Lc 7, 24-30
Mărturia lui Isus despre Ioan
Un faimos multimilionar, pe când participa la un moment dat la o cină, a auzit o discuție asupra unui subiect de rugăciune. După ce a ascultat pentru un timp, omul cu multe mijloace omul a exclamat cu un rânjet pe față, Rugăciunea poate că pare bună pentru unii ca tine, însă eu nu am nevoie de ea. Tot ceea ce am astăzi a fost muncit de mine din greu, și l-am câștigat de unul singur. Nu i-am cerut nimic lui Dumnezeu. Un profesor de la o universitate a ascultat cu politețe, apoi a spus lăudărosului, Tot există un lucru pentru care ai putea să te rogi. Uimit milionarul a întrebat Și care ar putea fi acesta? Profesorul i-a răspuns cu blândețe, Domnule, ai putea să te rogi pentru umilință.
Un lucru va trebui să ținem mereu minte că mereu va trebui să ne rugăm pentru umilință. Iar asta fiindcă umilința nu înseamnă să avem o părere mai mică despre noi sau să vorbim despre greșelile și defectele noastre. Umilința înseamnă să recunoști adevărul despre tine însuți precum și uitarea inconștientă a acestuia. Dacă avem o astfel de umilință în noi, atunci nu trebuie să încetăm niciodată să îi mulțumim lui Dumnezeu.
În textul evangheliei de astăzi am văzut cum Isus dă din nou mărturie despre Ioan Botezătorul. Iar asta nu din cauza faptului că există o scriere destul de extinsă despre el în sfânta Scriptură sau că el e cu Isus mereu ci pentru că el a fost primul care a recunoscut cu umilință și a scos în evidență faptul că Isus este Mielul lui Dumnezeu. Sfântul Ioan a vorbit vine despre Isus: Iată mielul lui Dumnezeu…a cărui sandale eu nu sunt vrednic să i le dezleg (In 1,29.27). Acum a venit rândul lui Isus să aducă cel mai mare tribut unui om cu numele Ioan prin a spune despre el că nimeni dintre cei născuți din femeie nu este mai mare decât Ioan (v.28). Întrebarea care poate că ne-a apărut unora dintre noi în minte e de ce oare Isus aduce acest tribut sfântului Ioan? Au ei oare vreo admirație reciprocă unul față de celălalt? Sau au eu un respect atât de mare unul față de celălalt? Un lucru e clar că amândoi lucrează în aceeași zonă. Amândoi au aceiași credință. Amândoi au o pasiune extraordinară față de misiunea lor. Indiferent de care ar fi aceasta, cel mai important dintre toate e tocmai umilința lui Ioan Botezătorul. Textul evangheliei din cea de-a treia duminică din Advent (B) afirmă destul de clar această umilință a lui Ioan în momentul în care acesta a răspuns evreilor din Ierusalim trimiși de către preoți și leviți la el pentru a-i cere să se identifice, cine e el, iar Ioan admite și nu neagă că el nu este Messia (In 1,19-20). Pe când predica, oameni fugeau la el însă el nu a ținut oameni pentru el însuși ci le-a spus să se ducă la Mielul lui Dumnezeu, Isus, Cel care i-a asupra sa păcatele lumii.
În încheiere vă invit să reflectăm asupra următoarei povestioare scrisă de un preot pe nume Anthony de Melo în cartea sa intitulată, Luându-și zborul, în care spunea că a trăit la un moment dat un om de o bunătate imensă. Acesta nu avea nici o noțiune precum că ar fi sfânt. Sfințenia lui stătea în acest lucru, că el uita trecutul tuturor și privea dincolo de aparența fiecărei persoane. El îi iubirea și îi ierta pe toți cu care se întâlnea. Acesta a fost modul său de a privi la oameni.
Într-o bună zi un înger a venit la el și i-a spus, Am fost trimis de Dumnezeu. Cere tot ce vrei și eu îți voi da. Ai dori să ai darul vindecării? Nu, a răspuns omul sfânt. Aș dori ca Dumnezeu să facă vindecările el însuși. Dorești să poți aduce păcătoși înapoi pe calea dreptății? Nu, a răspuns acesta, nu e ține de mine să ating inimile oamenilor. Asta e treaba îngerilor.
Dorești să fii un model de virtute atât de mare încât oameni să fie atrași să te imite? Nu, a răspuns sfântul. Fiindcă asta m-ar face centrul atenției. Atunci ce dorești?, a întrebat îngerul. Harul lui Dumnezeu, a fost răspunsul omului. Dacă am asta, atunci am tot ce îmi doresc. Nu, tu trebuie să ceri un miracol anume, a spus îngerul, unul va fi trimis forțat ție.
Ei bine, atunci cere aceasta: ca binele să fie făcut prin mine fără ca eu să fiu conștient de asta. Și așa sa decretat ca umbra acelui sfânt să fie înzestrată cu puterea vindecării pentru ca cei bolnavi să fie vindecați, pământul să fie fertil iar oameni care sunt în durere să fie fericiți, de fiecare dată când umbra sa cădea asupra lor.
Sfântul nu știa nimic de acestea fiindcă oameni erau atât de prinși cu umbra sa încât uitau complet de el. Și astfel dorința lui s-a împlinit. Amin
