Rom 8,31-39
Adesea unii oameni vin la mine și îmi adresează următoarea întrebare, pe care cu siguranță vo adresați și foarte mulți dintre voi în aceste clipe atât de dureroase în care o conducem pe sora noastră răposată_____________ pe ultimul drum. Ce se întâmplă cu noi după ce murim? Multor oameni le este frică de moarte, îngrijorați de ceea ce se află în față, sau dincolo, speriați de vederea tuturor păcatelor vieților lor și descoperirea faptului că e prea mult pentru a le putea suporta. Însă în textul primei lecturi de la această sfântă Liturghie am avut ocazia să aflăm răspunsul la toate aceste griji. Un lucru e clar, că există o judecată. Iar întrebarea pe care am auzit-o în textul lecturi e următoarea: Cine va aduce acuză împotriva aleșilor lui Dumnezeu? (Rom 8,33). Însă partea cea mai bună e faptul că sorți sunt de fapt de partea noastră. Acesta e și motivul pentru care apostolul Paul ne-a spus că Isus stă la dreapta lui Dumnezeu și mijlocește pentru noi (Rom 8,34).
Va exista și există o judecată iar păcatele noastre sunt de fapt dovezile aduse împotriva noastră însă nu trebuie să ne fie frică fiindcă îl avem pe Isus de avocat, care va veni pentru a ne apăra. Vi-l puteți imagina oare pe Isus spunându-i lui Dumnezeu Tatăl ceva de genul, că: Părinte, aceasta este Suzana. Eu am murit pentru ea. Da, asemenea tuturor oamenilor și ea a păcătuit, însă eu intervin și mijlocesc acum pentru ea. Îți cer să treci cu vederea acele păcate fiindcă eu am murit pentru ea. În loc să te uiți la păcatele ei, te rog Tată să privești la mine, Fiul tău, care a murit pe cruce pentru Suzana și pentru toți ceilalți. Eu am plătit prețul ce trebuia plătit pentru un astfel de păcat.
Avem unul dintre cei mai buni avocați care să ne reprezinte înaintea lui Dumnezeu Tatăl nostru ceresc, adică pe Fiul său preaiubit, Isus Cristos care a murit pentru noi. Spre finalul lecturii, apostolul Paul ne enumeră o listă de lucruri care nu pot interveni între noi și iubirea lui Dumnezeu, și am auzit că: moartea, nici viața, nici îngerii, nici stăpânirile, nici cele prezente, nici cele viitoare, nici puterile, nici înălțimile, nici adâncurile şi nici vreo altă creatură nu va putea să ne despartă de iubirea lui Dumnezeu care este în Cristos Isus, Domnul nostru (Rom 8, 38-39).
Dacă majoritatea oamenilor le este frică de vederea propriilor lor păcate când se vor afla în fața judecății divine, atunci, acestor persoane aș dori să le relatez următoarea povestioară pe care am auzit-o la un mare predicator. El spunea că atunci când vom muri noi ne vom vedea propria viață asemenea unui film la cinema. Vom vedea toate acele lucruri bune pe care le-am făcut, însă vom vedea și multe locuri negre în film. Ce sunt acele locuri negre? Ele sunt păcatele care au fost iertate în sacramentul Reconcilierii. Ori de câte ori ne mărturisim păcatele ele dispar, nu mai sunt.
Și revin la întrebarea cu care am început această scurtă predică, Cine va aduce acuză împotriva aleșilor lui Dumnezeu? (Rom 8,33). Din această întrebare aflăm un alt lucru interesant, că noi suntem aleși lui Dumnezeu. Și din păcate nu prea ne gândim atât de des la acest amănunt. Imaginați-vă doar diferența pe care o veți face în viețile fiecăruia dintre noi dacă chiar am reuși să scufundăm în inimile noastre faptul că Dumnezeu ne-a ales cu adevărat pe noi, că noi suntem cu adevărat prețioși în ochii lui Dumnezeu. Sunt convins că mulți dintre noi ar ajunge să trăiască complet diferit dacă ne-am cunoaște cu adevărat inimile, după cum ne-a spus și apostolul Paul, că noi am fost aleși de Dumnezeu, că Dumnezeu are atât de multe planuri pentru noi.
Și voi încheia cu un mic îndemn adresat tuturor celor cărora le este frică de moarte. Dacă noi stăm și luăm în considerare faptul că am fost aleși de Dumnezeu și că suntem prețioși lui Dumnezeu, atunci moartea se aseamănă cu o întoarcere acasă, în locuința Tatălui nostru ceresc. Nu e de mirare faptul că apostolul Ioan, în prima sa scrisoare ne-a spus: În iubire nu există frică, dimpotrivă, iubirea desăvârșită alungă frica, pentru că frica presupune pedeapsă, iar cine se teme nu a ajuns la desăvârșire în iubire (1In 4,18). De aceea, ori de câte ori ni se face frică, tot ceea ce va trebui să facem pentru a o alunga e să ne gândim tocmai la acest fapt, că în moarte Tatăl nostru preaiubitor ne cheamă la, și că ne-a ales tocmai pe noi încă din veșnicie. Amin
