Gen 15,5-12.17-18
Fil 3,17-4,1
Lc 9,28b-36
Un mare mistic indian a spus la un moment dat următorul lucru despre el însuși: Am fost un revoluționar atunci când eram tânăr și toate rugăciunile mele la Dumnezeu sunau cam așa: Doamne dă-mi energia de a schimba lumea.
Când mă apropiam de vârsta de mijloc am început să realizez că jumătate din viața s-a scurs fără să schimb un singur suflet, așa că mi-am schimbat rugăciunea în: Doamne, dă-mi harul de a-i schimba pe toți cei cu care intru în contact. Doar familia și prieteni mei și voi fi mulțumit.
Acum că sunt bătrân iar zilele mele sunt numărate, am început să văd cât de nebun am fost. Rugăciunea mea acum este doar asta: Doamne, dă-mi harul să mă schimb pe mine însumi. Dacă m-aș fi rugat așa de la început nu mi-aș fi irosit viața.
În textul evangheliei de astăzi am putut vedea momentul schimbării la față, dar mai ales momentul în care Isus s-a schimbat în urma rugăciunii pe care el o făcuse. Discipoli au primit o sclipire a gloriei ce va veni. Însă întrebarea e de ce a avut loc schimbarea la față? De ce Biserica pune această evanghelie în cea de-a doua duminică din Postul Mare? Sunt mai mult emotive pentru care toate acestea sunt astfel, conform unor scriitori creștini spirituali și a unor exegeți biblici. Aceste motive ar putea fi:
Primul că noi trebuie să ascultăm de doctrina crucii. Astăzi, suntem destul de norocoși fiindcă putem cu ușurință să acceptăm faptul că Domnul și Mântuitorul nostru a murit pe cruce din moment ce noi cunoaștem că după acest moment a urmat învierea sa. Însă primi discipoli ai lui Isus nu au fost la fel de norocoși. Ei nu se gândeau la înviere fiindcă ei nu au crezut niciodată că Mesia lor va muri. Când Isus a anunțat plecarea sa la Ierusalim pentru a fi condamnat la moarte, a provocat o criză foarte profundă printre discipoli. Însă schimbarea la față le-a oferit o reasigurare a faptului că ei nu fac nici o greșeală prin faptul că rămân alături de el orice ar fi.
Unii oameni tot cred despre cruce ca ea fiind o glorificare a suferințelor și că lui Isus i-ar fi plăcut. Isus nu a îmbrățișat crucea fiindcă iubea durerea ci fiindcă ne iubește pe noi. Iubirea înseamnă a dărui; darul suprem, modul în care cineva își dovedește iubirea prin a-și oferi propria viață.
Și oameni buni suferă. Nu trebuie să fim surprinși fiindcă e o afirmație corectă. În scrisoarea apostolică a sfântului papă Ioan Paul al II-lea, Salvifici Dolores, papa a menționat de cazul lui Iob, un om drept care a avut parte de experiența a numeroase suferințe. Iob, fără vreo vină a lui proprie, și-a pierdut toate bunurile, fii și fiicele iar într-un final s-a ales cu o boală extrem de gravă. Foarte mulți oameni suferă teribil, inclusiv persoane pe care le cunosc și care au parte de boli enorm de grave.
Papa Ioan Paul al II-lea a explicat că: Dacă Domnul a permis ca Ion să fie testat cu suferință. Atunci el o face pentru a-i demonstra dreptatea sa. Suferința are un rol de a ne testa. De aceea suferința poate fi o formă de încercare pentru toți copii lui Dumnezeu.
Doi, pentru a ne revela că Isus Cristos este Dumnezeu și este Mesia cel promis. Moise și Ilie, cei doi stâlpi ai Vechiului Testament au apărut alături de Isus în timpul schimbării la față. Prin prezența lor, ei au dat mărturie de misiunea mesianică a lui Isus și a faptului că Isus este împlinirea Legii (Moise) și a profeților (Ilie). Că Isus este împlinirea prezenței lui Dumnezeu de a trimite un Răscumpărător. De aceea mereu va trebui să fim conștienți de puterea mântuitoare a morții lui Isus pe cruce pentru mântuirea noastră prin a trăi o viață schimbată și prin a face o lucrare bună.
Numele de Isus tradus înseamnă Dumnezeu mântuiește. Copilul născut din fecioara Maria a fost numit Isus, căci el va mântui poporul său de păcatele sale” (Mt 1,21). Însă cu toată această nedreptate, violență și suferință fără sens din întreaga lume, cum putem noi susține cu sinceritate că Isus este Mântuitorul și Răscumpărătorul nostru? De la ce ne-a salvat Isus? Cristos ne-a salvat prin a atinge rădăcina spirituală a tuturor acestor răutăți de care avem noi parte astăzi, adică păcatul, mândria oamenilor, atitudinea de eu primul, și faptele pentru Dumnezeu și unul față de celălalt. Egoismul e cel care ne face sclavi.
Am găsit zilele acestea o foarte frumoasă descriere a atitudinilor noastre față de Isus:
Eu sunt lumina iar tu nu mă vezi.
Eu sunt calea iar tu nu mă urmezi.
Eu sunt adevărul iar tu nu mă crezi.
Eu sunt viața iar tu nu mă cauți.
Eu sunt stăpânul iar tu nu mă asculți.
Eu sunt conducătorul iar tu nu te supui.
Eu sunt Dumnezeu iar tu nu te rogi mie.
Eu sunt cel mai bun prieten al tău iar tu nu mă iubești.
Trei, a fost pentru a ne arăta o sclipire a gloriei viitoare a lui Isus, pentru a da speranță discipolilor atunci când Domnul și Învățătorul lor avea să moară pe cruce. Numeroși teologi spun că această eveniment glorios a avut loc pentru a amortiza cumva impactul evenimentului dureros ce avea să vină. Iar acel eveniment dureros trebuia să fie atins prin cea mai mare durere. Iar asta poate fi aplicat și la orice realizare umană. De exemplu, un student nu poate trece o examinare dacă nu petrece numeroase nopți nedormite doar pentru a învăța. De aici și acea expresie, fără durere nu există câștig; fără spini nu există coroană; fără cruce nu există glorie. Această schimbare la față a fost cea care le-a adus putere atunci a sosit timpul ca ei înșiși să sufere și să moară. Cu aceiași speranță și noi ar trebui să ne ducem propriile noastre cruci și lupte.
Și voi încheia cu o scurtă povestioară. După 30 de ani de privit la televizor, un soț i-a spus soției lui: Haide să facem ceva cu adevărat plin de entuziasm în această noapte. Imediat, soția s-a înflăcărat și s-a schimbat cu desăvârșire la față fiind plină de bucurie, gândidu-se că soțul ei avea să îi ofere în sfârșit o noapte romantică în oraș. Minunat! I-a răspuns ea. Ce vrei să facem? Vreau să schimbăm scaunele. Amin
