Cateheză pentru copii – Duminica a 3-a din Postul Mare (C) – Dumnezeu nu renunță la noi

Introducere

Bun venit tuturor la o nouă cateheză! Astăzi vom descoperi împreună unul din cele mai importante lucruri pe care trebuie mereu să le ținem minte. Faptul că Dumnezeu nu renunță la noi niciodată, indiferent de ce s-ar întâmpla. De cele mai multe ori, noi avem tendința de a fi tot mai perfecționiști cu noi înșine, dorim să fim tot mai perfecți, iar în această goană și dorință a noastră adesea dăm dovadă de nerăbdare și dorim să dobândit tot mai repede abilitățile și calitățile pe care le învățăm. Astăzi Isus dorește să ne învețe pe toți că trebuie să avem grijă în această călătorie a noastră, ca noi să progresăm mereu dar mai ales să nu uităm niciodată că Dumnezeu nu renunță niciodată la noi. El e mereu atent cu noi, și ne așteaptă și e mereu răbdător și plin de speranță.

 

Scurtă activitate

 

Obiectiv

Înțelegerea trăsături de caracter a speranței, răbdării și încrederii.

 

Materiale

  • O floare care e la stagiul de boboc sau neînflorită, precum o lalea sau o narcisă.
  • Un bulb de floare (rădăcină), dacă se poate găsi.

 

Instrucțiuni

  • Arătați copiilor floarea, laleaua sau narcisa, care încă nu a înflorit complet.
  • Apoi întrebații cum arăta această floare astă toamnă. Imediat după, dacă aveți acel bulb de floare, îl puteți arăta.
  • Întrebații dacă e vreo unul dintre ei care a plantat bulbi de flori în toamnă. Dacă este vreo unul dintre ei care a plantat, adresații următoarele întrebări:
  • La ce te gândeai în acel moment în care puneai bulbul de floare în pământ?
  • Ai văzut deja vreo unul din acei bulbi plantați de tine, deja înfloriți.

 

Spuneți-le: Plantarea bulbilor în pământ toamna are loc pentru ca florile să poată înflori la începerea primăverii, iar această înflorire necesită și anumite trăsături de caracter și calități. Care credeți că ar fi aceste calități?

R: speranța, răbdarea, încrederea și altele asemenea.

 

Evanghelia

 

În textul evangheliei de astăzi (Duminica a 3-a din Postul Mare), am avut ocazia să ascultăm o parabolă care ne cheamă să ne gândim tocmai la aceste calități despre care tot am vorbit până acum. Dar haide-ți să vedem exact care e parabola și ce ne spune Isus însuși. Rog unul dintre voi să citească textul evanghelic:

În acel timp, au venit la Isus unii care i-au povestit despre galileenii al căror sânge Pilat îl amestecase cu cel al jertfelor lor. 2 El, răspunzând, le-a zis: “Vi se pare că aceşti galileeni au fost mai păcătoşi decât toţi ceilalţi galileeni pentru că au suferit aceasta? 3 Vă spun: nicidecum! Dar dacă nu vă convertiţi, cu toţii veţi pieri la fel. 4 Sau vi se pare că cei optsprezece peste care a căzut turnul din Siloe şi i-a ucis erau mai vinovaţi decât toţi ceilalţi oameni care locuiau în Ierusalim? 5 Vă spun: nicidecum! Dar dacă nu vă convertiţi, cu toţii veţi pieri la fel”. 6 Apoi le-a spus această parabolă: “Un om a plantat un smochin în via sa şi a venit să caute fructe în el, dar nu a găsit 7 şi i-a spus viticultorului: «Iată, sunt trei ani de când vin să caut fructe în smochinul acesta, dar nu găsesc. Taie-l! De ce să mai secătuiască pământul?» 8 Acesta, răspunzând, i-a zis: «Stăpâne, mai lasă-l şi anul acesta pentru ca să-l sap de jur împrejur şi să-i pun gunoi la rădăcină! 9 Poate va face fructe la anul. Dacă nu, îl vei tăia»”.

 

Discuții asupra evangheliei

Ce a propus stăpânul acelui copac de smochin să facă copacului?

R: Să îl scoată din rădăcini și să îl arunce pentru a-i da foc.

 

De ce?

R: Fiindcă nu aducea roade.

 

Ce a propus în schimb grădinarul?

R: Să îl mai lase pentru a vedea dacă va aduce rod.

 

Care sunt calitățile de care a avut nevoie grădinarul?

R: Răbdare, speranță, grijă și atenție.

 

Ce ne învață această parabolă asupra modului în care Dumnezeu acționează față de noi?

R: Acceptați toate răspunsurile rezonabile ca fiind corecte!

 

Concluzie

 

Dumnezeu este răbdător cu noi, chiar și atunci când ne întoarcem de la el și de la păcat. Dumnezeu este mereu plin de speranța că noi vom veni pentru a-i cere iertarea sa. Dumnezeu nu renunță la noi. În schimb, Dumnezeu continuă să ajungă la noi, ne ajută să devenim oamenii care el intenționează ca noi să fim. În timpul acestui Post Mare, să nu uităm niciodată că Dumnezeu ne ajută, vine la noi cu iubire, răbdare, și plini de speranța că noi vom reveni la el în iubire.

 

Rugăciunea de încheiere

 

În încheiere vă invit să recităm împreună actul de speranță:

Doamne, Dumnezeul meu, mă încred în infinita ta milostivire și promisiune față de mine, și sper să dobândesc iertarea pentru păcatele mele, pentru ca cu ajutorul harului tău să primesc viața fără de sfârșit prin meritele lui Isus Cristos, Domnul meu și Răscumpărătorul meu. Amin

 

Ateliere și jocuri

 

  1. AtelierBilețele secrete de speranță

Obiectiv

Obiectul e de a-i face pe copii să fie asemenea profeților și să împărtășească mesajul de speranță cu cei care ar avea nevoie de încurajare.

 

Scopul

Copii vor crea cinci bilețele ale speranței pe care le vor oferi în secret acelor persoane din viața lor care au nevoie de susținere și încurajare.

 

Materiale

  • Bilețele de hârtie de 9×12 cm de diferite culori. Câte 5 pentru fiecare copil.
  • Biblii, sau foii cu versetele biblice deja extrase.
  • Markere sau creioane colorate sau simple.
  • Alte materiale decorative (opțional).

 

Instrucțiuni

  • Împărțiți tuturor foile cu versetele din sfântă Scriptură deja extrase. Adică următoarele texte:
    • Is 41,10: Nu te teme, căci eu sunt cu tine; nu te înspăimânta, pentru că eu sunt Dumnezeul tău, te voi întări, te voi ajuta şi voi veni în sprijinul tău cu braţul dreptăţii mele.
    • Is 41,13: Căci eu sunt Domnul Dumnezeul tău, care îţi întăreşte dreapta şi-ţi spune: „Nu te teme, eu îţi voi veni în ajutor!”.
    • Is 43,1: Acum, aşa vorbeşte Domnul, cel care te-a creata, Iacob, cel care te-a plăsmuit, Israel: „Nu te teme, pentru că eu te-am răscumpărat, te-am chemat pe nume, al meu eşti tu.
    • Is 48,17: Aşa vorbeşte Domnul, Răscumpărătorul tău, Sfântul lui Israel: „Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, care te învăţ spre binele tău, care te călăuzesc să mergi pe cale.
    • Is 49,15: Uită oare o femeie de cel pe care-l alăptează, fără ca să aibă milă de fiul sânului ei? Chiar dacă ea ar uita, eu nu te voi uita.
    • Is 49,23b: Vei şti că eu sunt Domnul: cei care-şi pun speranţa în mine nu se vor ruşina.
  • Apoi listați și alte câteva pasaje din cartea Deuteronomului și Psalmilor
    • Dt 30,20: Iubindu-l pe Domnul Dumnezeul tău, ascultând glasul lui şi lipindu-te de el. Căci el este viaţa ta şi lungimea zilelor tale, ca să locuieşti pe pământul pe care Domnul Dumnezeul tău l-a jurat lui Abraham, lui Isaac şi lui Iacob că li-l va da”.
    • Ps 34,19: Domnul este aproape de cei cu inima zdrobită

                şi-i mântuieşte pe cei cu sufletul mâhnit.

  • Ps 34,20: Multe încercări se abat peste cel drept,

                dar Domnul îl eliberează din toate.

  • Ps 45,1: Dumnezeu este pentru noi loc de refugiu şi putere,

               ajutor uşor de găsit în timp de încercare.

  • Amintiți-le copiilor că la această întâlnire vor învăța că profeți au fost chemați nu doar pentru a transmite mesajul de adevăr și de convertire a lui Dumnezeu ci și mesajul său de speranță și încurajare.
  • Rugați-i apoi să se gândească la cel puțin cinci persoane cu care i-au contact zi de zi și care au nevoie de susținerea și încurajarea lor, precum părinți, profesori, prieteni de la școală, sau de acasă, și alți membri ai familiei.
  • Cu aceste persoane în minte, rugații pe copii să creeze un scurt mesaj de speranță care să se potrivească acestor persoane.
  • Pot crea propriul lor mesaj precum:
    • Continuă să speri fiindcă Dumnezeu mereu își ține promisiunile.
    • Nu te descuraja. Totul va fi bine.
    • Domnul este tăria ta. Încrede-te în El.
  • Odată ce copii au decis care sunt cele cinci mesaje de speranță, rugații să scrie câte un mesaj pentru fiecare persoană aleasă pe câte un cartonaș colorat iar la final îl pot și decora dacă doresc.
  • Spuneți-le să caute o ocazie în timpul săptămânii care vine pentru a le oferi aceste cartonașe ale speranței, însă în moduri neașteptate. De exemplu: pot pune mesajul sub perna părinților lor, sau a prietenilor în rucsacul lor, iar a fraților în camera lor și altele asemenea.
  • Rugații să încerce să le ofere fără să fie văzuți.

 

Atenție

Dacă sunt în grup copii cu nevoii speciale, precum cele de vedere, fizice, de auz, limbă sau comportament, adaptați activitatea și pentru nevoile lor

 

Durată: 20 minute

 

  1. Joc Submarinele prietenoase

Obiective

A stimula comunicarea rapidă si coordonarea în interiorul grupului.

 

Materiale

  • Nici unul

 

Instrucțiuni

  • Se stabilește un cod al semnalelor: lovitura pe un anumit umăr indică deplasarea într-o direcție. O palmă la spate — deplasarea înainte. Două lovituri condiționează traversarea unei distanțe mai mari. O palmă la cap semnifică întinderea mâinilor înainte si unirea cu un alt submarin.
  • Se formează echipe, de 4-5 persoane în rând indian, ținându-se de umere. Toți au ochii închiși, în afară de persoana din spate, care dirijează mișcările. Aceasta transmite mesajul persoanelor până acesta ajunge la “cap” (persoana din față), ce realizează mișcarea. Jocul constă în formarea unui submarin mare, “capul” apucând ultima persoană din alt sir.

 

Indiciu

Variante posibile:

Jocul poate fi realizat si în perechi care vor reprezenta „bărci mici”. Este important să se

evite competitivitatea.

 

Durată: 15 minute

 

Mulțumesc pentru atenție și răbdare!

O zi frumoasă tuturor!

Facebook
Twitter
LinkedIn
WhatsApp
Email

Articole asemanatoare

//
Daca aveți vreo întrebare trimiteți-mi mesaj aici și va voi răspunde imediat!
Cu ce va pot ajuta?