1Rg 19,4-8
Ef 4,30-5,2
In 6,41-51
Exista o poveste despre un împărat antic chinez pe nume Chin. Chin a fost acel împărat care a construit marele si vestitul zid chinezesc. Acest zid chinezesc imens are ca lungime 2000 de km si este singura structură de pe pământ care poate fi observată din spațiu de către astronauți fără vreun ajutor.
Conform revistei National geografic, Împăratul Chin a avut o frică imensă de a muri. Într-o bună zi magicienii lui i-am povestit despre o insulă paradis din marea de Est. Acolo, locuitori acestei insule descoperise secretul vieții veșnice. Chin a încărcat repede câteva corăbii cu daruri neprețuite, sperând să de-a la schimb aceste daruri cu secretul lor.
Se spune că corăbiile lui au găsit într-adevăr aceasta insulă dar locuitori ei nu au vrut să de-a la schimb secretul lor pentru niște daruri atât de meschine.
Care sa fie ideea acestei povestioare? Ideea e că încă de la începutul timpurilor oameni au visat la nemurire. Oameni mereu au visat și și-au dorit să trăiască pentru totdeauna, au visat la viața veșnică. Cu fiecare moarte a unei persoane dragi, acel vis însă a devenit tot mai evident pentru oameni. De acea atunci când Isus a apărut în Palestina și a început să vorbească despre viața veșnică, oameni s-au înghesuit să asculte ceea ce avea de spus.
Textul evangheliei de astăzi ne-a vorbit despre cuvintele profetice ale lui Isus, acele cuvinte prin care ne-a spus că el este pâinea vie care s-a coborât din ceruri…oricine mănâncă din această pâine nu va muri în veci. Prin aceste cuvinte, Isus i-a pregătit pe cei care cred pentru ultima sa cină în care avea să introducă Sacramentul Sfintei Euharistii.
Din păcate au fost și mulți cei care nu au crezut în Isus. Care se plângeau continuu. Care îl întrebau cum era el venit din ceruri când ei înșiși îi cunoșteau părinți, pe Iosif și pe Maria, mama sa? Mulți nu credea fiindcă nu ascultau ceea ce Isus le revela. Aveau mințile blocate încă la ceea ce e lumesc, aveau mințile încă întunecate, minți care căutau să provoace fiecare cuvânt pe care Isus avea să îl rostească, în loc să îl asculte cum trebuie. Prin împietrirea inimilor lor, ei nu aveau cum să fie dispuși sufletește motiv și pentru care nu reușeau să primească adevărul și să îl perceapă.
Nu vă gândiți că astăzi situația e mai diferită, ci din contră, e complet la fel. Sunt unii care nu vor să audă deloc învățăturile Sfintei Bisericii din simplu motiv că nu ascultă. Ei își concentrează toată forța și energia spre contestarea fiecărui cuvânt, autoritate, doctrină și multe altele asemenea, în loc să asculte vocea Duhului Sfânt care a fost trimis să îi învețe și să îi îndrume. Uneori e necesar ca noi să rămânem în tăcere și să ascultăm. Iar în acele momente să reflectăm în rugăciune la ceea ce am auzit uneori, să îi permitem harului lui Dumnezeu să ne lumineze inimile pentru ca să putem vedea lumina în Duhul Adevărului.
Pentru multele noastre activități importante din viață avem nevoie de două tipuri de pregătiri. Pregătirea de la distanță sau de departe și pregătirea apropiată. Pregătirea de la distanță se referă la ceea ce noi trebuie să facem cu mult înainte de acea activitate; pregătirea apropiată se referă la acele lucruri pe care noi trebuie să le facem chiar înainte de a ne angaja în acea activitate.
De exemplu, daca avem nevoie de educație de calitate pentru copii noștri, sunt sigur că am dori un profesor care e bine pregătit pentru a educa cum trebuie. Însă pentru ca un profesor să fie gata, el are nevoie atât de pregătirea îndepărtată cât și de cea apropiată altfel educația nu va avea o calitate atât de buna. Pregătirea sa îndepărtată va include ani săi din școală, timpul său petrecut ca student-profesor, adică practica pedagogică precum și timpul petrecut în pregătire pentru o astfel de educație. Pregătirea sa apropiată însă constă în pregătirea sa personală asupra subiectului predat, precum pregătirea lecțiilor zi de zi.
Am citit într-o carte despre acest adevăr legat de pregătirea îndepărtată și de cea apropiată care se aplică într-un mod deosebit la Preasfânta Euharistie. Conform acestui autor, dacă noi dorim să primim preasfânta Împărtășanie într-un mod în care să aducă cu adevărat roade bune în viața noastră atunci va trebui să fim cu adevărat pregătiți pentru această experiență, iar pregătirea noastră va trebui să fie atât îndepărtată cât și apropiată. Dacă nu e, atunci da, îl vom primi cu adevărat pe Isus, Cristos, Trupul și Sângele său, în viața noastră însă nu ne va afecta într-un mod cu adevărat puternic și de durată.
Și totuși cum rămâne cu pregătirea îndepărtată? Ce va trebui să facem, cu mult înainte de a veni la sfânta Liturghie, pentru a fi mai deschiși prezenței sale din Preasfântul Sacrament? Mai înainte de toate, va trebui să ne rugăm. Dacă nu ne rugăm zi de zi, dacă nu luam legătura cu Domnul din obișnuință zilnică, atunci cel mai probabil nici nu vom fi capabili să avem un contact bun cu el aici. Nu se va întâmpla.
Un alt element al pregătirii îndepărtate este studiul. Cu cât înțelegem mai mult misterul credinței noastre, precum Euharistia, cu atât mai mult vom putea pătrunde mai activ în aceste mistere.
Un alt element important al pregătirii este examinarea conștiinței. De fapt, acesta este unul chiar absolut esențial. Sfântul Apostol Paul a spus în prima sa scrisoare către Corinteni, omul să se cerceteze şi astfel să mănânce din pâine şi să bea din potir. 29 Căci cine mănâncă şi bea nesocotind trupul, îşi mănâncă şi îşi bea propria condamnare (1Cor 11,28-29). În termeni mai practici, asta înseamnă că dacă noi, de exemplu, am sărit pentru sfânta Liturghie de Duminică sau peste o sărbătoare sau orice altceva fără un motiv cu adevărat bun; dacă noi ne-am angajat în activități care știm clar că sunt un păcat, dacă cultivăm în interiorul nostru o ură profundă, atunci nu ar trebui să ne mai apropiem de preasfânta Împărtășanie până când nu am făcut o spovadă cu adevărat bună.
Apoi mai sunt și alte lucruri de care va trebui să ne preocupăm chiar înainte de a veni la preasfânta Împărtășanie. Acestea sunt elementele ce țin de pregătirea noastră apropiată. De exemplu, preocuparea pentru îmbrăcăminte: Când plecăm de acasă va trebui să ne întrebăm: ținuta noastră e una demnă pentru primirea Regelui Regilor și Domnul Domnilor? Sau ne amintește de orice altceva.
Apoi gândurile noastre: În momentele în care venim în față pentru primirea sfintei Împărtășanii, ne concentrăm gândurile asupra lui Isus? Sau ne gândim la ce avem în plan să facem odată ce am plecat de la sfânta Liturghie? Sau ne concentrăm atenția pe oameni din jurul nostru?
Apoi acțiunile și faptele noastre: ne apropiem noi de altar cu mâinile împreunate? Facem o mică reverență înainte de a primi, iar dacă primim în mână, facem noi din palme un tron demn pentru Domnul nostru, iar apoi ne dăm cu un pas într-o parte și consumăm cu reverență trupul Domnului?
Și în ultimul rând, cuvintele noastre. În clipele în care preotul spune, Trupul lui Cristos, răspundem noi cu credință mare și entuziasm imens, Amin?
În încheiere vă invit să nu uităm niciodată că primirea cu vrednicie a preasfintei Euharistii poate face o diferență imensă. Conform lui Isus, nu doar că ne dă tărie spirituală pentru această viață, ci ne aduce cu un pas mai aproape de cer. Fie ca toți să fim pregătiți cum se cuvine iar apoi să primim cu vrednicie pe cât de des este posibil. Amin
