7 octombrie – Sfânta Fecioară Maria, Regina Rozariului

 Lc 1,26-38

Cineva spusese că după terminarea celui de-al doilea Conciliu din Vatican, devoțiunea rozariului căzuse într-o dezamăgire relativă. Același lucru e valabil și pentru întreaga devoțiune Mariană. Însă, în ultimi ani, Rozariul a avut parte de a revenire în rândurile Catolicilor. Mulți protestanți, rostesc acum rozariul, recunoscându-i forma cu adevărat biblică, de rugăciune, dar și pentru toate formele de rugăciune ce le cuprinde ce provin în mare parte din Biblie.

Cuvântul Rozariul provine din latină și înseamnă o ghirlandă de trandafiri, trandafirul fiind una dintre florile ce o simbolizează pe sfânta Fecioară Maria. Dacă cineva ne întreabă ce obiect este cel mai emblematic, reprezentativ pentru catolici, oameni, cel mai probabil, vor răspunde Normal că e Rozariul. Suntem familiarizați cu imaginea buzelor ce se mișcă în tăcere pe fața unei femei bătrâne ce își plimbă mâinile pe bobițe; rozariul mare ce atârnă de mijlocul hainelor unei călugărițe, ba chiar mai recent de rozariul ce atârnă în mod decorativ de oglinda din mijloc din mașini.

La origine, sfântul Rozariu a fost o încercare a oamnilor de jos, săraci, de a se alătura călugărilor din mănăstiri în rugăciunea Breviarului, în timpul Evului Mediu, din moment ce aceștia nu știau să citească. Acestor oameni li s-a spus să înlocuiască fiecare psalm cu un Bucură-te Marie. Breviarul sau Oficiul Divin este o rugăciune ce are la bază folosirea celor 150 de psalmi. Scopul principal al acestei rugăciuni era și este acela de a sfinți sau de a consacra ziua întreagă. Astfel, în loc să se piardă timp prin a nu face nimic în timpul călătoriilor sau când se așteaptă pe cineva, de ce să nu sfințești ziua prin a rosti Sfântul Rozariu?

Rozariul este una din cele mai prețuite rugăciuni, atât din Biserică când și de credincioși. Această rugăciune, după cum bine știm cu toți, este introdusă de către Crezul mic, urmat de Tatăl Nostru, trei Bucură-te Marie și Slavă Tatălui, încheindu-se cu Bucură-te Regină. Rozariul implică recitarea celor cinci decade, ce conțin un Tatăl Nostru, 10 Bucură-te Marie și Slavă Tatălui. În timpul acestor recitări, fiecare meditează la misterele mântuitoare din viața Domnului nostru, și la cele la care a fost martoră credincioasă, Sfânta Fecioară Maria.

Călătorind prin misterele de bucurie, de durere și de slavă ale rozariului, ne reamintim de întruparea Domnului, de pătimirea și moartea sa și de învierea sa din morți. Prin săvârșirea acestui lucru, rozariul ne asistă și ne însoțește spre o mai profundă apreciere a acestor mistere, unind viața noastră, cu cea a Domnului nostru, implorând harul său de-a lungul vieții noastre de credință. De asemenea implică și rugăciunea Mamei noastre cerești, de ai însoți pe toții fii ei credincioși la Fiul ei divin.

Tradiția ne spune că sfântul Dominic, a împărțit rozariul și la adus la forma actuală pe care o cunoaștem cu toți, după ce Rozariul, încă din secolul XII, cunoscuse o dezvoltare treptată, fiind recitate toate cele 50 de Bucură-te Marie continuu. Mișcat de către o viziunea din partea preasfintei Fecioare Maria, Sfântul Dominic a predicat, folosindu-se de rozariu, în munca din mănăstirile sale, printre eretici din acel timp, printre Albigenzi, care negau misterele lui Cristos. Unii scolastici au făcut excepție de rolul sfântului Domnici în forma actuală a sfântului Rozariu.  Primele mărturii ale vieții sale nu conțin nici o mențiune la acesta, iar constituția ordinului Domnician nu îl leagă de aceasta, ba chiar biografiile contemporane lui nu includ nici un simbol prin care să se facă referință lui.

În 1922, Dom Louis Cougaud afirma că diferitele elemente ce intră în alcătuirea devoțiunii catolice, numită adesea ca rozariu, este un produs al unei lungi dezvoltări treptate ce a început încă dinaintea timpului sfântului Domnic, ce a continuat fără  împărtășirea sa, ce a ajuns la forma sa finală abia câteva secole după moartea sa. Oricum, alți scolastici, afirmau că Sfântul Domnici nu a „inventat” rozariul ca armă cu care să convertească păcătoși și pe cei care se îndepărtase de credință. Ba mai mult, câțiva zeci de oameni au menționat de legătura sfântului Domnici cu rozariul, menționând de rolul lui, cel puțin ca un credincios foarte pios.

Sfântul Rozariu a câștigat o mai mare popularitate abia după anii 1500, când turci, musulmani, făceau ravagii prin Europa. Însă, de ținut minte e faptul că în 1453, orașul Constantinopul, actualul oraș Istambul, căzuse în mâinile musulmanilor, lăsând Balcani, și Ungaria deschisă, liberă pentru a fi cucerite. Cu musulmani cucerind tot mai mult, până pe coastele Italiei, controlul asupra Mării Mediteranene era în pericol.

În 1571 papa Pius al V-lea a organizat o flotă ce a pus-o sub comanda lui Don Juan de Austria, fratele vitreg al regelui Filip al II-lea al Spaniei. În timp ce pregătirile erau în curs, Sfântul părinte a cerut tuturor credincioșilor să spună rozariul și să implore mijlocirea Mamei cerești, sub titlul de Doamna noastră a Victoriei, ca Domnul să asigure victoria creștinilor. Cu toate că flota musulmană o depășea numeric pe cea creștină atât în vase cât și ca marinari, oameni, forțele amândurora erau gata să se întâlnească în luptă. Steagul creștin a fost înălțat ce avea desenat pe el pe Cristos crucificat. Pe 7 octombrie 1571, musulmani au fost învinși, bătălie ce a devenit cunoscută ca Bătălia de la Lepanto. În anul următor, Papa Pius al V-lea a stabilit ca sărbătoarea Sfintei Fecioare Maria, Regina sfântului Rozariu să fie celebrată în ziua de 7 Octombrie. Pentru ca credincioși nu doar să își amintească de această victorie ci să îi și de-a mulțumire Domnului pentru toate binecuvântările și să își amintească de puternica mijlocirea a preasfintei noastre Mame cerești.

În ziua de 16 octombrie 2002, sfântul părinte Papa Ioan Paul al II-lea a emis o scrisoare apostolică asupra sfântului Rozariu intitulată Rosarium Virginis Mariae prin care sfântul papă a adăugat alte cinci mistere intitulate Misterele de Lumină. Spunea sfântul Părinte că Trecând de la copilărie și de la viața în Nazaret la viața publică a lui Isus, contemplarea ne poartă asupra acelor mistere pe care le putem numi, într-un mod deosebit, „misterele de lumină”. În realitate, întreg misterul lui Cristos este lumină. El este „lumina lumii” (In 8,12). Dar această dimensiune apare în mod deosebit în anii vieții publice, atunci când el vestește evanghelia împărăției. Dorind să indic comunității creștine cinci momente semnificative – mistere „de lumină” – ale acestei perioade a vieții lui Cristos, consider că ele pot fi puse în evidență: 1. în Botezul în Iordan, 2. în autorevelarea sa la nunta din Cana, 3. în vestirea împărăției lui Dumnezeu cu invitația la convertire, 4. în schimbarea sa la față și, în fine, 5. în instituirea Euharistiei, expresie sacramentală a misterului pascal. (n.21)

Faptul că Biserica continuă să includă sărbătoarea sfântului Rozariu în calendarul liturgic este o mărturie vie a importanței și a bunătății acestei forme de rugăciune. Vestitul arhiepiscop Fulton Sheen spunea că Rozariul este cartea celor orbi, în care sufletele văd și pun la cale cea mai mare dramă a iubirii pe care lumea a cunoscut-o vreodată; este cartea celor simpli, care îi inițiază în misterul și într-o cunoașterea mult mai satisfăcătore decât educația altor oameni; este cartea celor bătrâni, ale căror ochi se închid pentru umbrele acestei lumii și se deschid pentru substanța lumii viitoare. Puterea rozariului este mult mai mare decât se poate descrie.

În încheiere, vă invit să reflectăm asupra acestor cuvinte spuse de un preot pe nume Robert F. McNamara. Spunea acesta că astfel rozariul a ajuns să fie o devoțiune bogată ce combină rugăciunea vocală a lui Dumnezeu și a Mariei cu meditarea marilor evenimente ale Mântuirii. A fost o rugăciune extrem de plăcută Doamnei noastre cerești, mai ales când mijlocirea ei a implicat apărarea creștinismului împotriva erorii, greșelii. Frumusețea rozariului este aceea că poate fi rostită cu o egală devoțiune de către marii învățați și de majoritatea catolicilor lipsiți de carte. Pe bune motive ne-a urgentat Maria, în aparițiile ei de la Lourdes și Fatima, să folosim plini de credință această magnifică metodă de rugăciune. Amin.