In 6, 44-51
Discursul despre pâinea vieții
Karl Rahner în articolul său, Convertire în enciclopedia Teologică, Sacramentum Mundi (Vol II, p. 4) spune că Din punct de vedere biblic și dogmatic, întoarcerea liberă a omului la Dumnezeu, trebuie să fie mereu ca un răspuns, făcut dacă se poate, de harul lui Dumnezeu, unei chemări de la Dumnezeu.
Catehismul Bisericii Catolice (n.1432) ne oferă o idee asemănătoare: inima omului este grea și împovărată. Dumnezeu trebuie să dea omului o inimă nouă. Convertirea este mai presus de toate o lucrare a harului lui Dumnezeu care ne face inimile să se întoarcă la Dumnezeu: condu-ne înapoi la tine, O Doamne, ca să putem fi reînnoiți (Lam 5,21) Dumnezeu ne dă puterea să începem din nou.
Isus în evanghelia de astăzi spune că Nimeni nu poate să vină la mine dacă nu-l cheamă Tatăl (v44). După cum ne putem da seama acest verset evanghelic se referă la convertire. Acesta conține și un indiciu asupra modului în care Dumnezeu continuă munca de convertire a tuturor. El continuă printr-o atragere interioară și o extragere a păcătosului. Cu alte cuvinte, convertirea este inițiativa lui Dumnezeu. Dumnezeu începe convertirea. Nu noi suntem cei care ne uităm după el, ci el este cel care se uită după noi și ne aduce la convertire. Însă, el are nevoie de cooperarea noastră, fiindcă depinde de noi dacă și unde vom merge la Isus, atunci când Tatăl ne va chema. Apoi Isus va putea lucra în noi.
Acest verset se mai poate referi și la credința. Tatăl ne-a chemat să credem în Isus Cristos și în Biserică. Iar noi credem că ne-a chemat la El și să credem în El nu prin propriile noastre puteri și inițiative ci, printr-un dar al harului divin, la inițiativa lui Dumnezeu. Această chemare a Tatălui culminează în totală inițiere în viața divină prin sacramentul botezului, mirului și al euharistiei. Aceste sacramente ale inițierii ne adoptă în viața Sfintei Treimi. Botezul nostru rămâne în noi, astăzi, ca un titlu al noului har de sus.
Însă acesta nu e genul de credință pe care acest student la teologie îl are cu Dumnezeu în povestioara pe care vă voi spune. Se spune că un student la teologie i-a spus profesorului său: Nu mai pot să cred în Dumnezeu. Profesorul l-a surprins pe student spunându-i: Poate ar trebui să te felicit pentru că nu mai crezi în Dumnezeu. Ce vrei să spui prin asta? L-a întrebat studentul. Profesorul său a replicat: probabil ideea de Dumnezeu pe care o ai tu în minte este deformată și că trebuie să o respingi. De cele mai multe ori cei care nu mai cred în Dumnezeu nu îl au pe adevăratul Dumnezeu pe care Isus l-a vestit. Dumnezeul pe care ei îl au este un simplu produs al propriei lor imaginații care nu există nicăieri, o imagine deformată a lui Dumnezeu. Dacă și noi trebuie să îl descoperim pe Dumnezeul cel adevărat, trebuie să ne întoarcem la Isus.
Aceste verset se mai poate referi și la sfințenie. Cu toți suntem chemați să fim sfinți. Una dintre cele mai mari contribuții la Conciliul Vatican II este învățătura chemării universale la sfințenie. Cu toți suntem chemați să fim sfinți. Nu doar episcopi, preoți și persoane consacrate sunt chemate la sfințenie, ci cu toți. Isus ne reamintește că nu suntem chemați să fim sfinți din cauza popularității noastre, calităților personale și a inteligenței extraordinare. Ci suntem chemați să fim sfinți fiindcă tot ceea ce avem vine de la Dumnezeu. Nici să nu vă gândiți la sfințenie fără Dumnezeu din moment ce Dumnezeu însuși este sursa sfințeniei! Suntem părtași ai sfințeniei sale. Suntem făcuți după imaginea sa. Trebuie să fim umili și să recunoaște că fără Dumnezeu nu putem face nimic. Amin
