12,18; Fap 23,8). Ei respingeau și tradiția orală pe care farisei o mențineau și o accentuau ca fiind de origine divină trimisă ca completare a legii scrise. Acesta e motivul pentru care adesea ei își băteau joc de această credință a învierii prin a face afirmații de genul: La înviere a cui va fi de soție acea femei? Fiindcă toți șapte s-au căsătorit cu ea.
De ce oare nu credeau Saducei în înviere? Conform lor, astfel de credințe, convingeri nu erau exprimate destul de explicit în legea lui Moise. Erau doar o simplă deducere făcută de către unii interpreți ai legii. Însă, exista ceva mult mai profund în spatele acestei convingeri. În timpul lui Isus, saduceii erau un grup exclusiv format din spuma societății iudaice, din cei bogați, aristocrați, clasa preoțească. Prin urmare, e de înțeles faptul că ei trăiau asemenea unor animale mulțumite. Ei erau un grup închis, care nu aveau nevoie de nimic altceva. Cu o viață ca a lor, cine mai avea nevoie de înviere? Pentru ei, chiar dacă exista o viață veșnică, aceasta era doar o simplă glorificare continuă a vieții pământești. Însă Isus răspunde întrebării lor prin a le spune că tot Moise a scris că atunci când Dumnezeu și-a manifestat prezența lui Moise în tufișul arzând, Domnul i-a spus că el este, Dumnezeul lui Abraham, Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacob. Dumnezeu este Dumnezeul celor vii și nu al celor morți. Cum avea să-l proclame Moise pe Dumnezeu astfel când Abraham, Isaac și Iacob erau de mult morți? Decât dacă aceste figuri mărețe ale istoriei lor erau încă vii.
Nimeni nu s-a întors încă din morți pentru a ne spune cum stau treburile acolo. Există o viață veșnică? Ce fel de existență vom avea? Însă următoarea povestioară rostită de un preot ne va oferi o oarecare inspirație de a munci mai mult pentru Împărăția lui Dumnezeu. Această povestioară e una despre cer și spune că atunci când noi vom ajunge la porțile cerului, Cristos și sfântul Petru vor fi chiar ei acolo ca să ne întâmpine. Ei ne vor duce într-un loc în care se vor afla enorm de mulți oameni fericiți care ne vor aclama pe noi. În acel moment îl vom întreba pe Cristos, Cine sunt ei? Iar el va răspunde, aceștia sunt toate acele suflete pe care noi le-am ajutat ca să ajungă acolo iar ei îți mulțumesc cu aplauzele lor. Ce zi minunată va fi! Amin
