29 septembrie – Ss Mihail, Gabriel și Rafael, arhangheli

miercuri, 29 septembrie 2021

SS. MIHAIL, GABRIEL ŞI RAFAEL, arhangheli

Culoare:   alb
Psaltire
:   P

Liturghie proprie, Gloria
prefaţă pentru îngeri

Dan 7,9-10.13-14
Ap 12,7-12a
Ps 137
In 1,47-51

Ant. la intrare                    Cf. Ps 102,20

Binecuvântaţi-l pe Domnul, toţi îngerii lui, voi, cei puternici, care împliniţi poruncile sale ascultând de glasul cuvântului său.

Rugăciunea Zilei

Dumnezeule, care, în înţelepciunea ta minunată, rânduieşti slujirile îngerilor şi ale oamenilor, fă, te rugăm, ca viaţa să ne fie ocrotită pe pământ de aceia care slujesc pururi înaintea feţei tale în ceruri. Prin Domnul nostru Isus Cristos.

LECTURA I*

Milioane de servitori îi slujeau.

Citire din cartea profetului Daniel 7,9-10.13-14
Eu, Daniel, am privit până când au fost stabilite nişte tronuri şi un Bătrân s-a aşezat. Hainele lui erau ca zăpada şi părul capului său, ca lâna curată. Tronul lui era flăcări de foc şi roţile lui, foc arzător. 10 Un râu de foc curgea şi ieşea dinaintea lui. Mii de mii îi slujeau şi zeci de mii de zeci de mii stăteau înaintea lui. S-a aşezat la judecată şi cărţile au fost deschise. 13 Priveam în timpul viziunilor mele de noapte şi, iată, cineva ca un Fiu al Omului venea pe norii cerului! S-a apropiat de Bătrân şi a fost adus înaintea lui. 14 Lui i s-au dat stăpânirea, gloria şi domnia şi toate popoarele, neamurile şi limbile îl slujesc. Stăpânirea lui este o stăpânire veşnică, ce nu va trece, şi domnia lui nu va fi distrusă.

Cuvântul Domnului

* sau, la alegere:

LECTURA I

Mihail şi îngerii lui s-au luptat cu dragonul.

Citire din Apocalipsul sfântului apostol Ioan 12,7-12a
S-a făcut un război în cer: Mihail şi îngerii lui s-au luptat cu dragonul; şi dragonul a luptat împreună cu îngerii lui, 8 dar n-a avut putere şi nu s-a mai găsit locul lor în cer. 9 Atunci a fost aruncat dragonul cel mare, şarpele cel de la început, care se cheamă diavolul şi Satana, cel care înşală toată lumea, a fost aruncat pe pământ şi împreună cu el au fost aruncaţi şi îngerii lui. 10 Şi s-a auzit un glas puternic în cer spunând: “Acum au venit mântuirea şi puterea, împărăţia Dumnezeului nostru şi puterea Unsului său, pentru că a fost aruncat afară acuzatorul fraţilor noştri, cel care îi acuza înaintea Dumnezeului nostru ziua şi noaptea, 11 dar ei l-au învins prin sângele mielului şi prin cuvântul mărturiei lor şi nu şi-au iubit viaţa până la moarte. 12a De aceea, bucuraţi-vă, ceruri, şi cei care locuiţi în ele!

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL

Ps 137(138),1-2a.2bc-3.4-5 (R.: 1c)
R.: Îţi cânt, Doamne, înaintea îngerilor!

1 Te laud, Doamne, din toată inima,
pentru că ai ascultat cuvintele gurii mele.
Îţi cânt înaintea îngerilor.
2a Mă prostern spre templul tău cel sfânt. R.

2bc Laud numele tău pentru îndurarea şi adevărul tău,
căci ţi s-a mărit faima prin împlinirea cuvintelor tale.
3 În ziua în care te-am chemat, m-ai ascultat,
m-ai îmbărbătat şi mi-ai întărit sufletul. R.

4 Toţi regii pământului, Doamne, te vor lăuda
când vor auzi cuvintele gurii tale.
5 Ei vor cânta căile Domnului,
căci mare este gloria Domnului. R.

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE                    Ps 102(103),21

(Aleluia) Binecuvântaţi-l pe Domnul, toate oştirile sale, voi, slujitorii lui, care împliniţi voinţa lui!  (Aleluia)

EVANGHELIA

Veţi vedea cerul deschis şi pe îngerii lui Dumnezeu urcând şi coborând deasupra Fiului Omului.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 1,47-51
În acel timp, Isus l-a văzut pe Natanael venind la el şi a zis despre el: “Iată cu adevărat un israelit în care nu este viclenie!” 48 Natanael i-a zis: “De unde mă cunoşti?” Isus i-a răspuns şi i-a zis: “Înainte de a te fi chemat Filip, te-am văzut stând sub smochin”. 49 Natanael i-a răspuns: “Rabbi, tu eşti Fiul lui Dumnezeu, tu eşti regele lui Israel”. 50 Isus a răspuns şi i-a zis: “Pentru că ţi-am spus că te-am văzut sub smochin crezi? Vei vedea lucruri mai mari decât acestea”. 51 Şi i-a zis: “Adevăr, adevăr vă spun: veţi vedea cerul deschis şi pe îngerii lui Dumnezeu urcând şi coborând deasupra Fiului Omului”.

Cuvântul Domnului

RUGĂCIUNEA CREDINCIOȘILOR

Fraților preaiubiți, la fiecare masă Euharistică ne alăturăm cu îngeri din ceruri în lauda și cinstea pe care noi o aducem unicului și veșnicului Dumnezeu, Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Să spunem împreună:

 R. Ascultă-ne Doamne!

  • Ne rugăm ca în inimile fiecărui creștin să existe o rugăciune constantă de laudă și de mulțumire. R.
  • Ne rugăm ca cei care îl invocă pe sfântul arhanghel Mihail ca patron al lor să crească în asemănarea cu Dumnezeu. R.
  • Ne rugăm ca cei care îl invocă pe arhanghelul Gabriel ca patron al lor, să se bucure asemenea lui de voința lui Dumnezeu. R.
  • Ne rugăm ca cei care îl invocă pe arhanghelul Rafael ca patron al lor să ajungă să îl cunoască pe Dumnezeu ca un apărător continuu în călătoria vieții lor. R.
  • Ne rugăm ca Dumnezeu să îi trimită pe îngeri săi cei sfinți să vegheze asupra națiunilor, care au devenit un centru a violenței și distrugerii, pentru ca pacea să se poată întoarce cât mai repede în țările lor. R.
  • Ne rugăm ca toți răposați noștri să fie duși cât mai repede în împărăția cerului de cei trei arhangheli pe care îi sărbătorim astăzi. R.

Milostive Dumnezeule, îți mulțumim pentru iubirea și fidelitatea ta infinită față de noi. Cu inimi pline de recunoștință și cu toți îngeri și sfinți din ceruri îți aducem cinstea care numai ție ți se cuvine. Prin Cristos Domnul nostru. Amin

Asupra Darurilor

Îţi aducem, Doamne, jertfa de laudă şi te rugăm cu umilinţă ca slujirea îngerească să o înfăţişeze maiestăţii tale, iar tu să o primeşti ca semn de împăcare şi să o rânduieşti spre mântuirea noastră. Prin Cristos, Domnul nostru.

Ant. la Împărtăşanie              Ps 137,1

Te laud, Doamne, din toată inima; îţi cânt înaintea îngerilor.

După Împărtășanie

Învioraţi de pâinea cerească, te rugăm cu umilinţă, Doamne, ca, înzestraţi cu aceste noi puteri şi sub ocrotirea fidelă a îngerilor, să înaintăm cu tărie pe calea mântuirii. Prin Cristos, Domnul nostru.

29 septembrie – Ss Mihail, Gabriel și Rafael, arhangheli – 3

In 1,47-51

Astăzi celebrăm sărbătoarea a trei mari sfinți îngeri, a sfinților arhangheli, Mihail, Gabriel, și Rafael. Nume care sunt sigur că ne stârnesc tuturor multe amintiri, sau persoane sau clădiri ori instituții ce se bucură de una din aceste nume. De aceea în continuare vă invit să aruncăm o privire mai îndeaproape nu doar asupra sfântului arhanghel Mihail, ci și a celorlalți doi, Gabriel și Rafael.

În noul calendar al Bisericii, sărbătoarea sfinților arhangheli Mihail, Gabriel și Rafael a fost combinată încă din secolul cinci.

Sfântul arhanghel Mihael este unul din cei șapte arhangheli alături de Gabriel, Rafael, Uriel, Jehudiel, Baraquiel și Salatiel. Ca și arhanghel, el este cunoscut mai ales ca fiind protectorul Israelului și al Bisericii, cel care prezintă toate rugăciunile noastre celui Preaînalt. El este menționat de mai multe ori în sfintele Scripturi (Dan 10,12; Iudita 9; Ap 12). De asemenea, în cartea apocalipsului mai citim despre bătălia dintre îngeri buni și diavoli care erau conduși de Lucifer. Sfântul Arhanghel Mihail e cel care stă în fruntea îngerilor buni în această bătălie împotriva diavolilor, fiind totodată și cel dintâi dintre îngeri păzitori. Semnificația numelui Mihail, în ebraică înseamnă Cine e ca Dumnezeu.

Sfântul arhanghel Gabriel este unul din cei trei arhangheli căruia Biblia îi zice pe nume. El este numit mesagerul mântuirii, la șase sute de ani înainte de venirea lui Isus, timpul în care Cristos va fi născut (Dan 8,9). În Noul Testament, el a apărut lui Zaharia, tatăl sfântului Ioan Botezătorul, pentru a-i da vestea sarcinii soției sale, sfânta Elisabeta. Însă în momentul în care Zaharia se îndoiește, Gabriel îi spune, Eu sunt Gabriel, care stau înaintea lui Dumnezeu, şi am fost trimis să-ţi vorbesc şi să-ţi dau această veste bună. Iată, vei fi mut şi nu vei putea vorbi până în ziua în care se vor împlini acestea, pentru că nu ai crezut cuvintele mele care se vor împlini la timpul lor”.(Lc 1, 19-20).

Sfântul Gabriel a fost trimis de Dumnezeu preasfintei Fecioare Maria pentru a anunța vestea cea bună a întrupării Fiului lui Dumnezeu, Isus Cristos. El a spus, Bucură-te, o, plină de har, Domnul este cu tine!… Nu te teme, Marie, pentru că ai aflat har la Dumnezeu.
Vei zămisli şi vei naşte un fiu şi-l vei numi Isus
 (Lc 1, 28-31).

Sfântul arhanghel Rafael, al cărui nume tradus înseamnă medicamentul lui Dumnezeu, este și el unul din cei șapte arhangheli care stau mereu înaintea lui Dumnezeu. Misiunea sa este legată de istoria lui Tobia care conform Scripturilor, a fost trimis de Dumnezeu în ajutorul familiei lui Tobia. Tobia a fost vindecat de orbirea lui și a și avut grijă de fiul lui în călătoria sa, celui care îi datora a fost rugat să fie plătit iar el a primit o soție tânără. Sfântul Rafael este considerat patronul orbilor, a asistenților medicali, a doctorilor și a călătorilor.

Prin urmare, numele de înger, care nu e o denominare a naturii lor, ci doar a oficiului lor, este cel mai apropiat de ei. Îngeri sunt spirite pure, adică sunt substanțe imateriale necompuse care nu au părți, precum trupurile și materie. În ei nu găsim deloc culoare, formă, extensie, și alte calități materiale. Ei au o inteligență superioară, enorm de multă putere și sfințenie desăvârșită. Ei se bucură de o relație intimă și personală cu Dumnezeu. Ei sunt, prin proprietatea naturii lor, nemuritori, asemenea oricărui alt spirit.

În încheiere vă invit să țineți minte că ori de câte ori aveți nevoie de ajutor invizibil ar trebui să știți la cine să apelați. În momente de ispită va trebui să recurgem la sfântul arhanghel Mihail, căruia să ne și rugăm cu aceste cuvinte, Sfinte Mihael, apără-ne de toate ispitele diavolului și de toată viclenia lui. Să imităm promptitudinea sfântul arhanghel Gabriel în îndeplinirea voinței lui Dumnezeu iar în necesitate sau boală să apelăm la mijlocirea sfântului arhanghel Rafael. Amin

//
Daca aveți vreo întrebare trimiteți-mi mesaj aici și va voi răspunde imediat!
Cu ce va pot ajuta?