In 1,1-18
Cuvântul s-a făcut trup
Vom recunoaște adevărul cel mai mare dacă am da vreodată de el?
Va porunci el cerurilor un eveniment solar uimitor?
Cuvintele lui vor fi de neuitat atât cât haosul și mizeria ar dura?
Va sosi oare un conducător ca nimeni altul? Această împărăția o va cuceri pe cea pământească sau va trece pe lângă noi neobservată?
E greu să răzbești în lumina slabă.
Prea slabă ca să observi.
Doar un om. Seamănă cu un sărac. Nu pare de al nostru.
Pentru a ne apropia de cel mai mare adevăr, spune cel înțelept, noi va trebui să renunțăm la ignoranță pentru a putea privi o lumină mai strălucitoare.
Adevărul e universal.
Nu e în timp sau spațiu, nici în carne și oase.
Asemenea unui cuvânt sau unei idei, adevărul lasă pământul în urmă.
El locuiește în veșnicie.
Nimeni nu s-a gândit să caute adevărul în peșteră.
Fiindcă noi ar trebui să fugim de peșteră. Să scăpăm de umbre. Nu privi înapoi.
Transcende trupul.
Se ridică mai presus de suferință.
Neagă individul.
Doar materia universală e cea care contează.
Știi cât de greu e să te găsesc.
Oamenii mereu se uită în direcțiile greșite.
L-ai trimis pe verișorul tău Ioan să ne pregătească.
Ce? Tu ai un verișor?
Ce fel de adevăr e acesta?
Lumina mai întâi vine la sfârșitul nopții.
Întunericul își pierde puterea.
Lumea prinde din nou contur.
Formele apar în întuneric.
Copacii, malul unui râu, păsările ce dorm pe ramuri.
Pământul devine ușor, ușor vizibil. E frumos!
Tu ești prezent în cine suntem noi.
Adevărul lor nu va deveni trup.
Era prea măreț pentru a umbla pe acest pământ uscat.
Cu sandale pline de praf.
Mari învățați au descoperit multe comunități creștine primare. Multe din ele se aflau în dispută. A fost el cu adevărat om sau doar o apariție? Era el cu adevărat divin? Natura divină a coborât abia în momentul botezului său sau în grădină a fost momentul în care Dumnezeu a intrat în istorie pentru a împlini promisiunea?
Să lăsăm deoparte aceste gânduri academice. Prea multă perspectivă. Tu ești prezent și în controversele marilor învățați. Însă mari învățați nu mereu își dau seama de asta.
Facem tot ce putem. Doamne arată-ne fața ta.
În cuvânt, în lumină, în împărățiile celor vii și a celor morți.
În omul numit Isus.
În prezența tăcută a celor săraci (autor necunoscut).
Ne aflăm în ultima zi din acest an în care ne pregătim pentru a păși într-un an nou cu speranța că va fi unul mai bun. Un lucru e clar că în această parte a globului atmosfera de afară nu e una prea luminată, după cum bate soarele cu căldura lui în alte țări de pe pământ.
Cel de-al treilea verset al primului capitol al cărții Genezei e o relatare destul de uimitoare asupra primului act al creației. Lumina a apărut în peisaj! Însă nu exista nimic ce să se poată vedea cu acea lumină. Să ne gândim puțin la aceasta. Poate că lumina a devenit o afirmație a pre-existenței lui Dumnezeu asupra tuturor lucrurilor iar fără acea lumină nimic nu a putut să existe. Dacă ar fi existat alte acte ale iubirii creatoare ele nu s-ar fi putut vedea, și atunci ce fel de creație ar fi fost?
Textul evangheliei de la această sfântă Liturghie mai este numit și prologul sau instrucțiunea literară sau afirmarea temelor majore și a teologiei evangheliei lui Ioan asupra venirii lui Isus în lume.
Primul verset este acel prim verset din relatarea creației din Geneză. Întreaga Evanghelie a lui Ioan ni-l prezintă pe Isus ca intensificare sau continuare a iubirii creatoare a lui Dumnezeu și a modului în care moartea și învierea sa a întegit acea iubire. Da, una nouă, îmbunătățită și definitivă!
În liturghia latină veche, această lectură era cunoscută ca ultima evanghelie, adică ea era citită în tăcere la finalul fiecărei sfinte Liturghii, fiindcă ea este un rezumat a ceea ce este celebrarea Euharistică. Așa că putem spune că astăzi citim această ultimă evanghelie a acestui an calendaristic ca încheiere și rezumat a anului care a trecut.
Cuvântul lumină este folosit de șase ori în doar nouă versete ale acestei introduceri a evangheliei lui Ioan, ca mod în care trebuie să privim la Isus. Primele 12 capitole ale evangheliei lui Ioan sunt cunoscute ca și Cartea Semnelor, adică miracolele lui Isus ce trebuie văzute ca revelare a identității și misiunii sale. În prima apariție publică a lui Isus, el îi invită pe cei doi discipoli ai lui Ioan Botezătorul pentru a veni și a vedea. Pentru Ioan a vedea nu însemna și a crede, însă a vedea semnele ca invitație pentru a crede era modul lui Dumnezeu de a privi la reticența noastră umană de a crede cu desăvârșire. Avem nevoie de lumină pentru a ne îndruma prin întunericul nostru. Acest întuneric uman ne conduce la frică, la crearea de moduri artificiale de a vedea, înțelege, ține și de a-l cunoaște; iar toate acestea de duc la credință.
Crearea fiecăruia dintre noi, de Dumnezeu, a fost și încă este asistată de persoanele care ne-au ajutat să descoperim cine suntem noi cu adevărat. Noi cel mai probabil am fost persoane care au deformat și distrus imaginea noastră, a propriului nostru sine. Isus ca lumină, a venit pentru a locui între noi iar prin asta, în evanghelia lui Ioan cât și în viețile noastre, a rămas să se dezvăluie cu blândețe, însă destul de insistent cine e fiecare dintre noi și cine suntem noi împreună. El a venit ca lumină, pentru a străluci asupra creației și pentru a radia lumina sa prin noi.
Ceea ce va trebui să facem în această ultimă zi din an e să reflectăm la ceea ce am văzut, și la ceea ce s-a văzut prin noi! Probabil că a existat întuneric iar acel întuneric probabil a crescut prin propria noastră participare la acest virus al negativismului propriu și la contagioasa critică. Va trebui să reflectăm la modul în care Lumina a învins acele moduri întunecate ce ne împiedicau să vedem. Har peste har ce ne-au fost oferite în viața noastră și în toate situațiile din viață ca adevărate binecuvântări. Și tocmai la acestea va trebui să ne gândim acum la încheierea acestui an și la începutul următorului an.
Va trebui să punem deoparte umbrela dezamăgirii și întunericului care au întunecat ființa noastră pentru a fi lumina sa și pentru a fi în lumina sa. După cum spunea și G .M. Hopkins, Păstrează acel har ce ține toate celelalte haruri. Noi, asemenea lui Ioan, nu suntem Lumina, ci dăm mărturie de lumină prin ceea ce știm și prin acceptarea celui care ne-a creat să fim copii ai lui Dumnezeu.
Există o poveste despre un cuplu care și-au luat cei doi copii ai lor, un băiat de 11 ani și o fată de 7 ani pentru a merge în Peșterile Carlsbad din Texas. După cum făcea de fiecare dată, în momentul în care turul ajungea în cel mai întunecat loc din peșteră, ghidul închidea toate luminile pentru a dramatiza cât de întuneric și tăcut era acel loc din pământ. Micuța fetiță, când s-a trezit în acel întuneric total s-a speriat și a și început să plângă. Imediat s-a auzit vocea fratelui ei care i-a spus, Nu plânge. Cineva de aici știe cum să aprindă iar lumina.
Acesta e mesajul evangheliei de astăzi; lumina e acolo, e disponibilă, chiar și atunci când întunericul pare să ne copleșească. Ioan l-a descris astăzi pe Isus ca cuvântul creator, dătător de viață și lumina ce ni se dăruiește a lui Dumnezeu, ce a venit pe pământ sub formă umană.
În această călătorie a noastră spre Dumnezeu, uneori avem parte de întuneric și dorim imediat lumina. Uneori ne împotmolim și cădem în întuneric. Însă va trebui să avem grijă să nu ne împotmolim în credința noastră fiindcă Lumina lumii a fost trimisă pentru a ne lumina calea.
Evanghelistul Ioan și-a început evanghelia sa cu o descriere a Cuvântului lui Dumnezeu. Cuvântul lui Dumnezeu era o expresie des folosită de către evrei. Cuvântul lui Dumnezeu din Vechiul Testament este un cuvânt activ, creativ și dinamic. Cuvântul lui Dumnezeu este echivalat cu înțelepciunea sa. Cartea înțelepciunii ne descrie înțelepciunea ca puterea veșnică, creatoare și plină de lumină a lui Dumnezeu. Atât cuvântul cât și înțelepciunea sunt văzute ca fiind una și aceiași, Isus Cristos. Amin
