Lc 7,11-17
În textul evangheliei de astăzi vom avea parte de una dintre cele mai interesante și mișcătoare experiențe ale lui Isus, acea în care datorită sentimentelor, Isus merge și îl învie pe singurul fiu al văduvei din Nain, totul din simpatie pentru mama profund afectată. Probabil în acel moment Isus se gândise la propria sa mamă Maria, care și ea era o văduvă ca și ea, datorită morții lui Iosif. Isus era singurul ei fiu, care acuși avea și el să moară, de pe urma uneia încă destul de sângeroase. Isus probabil a văzut în inima acelei mame văduve inima propriei sale mame Maria care curând și ea avea să fie îndurerată de către aceiași moarte.
Evanghelistul Luca relatează că ceea ce la mișcat pe Isus a fost mila, nu pentru acea mulțime ci la vederea mamei acelui răposat. Într-un final Isus vede miracolul nu ca pe o manifestare a puterii ci ca pe o revărsare a iubirii. El l-a înviat pe acel fiu pentru a-l putea da înapoi mamei sale.
Compasiunea ni se arată nu în acele momente în care încercăm să găsim un răspuns la toate nevoile noastre. Adevărata compasiune este o călătorie a inimii spre cineva aflat într-o adevărată nevoie specială. Sfânta Maică Tereza de Calcuta, de exemplu, nu a dat atât de mare importanță capacității sale de a fi capabilă să creeze un program de răspunsuri la nevoile la atât de mulți oameni săraci. Pentru ea, ceea ce a mișcat-o și ceea ce era important a fost fiecare persoană pe care o atingea și o slujea.
Inima plină de compasiune nu iese pentru întâmpina nevoile tuturor. O inimă plină de compasiune își rezervă timp pentru a merge în întâmpinarea nevoii fiecărei persoane.
