Gen 14,18-20
1Cor 11,23-26
Lc 9,11b-17
Bill Shock, un preot iezuit, într-una din cărțile sale intitulată O colecție de lecturi (vol. 1) a relatat povestea unui Copac darnic. Era vorba despre un copac de mere care iubea un băiețel mic. Micuțul băiețel și copacul au devenit foarte buni prieteni fiindcă băiețelul se juca mereu cu copacul de mere. Se cățăra pe ramurile lui, se legăna pe ramuri și îi mânca fructele.
Când băiețelul a crescut mai mare, el a încetat să se mai joace cu copacul. Însă copacul încă mai dorea să se joace cu el. Așa că într-o bună zi copacul i-a zis băiatului: Vină, băiete, vino și te joacă pe ramurile mele și leagănă-te de ele și mănâncă fructele mele și joacă-te în umbra mea și fi fericit. Băiatul însă i-a răspuns: Acum sunt prea mare ca să mă cațăr și să mă joc. Îmi doresc să mă distrez însă am nevoie de bani pentru asta. Copacul s-a întristat însă a început să se gândească la un mod în care să își ajute prietenul ca să câștige niște bani. Ia-mi fructele și vinde-le, a spus acesta, iar apoi vei fi iar fericit.
Băiatul însă avea alte nevoii. Copacul de mere niciodată nu s-a oprit din a i le oferi. Și-a oferit apoi ramurile atunci când acesta a dorit să își construiască o casă. Și-a oferit ramurile pentru ca el să își poată construi o bracă. De fiecare dată copacul spunea: Fac asta ca tu să fii fericit.
Când acel băiețel s-a transformat într-un om bătrân, copacul de mereu rămăsese doar un simplu ciot. Acum și copacul era trist fiindcă nu mai avea ce să îi mai ofere. Bătrânul a ridicat din umeri și a spus: Acum nu mai am nevoie de nimic, doar de un loc liniștit unde să stau și să mă odihnesc. Sunt foarte obosit. Copacul de mereu și-a oferit trunchiul care îi mai rămăsese. Copacul a fost fericit să își ofere trupul atunci când a murit bătrânul.
Astăzi celebrăm sărbătoarea Trupului și Sângelui lui Isus Cristos. Această sărbătoare ne reamintește de faptul că Isus și-a oferit propriul trup și sânge pentru ca noi să putem să trăim în credința noastră și să fim vii în toate nevoile noastre. Dacă noi nu trăim credința și nu suntem vii în fapte, atunci e din cauza faptului că Trupul și Sângele lui Isus nu fac parte din hrana noastră zilnică. De aceea mereu va trebui să avem grijă să nu ne privăm de acest ingredient atât de important al vieții noastre pământești.
Textul evangheliei pe care l-am folosit la această celebrare ne-a vorbit despre înmulțirea pâinilor. Acesta e singurul miracol al lui Isus care a fost relatat în toate cele patru evanghelii (Mt 14,13; Mc 6,30; In 6,1). Astăzi suntem invitați să reflectăm asupra a două mesaje principale ce pot fi extrase din acest text evanghelic. Primul este cel al împărtășirii și al dăruirii. Încă îmi pot aminti de niște cuvinte pe care le-a rostit Oscar Wild când a spus: Cei care au mult adesea sunt lacomi; cei care au puțin împărtășesc mult. Doar imaginați-vă, Isus a predicat foarte mult și a făcut vindecări întreaga zi. Seara a sosit iar oameni erau obosiți și înfometați. Cea mai ușoară cale prin care se putea rezolva aceasta era aceea de a da drumul mulțimii după cum sugerase deja discipoli. Însă Isus a ordonat discipolilor săi să le de-a ceva de mâncare iar miracolul a și avut loc. Sunt două moduri în care noi putem interpreta acest miracol. Unul e acela în care noi îl putem vedea ca pe un simpli miracol al lui Isus în care acesta a creat mâncarea pentru această mulțime imensă. Iar celălalt e cel al unui cunoscut comentator biblic pe nume William Barclay, care spusese că mulți oameni cred că de fapt s-a întâmplat altceva. Oameni erau înfometați însă erau și extrem de egoiști. Cu toți aveau câte ceva cu ei însă toți le păstrau pentru ei înșiși în caz că aveau cu adevărat nevoie de ea, și nu doreau să le împărtășească cu nimeni. Cei doisprezece apostoli au pus la picioarele lor puținele provizii pe care le aveau iar apoi mulțimea a fost mișcată să facă la fel, să scoată fiecare ce are și să dăruiască și altora, iar într-un final a mai rămas 12 coșuri de mâncare. Prin urmare, acest miracol poate fi văzut ca un miracol care a schimbat egoismul, oameni suspicioși în persoane foarte generoase, un miracol al lui Cristos al schimbării interesului de sine în împărtășire generoasă.
În această viață există persoane care sunt darnice sau dăruitori și sunt persoane care doar iau. Cei care dăruiesc sunt cei care își sacrifică viața la propriu și își oferă părți din trupul lor, asemenea povestioarei cu care am început, celor din jur. Cei care dăruiesc sunt soldați care își riscă viața pentru apărarea celorlalți. Aceste persoane care dăruiesc pot fi chiar misionari care au părăsit casa, țara și familia, care îndură foame, singurătate și chiar persecuție de dragul evangheliei. Cei care dăruiesc sunt multele persoane care au parte de o zi onestă de muncă pentru ca familia lor să aibă ce mânca. Cei care dăruiesc sunt toți, cei care adesea sunt necunoscuți și neobservați. Ei doar dau și dau și dau, fără nici o pretenție, doar dăruire pură.
Cei care dăruiesc sunt cei care își oferă timpul propriu, harurile și comorile, dar mai ales cei care își oferă lacrimile și cuvintele. Iar asta fiindcă dăruirea poate avea loc și printr-un cuvânt de încurajare și de prezență pentru acele persoane care sunt țintuite de boală, poveri sau care poartă o cruce enorm de grea.
Al doilea mesaj al sărbătorii de astăzi a Corpus Christi și a înmulțirii pâinilor nu ține doar de această hrănire a mulțimii înfometată, cea a satisfacerii foamei fizice, ci această sărbătoare și acest text evanghelic de îndreaptă și spre un alt tip de hrană, cea spirituală, a preasfintei Euharistii. Euharistia așa cum a fost învățată de Isus nu este doar pâine spirituală ci este cu adevărat trupul și sângele său. Iar de-a lungul secolelor, ea a devenit hrana noastră spirituală la sfânta Liturghie. Întrebarea însă e, când a fost ultimul moment în care ne-am făcut părtași de trupul și sângele lui Isus?
De ce oare avem nevoie de această sărbătoare a Trupului și Sângelui lui Cristos în Euharistie? O sărbătoare ca aceasta ne oferă ocazia să îi aducem lui Dumnezeu mulțumirea noastră colectivă pentru veșnica prezență a lui Cristos din noi, prezență care e cel mai vizibil în preasfânta Euharistie. E de asemenea și o ocazie perfectă pentru a căuta o înțelegere mai bună a sacramentului Trupului și Sângelui lui Cristos.
De fapt, ori de câte ori avem celebrări, de exemplu, zile de naștere, aniversări de nuntă sau alte sărbători, mereu le asociem cu mâncare și băutură. Ba chiar stăm cu oaspeți noștri și îi invităm să vină și să mănânce. Ori de câte ori dorim să mulțumim oamenilor, mergem și mâncăm cu ei. Le oferim o petrecere chiar.
Tot la fel și Cristos a știut că se apropie momentul în care își va părăsi discipoli și se va întoarce la Tatăl său, așa că a decis să aibă o masă specială cu ei. Ceea ce a făcut Isus în prima Joi Sfântă a fost de fapt o cină de rămas bun față de discipoli lui pentru a le arăta cum să celebreze cea mai importantă parte a sfintei Liturghii.
Un mare predicator spusese la un moment dat că a fost o idee minunată a lui Isus. Isus știa că avea să se întoarcă acasă în ceruri însă a dorit ca el tot să rămână aproape de prieteni lui și de discipoli lui. Așa că a ales să fie ceva de care au nevoie și pe care să o folosească zi de zi, adică hrana lor zilnică: pâinea. O idee cu adevărat minunată fiindcă ori de câte ori ei consumai pâinea ea se schimba apoi în propriul lor trup. Devenea o parte a lor. Tot la fel, Isus în interiorul acelei pâinii consacrate a devenit o parte a lor iar ei a Lui. Un lucru e clar că niciodată nu ne vom putea apropia atât de tare de o persoană precum o face mâncarea pe care o consumăm. Ea devină o parte a noastră.
Nu avem cum să trăim fără mâncare. Isus a spus ceva asemănător și despre Euharistie în evanghelia după Ioan: „Adevăr, adevăr vă spun: dacă nu mâncaţi trupul Fiului Omului şi nu beţi sângele lui, nu aveţi viaţă în voi (6,53).
Din păcate există unele lucruri pe care noi le facem însă care nu ar trebui să se întâmple atunci când celebrăm sfânta Liturghie. Adică primirea trupului lui Isus într-un suflet nevrednic și nepregătit din cauza păcatelor comise și neiertate. De exemplu, cuplurile care nu sunt căsătorite în biserică și totuși vin să îl primească pe Isus la sfânta Împărtășanie. Isus a spus: Oricine mănâncă trupul meu și bea sângele meu nevrednic e vinovat de condamnare. Celălalt lucru e faptul că unii folosesc pâinea consacrată ca amulete și multe, multe, multe altele asemenea.
În încheiere vă invit ca atunci când îl vom primi pe Isus în preasfânta Împărtășanie, când preotul va ridica ostia consacrată și va spune Trupul lui Cristos, să încercăm să realizăm și să conștientizăm ceea ce primim, că această ostie consacrată este de fapt Trupul lui Isus. E același Isus care s-a născut la Betleem. E același Isus care a fost pironit și a murit pe cruce. E același Isus care a înviat din morți.
Iar asta o vom putea face doar prin credință, printr-o credință vie. Amin.
