27 august – Sf. Monica

Luca 7,11-17

Isus se îndrepta spre o cetate numită Naim. Împreună cu el mergeau ucenicii și o mare mulțime de oameni. ¹² Când s-a apropiat de poarta cetății, iată că era dus la mormânt un mort, fiul unic al unei mame, și ea era văduvă și multă lume din cetate o însoțea (vv.11-12).

Sfânta Monica a fost o femeie  cărei rugăciuni o evocă pe cea femeie ascunsă din evanghelie, femeie care credem că face referință la Maria, mama lui Isus. Maria este femeia milostivirii care vede mizeria poporului ei, ea este o reflexie a Tatălui ceresc care e infinit de milostiv, care deja în prima alianță a văzut mizeria poporului său. Rugăciunea acestei femeii este mereu ascultată de Domnul în încercările care nu lipsesc deloc din viața oamenilor. Georgette Blaquiere în cartea sa intitulată Harul de a fi femeie spunea că o femeie cunoaște faptul că a tăcea este un dar de la Dumnezeu. De fapt, această femeie plângea, ea nu spunea absolut nimic! În suferința ei, ea a devenit imună la tot ce era în jurul ei, ea era de o frumusețe rară ce ducea la tăcere și tocmai în această tăcere Domnul i se alătură. Urmându-l pe Isus, papa Francisc spusese la un moment dat, Biserica, care este sfântă, ne cheamă pe fiecare dintre noi, ea ne primește, ea e deschisă celor care sunt cei mai departe de ea. Ea ne cheamă pe toți pentru a ne permite să fim învăluiți de milostivire, de blândețe, și de iertarea Tatălui, a Tatălui nostru care ne oferă tuturor posibilitatea  de a-l întâlni și de a merge spre sfințenie…

 Văzând-o, Domnului i s-a făcut milă de ea și i-a zis: „Nu plânge!” ¹⁴ Apoi s-a apropiat și a atins năsălia. Cei care o duceau s-au oprit. Isus i-a zis: „Tinere, îți poruncesc, scoală-te!” ¹⁵ Atunci mortul s-a ridicat și a început să vorbească, iar Isus l-a dat mamei sale (vv. 13-15).

O mulțime imensă a însoțit-o pe această femeie care își pierduse soțul, care fusese suportul și susținerea ei, iar acum ea își pierduse și singurul fiu care devenise soarele vieții ei. Întunericul îi umpluse sufletul, însă Domnul nostru Isus Cristos i s-a făcut milă de ea. În fața necazului acestei femeii și a iubirii ei strălucitoare, a spus Nu plânge. Isus nu începuse să plângă după cum făcuse la moartea prietenului său Lazăr ci îl învie pe băiatul acelei femeii. Cei care duceau trupul se opresc, Isus atinge sicriul și îi spune „Tinere, îți poruncesc, scoală-te!” (v.14). Tocmai aceste cuvinte din evanghelie sunt cele care se potrivesc cel mai bine cu comemorarea de astăzi a sfintei Monica care și-a oferit propria viață Domnului în schimbul vieții fiului ei Augustin. Rugăciunea ei a fost și ea ne-ascultată. Iată ceea ce însuși sfântul Augustin scrisese în această privință: Un singur lucru m-a făcut să trăiesc puțin mai mult acela de a te vedea devenind creștin înainte să mor. Dumnezeul meu mi-a acordat acest har într-o manieră abundentă, din moment ce văd cât de hotărât ești să-l slujești, în măsura în care disprețuiești toată fericirea lumească. Câteva zile mai târziu, Monica își va închide ochii asupra acestei lumi cu rugăciunile ei ascultate și împlinite.

Toți au fost cuprinși de teamă și ¹⁷ au început să-l preamărească pe Dumnezeu, zicând: „Un mare profet s-a ridicat între noi și Dumnezeu a vizitat poporul său”. Vestea acestui fapt s-a răspândit în toată Iudeea și în ținuturile învecinate (vv. 16-17).

Așadar, puterea, frumusețea unei vieți de compasiune astfel este trăită înaintea Domnului. Fragilitatea umană vindecată manifestă strălucirea și puterea de vindecare pe care Domnul o aduce în viața sa. Dincolo de toate încercările, avem nevoie de această reflexie a iubirii pe fața umană, pentru a ne apropia de Dumnezeu. Domnul dorește ca noi să devenim parte a unei Biserici care știe să-și deschidă brațele pentru a-i întâmpina pe toți, astfel încât să nu fie o casă cu număr mic, ci casa tuturor oamenilor în care toate să poată fi reînnoite, transformate, sfințite de Iubirea sa: cei mai puternici și cei mai slabi, păcătoșii, cei indiferenți, cei care se simt pierduți și descurajați, spunea Papa din nou. Calitățile inimii, tandrețea și sensibilitatea umană reînnoită, reînnoiesc în noi misterul valorii noastre. Această văduvă, mama unui singur copil, este icoana Fericitei noastre Doamne, deoarece acest singur fiu al ei care a fost înviat este semnul Învierii Domnului nostru. Amin.