Fap 6,8-10;7,54-59;
Ps 30;
Mt 10,17-22
Când s-a născut Isus, îngerul Domnului, a apărut păstorilor, care își păzeau turmele de oi pe timpul nopții. Când a avut loc martiriul Sfântului Ștefan, primul martir creștin și unul dintre primii diaconi numiți de către apostoli, acesta a văzut cerurile deschise și pe Fiul Omului stând la dreapta lui Dumnezeu. În ce-a de-a doua zi din Octava Crăciunului, când ne bucurăm de nașterea pruncului Isus, celebrăm de asemenea și dies natalis adică nașterea întru viața veșnică a lui Ștefan care a dat mărturie că Isus este Mesia. Mărturia sa i-a provocat pe ucigași săi să pornească un atac violent asupra lui. Martiriul lui Ștefan a devenit drumul său spre glorie.
Conform Sfântului Fulgentiu, martiriul Sfântului Ștefan este intim legat de misterul Crăciunului. El afirma Ieri, frați mei dragi, am celebrat nașterea în timp al regelui nostru veșnic, astăzi celebrăm victorioasa suferință a unui soldat… Ieri îngeri cântau bucuroși: Glorie lui Dumnezeu cel preaînalt. Astăzi, fericitul Ștefan este îmbrăcat cu Cristos, cu veșmântul nemuririi. Ieri, micuța iesle cu pruncul Isus, astăzi cerul nemărginit îl primește pe triumfătorul Ștefan. Lumea secularizată de astăzi, care e tot mai ostilă realităților religioase, ne cheamă să fim martori curajoși asemenea Sfântului Ștefan.
Însă cine era Sfântul Ștefan? Nu știm nimic despre originea sa. Era grec, după cum ne face să credem numele său, care în limba greacă înseamnă coronat? Sau poate era un evreu educat în cultura elenistică, aşa cum adeseori se întâmpla în familiile ebraice de condiție socială mai elevată? Ceea ce ştim cu siguranță este că era foarte stimat în comunitatea creştină, într-atât încât figura pe primul loc pe lista diaconilor.
Citind al şaselea şi al şaptelea capitol din Faptele Apostolilor, din care este luată și prima lectura din această zi, ne putem da seama de anumite aspecte ale vieții sale. Stefan este descris ca un creștin timpuriu autorizat să servească la mese însă înzestrat de către cer cu har și putere care îi permitea să se angajeze într-o slujire mai eficace a diasporei evreiești din Ierusalim. El devine, astfel, un remarcabil exemplu a ceea ce înseamnă o credință creștină solidă. Deși îi irita pe evrei veniți din diaspora, care îl acuzau că răspândea blasfemii împotriva lui Moise și a lui Dumnezeu și că critica slujirea în Templu, nu se intimida de o astfel de opoziție. Își afișa credința, înțelepciunea și spiritul său de bun creștin în fața tuturor.
A doua parte a lecturii, ne descrie martiriul lui Ștefan, primul creștin ce avea să moară pentru Cristos și pentru mesajul său către noi. Pedeapsa de care a suferit Ștefan, uciderea
cu pietre, în Vechiul Testament (Lev 24,11–16, 23) era pedeapsa acordată pentru blasfemie și era probabil legată de primul dintre cele trei acuzații formulate împotriva lui (6,11).
Efortul literar Lucan, este văzut în paralela morții lui Ștefan cu cea a lui Isus în Evanghelia după Luca: Asemenea lui Isus care a strigat cu glas puternic (Lc 23,46) și Ștefan a strigat cu glas puternic (Fap 7,60).
Viziunea care îi este acordată lui Ștefan de Fiul Omului, stând la dreapta lui Dumnezeu (Fap 7,56) este un ecou al cuvintelor lui Isus la procesul din fața Sinedriului (Lc 22,69). Viziunea introduce rugăciunea lui Ștefan, Doamne, nu pune acest păcat împotriva lor, reamintind de rugăciunea lui Isus, Tată, iartă-i; că nu realizează ceea ce fac (Lc, 12, 3-4). După accea Ștefan, a adormit, (Fap 7, 60) ca și Isus care și-a dat duhul (Lc 23, 46). Acesta este un alt exemplu al paralelismului cu care Luca și-a amenajat întreaga poveste; care face parte din istoriografia sa imitativă, adică modul în care a ales să prezinte narațiunea istorică.
Ștefan, primul creștin martir, a suferit moartea pentru mărturia pe care a purtat-o la Ierusalim despre venirea Celui Drept (7, 52), care acum i-a apărut ca cel care stă la dreapta lui Dumnezeu (7,55). Mărturia lui Cristos Înviat îi poate încuraja pe urmașii lui să renunțe la viața lor pentru acea cauză. Ștefan conduce calea nu doar în declararea credinței lui în Cristos până la moarte, ci și în implorarea milostivirii divine pentru persecutorii săi. El i-a criticat pe evrei din Ierusalim că sunt nesimțiți și că rezistă Duhului Sfânt, dar în moarte el duce mai departe mărturia puterii lui Cristos și a Duhului Sfânt prin cel mai frumos pe care îl poate da un creștin. De asemenea, cere milostivirea lui Dumnezeu și asupra celor care au aruncat cu pietre în el.
În ce fel s-a făcut Ştefan asemănător cu Cristos? În multe privinţe. Mai întâi, în iubirea faţă de semeni, faţă de cei săraci, lipsiţi, suferinzi. I-a slujit exact ca şi Cristos, care nu a venit să fie slujit, ci ca el să-i slujească pe alţii.
În al doilea rând, Ştefan a fost cu totul asemenea lui Isus prin felul în care a îndurat prigoana, suferinţele, moartea de martir. Moare exact ca şi Isus, iertând şi rugându-se pentru ucigaşii săi, în timp ce ploaia de pietre cădea asupra lui: „În timp ce aruncau cu pietre, Ştefan se ruga, zicând: «Doamne Isuse, primește duhul meu». Apoi a îngenuncheat şi a strigat cu glas tare: «Doamne, nu le lua în seamă păcatul acesta». Şi, după aceste cuvinte, a adormit”.
Biserica ni-l pune astăzi în faţa ochilor pe sfântul Ştefan, nu numai pentru a-l admira, ci ni-l propune ca pe un model de urmat. Model de curaj în a ne mărturisi credinţa, fără a ne ascunde, fără a ne ruşina: trebuie să avem curajul de a ne apăra credinţa, de a fi misionari în mijlocul lumii în care trăim. Trebuie să avem curajul de a face binele chiar şi atunci când ni se răspunde cu nerecunoștință, când cei cărora le facem bine ne răspund cu răul, ne prigonesc.
Privind astăzi la martiriul sfântului Ştefan trebuie să înţelegem ce anume poate presupune în realitate urmarea consecventă a lui Isus Cristos, ce anume înseamnă a crede în dumnezeirea copilului din ieslea Betleemului. Pe drept cuvânt au spus primii creştini că martirii reprezintă sămânţa Bisericii. Într-un mod cu totul deosebit se împlineşte acest cuvânt în cazul lui Ştefan. El este un martor dublu al Crăciunului. A dovedit că știe de mesajul de iubire al lui Dumnezeu adresat omului şi l-a vestit cu gura, dar nu s-a mulțumit cu atât: a demonstrat prin fapte până unde trebuie dusă în mod consecvent mărturia noastră ca şi creştini, după modelul lui Cristos.
Sărbătoarea martiriului lui Ştefan e strâns legată de sărbătoarea Crăciunului. Pentru noi, creştinii, exemplul său capătă semnificaţia unui binemeritat şi absolut necesar duş rece, care vrea să ne păstreze privirea asupra Crăciunului şi să ne adreseze întrebarea provocatoare ce pretinde un răspuns fără echivoc: cât de mult luăm noi, creştinii, în serios credinţa noastră în dezvăluirea prieteniei lui Dumnezeu cu oamenii prin întruparea fiului său? Ce preţ suntem gata să plătim pentru această credinţă? Cristos nu mai negociază preţul: el poate presupune chiar şi persecuţia, sub diversele sale nuanţe actuale. Întrebarea este doar dacă creştinii de astăzi mai sunt disponibili să plătească un aşa preţ.
Să nu uităm ruga Bisericii de la începutul sfintei Liturghii de azi: Te rugăm, Doamne, să ne dai harul de a imita exemplul sfântului Ştefan, a cărui naştere pentru cer o sărbătorim astăzi: să învăţăm şi noi să-i iubim pe duşmanii noştri după cum el a ştiut să se roage pentru prigonitorii săi (LR). Amin.
