Dt 18,15-20;
1Cor 7,32-35;
Mc 1,21-28
O persoană educată și bine învățată era dusă, într-o zi pe partea cealaltă a unui lac, de către un om care nu avusese partea de o educație prea bună, care nu mersese nici măcar la liceu. În timp ce traversau, omul învățat a început o conversație cu barcagiul. Știi vreo ceva de astronomie? l-a întrebat omul învățat. Nu a răspuns barcagiul. Dar despre științe politice sau economie? Răspunsul barcagiului a fost mereu nu, la toate întrebările pe care i le punea omul învățat. Tot ceea ce știu este că există un Dumnezeu ale cărui cuvinte sunt puternice, mă rog la el și că știu să înot, i-a răspuns barcagiul.
Sărăcuțul de tine, se plângea omul învățat. Ți-ai pierdut jumătate de viață. De ce aș crede în Dumnezeu dacă pot explica totul, a continuat acesta. Barcagiul asculta și tăcea.
Deodată a început o furtună puternică iar pericolul ca barca să se scufunde era iminent. Să nu spui că nu știi să te rogi, i-a spus barcagiul omului învățat. Nu, Nu știu! a răspuns omul învățat. Dar știi să înoți? l-a întrebat din nou barcagiul. Nu i-a răspuns omul învățat. Dacă nu știi cum să înoți și nici să te rogi, atunci ți-ai pierdut întreaga viață.
Într-un final, barca s-a stricat iar omul învățat s-a înecat în ciuda tuturor cunoștințelor sale. Cât despre barcagiul, el a continuat să aștepte să traverseze și alți oameni învățați peste râu, care nu știu să înoate.
Evanghelia de astăzi este un pic neobișnuită, neobișnuită nu în faptul că Isus a scos duhurile necurate, ci în faptul că Isus i-a scos fără să i se ceară. De obicei Isus ajuta oameni care se aflau în nevoie, îi ajuta în urma cererii lor. Iar asta nu fiindcă lui Isus îi plăcea să i se spună ceea ce trebuie să facă ci fiindcă dorea ca ajutorul lui să vină ca răspuns la credința manifestată prin cererea lor.
Dumnezeu nu trebuie să fie informat asupra nevoilor noastre, el are cuvântul puternic și ne mișcă spre rugăciune, rugăciunea prin care să obținem tot ceea ce este bun și corect din moment ce acesta este și planul său, de a face tot ceea ce este bun și corect pentru noi.
Au existat și încă există oratori foarte buni precum grecul Demostene și romanul Cicero. Chiar și astăzi, avem oratori foarte buni precum cei de la TV sau din diverse adunări religioase, precum și mulți preoți, ale căror voci și cuvinte au efecte minunate în public. Cuvintele lor au puterea de a învăța, de a mișca, de a consola, de a încuraja și de a vindeca. Însă cuvintele lor pot avea și puterea de a înșela sau de a provoca pericole.
Gândiți-vă la un tată de familie, acesta poate face lucruri minunate pentru copii lui prin intermediul cuvintelor, asemenea oamenilor care au autoritate și mulți alți. Asemenea unei povestioare pe care am citit-o pe internet zilele acestea, despre un soț care întotdeauna venea acasă târziu, în timpul nopții, mereu încerca să se împace cu soția lui prin a-i face diverse complimente, ca de exemplu: Ce mai face minunata mamă a celor trei copii frumoși ai mei? Și întotdeauna reușea să scape cu veselia lui.
Într-o noapte când soțul a salutat-o în modul lui tradițional, soția care era atât de supărată pe stilul său vesel de a o saluta încât i-a spus: Dar tu cum te simți, tată al unuia din cei trei copii ai mei?
Încurcat și îndurerat de această afirmație, soțul s-a schimbat complet, și din acel moment a început să vină acasă mai devreme.
Vedeți, iubiți credincioși, cât de puternice pot fi cuvintele? Ele pot schimba pe cineva în bine sau în rău. Însă, mai presus de toate, cuvântul lui Dumnezeu este mult mai puternic decât oricare cuvânt al omului, și un exemplu clar în această privință este creația lumii. În evanghelia de astăzi, putem vedea puterea cuvântului lui Isus care îi învăța cu autoritatea și le poruncea duhurilor necurate să iasă afară și să i se supună. Acesta este cuvântul său, unul mult mai puternic decât al nostru.
Însă primim cuvântul lui Dumnezeu ca fiind adevărat? De multe ori nici măcar nu îl citim și nici măcar nu îl aplicăm în viața noastră. Preferăm să citim cărți, reviste, ziare și multe alte materiale. Preferăm să ne uităm la emisiunile noastre preferate în loc să petrecem câteva momente citind și reflectând asupra Bibliei, asupra cuvintelor lui Dumnezeu din Biblie, fără să ne dăm seama că acesta este cel mai mare mijloc de mântuire, fiindcă doar prin acestea vom fi capabili să știm ce avem de făcut, ce trebuie să simțim și mai ales ce trebuie să spunem.
Într-o carte am citit că o persoană obișnuită rostește 30 000 de cuvinte pe zi, și unele persoane cu siguranță că rostesc și mai mult. Întotdeauna există tentația de a vorbi prea mult, de a bolborosi și de a vorbi fără oprire.
Un mare predicator a sugerat într-o omilie de-a sa că: Dacă ai reduce 50% din ceea ce rostești de obicei și tot ceea ce spui inutil, vei avea mai multă pace iar oameni din jurul tău vor avea mai multă pace. Cu alte cuvinte, va trebui să facem o reducere a costurilor, a cuvintelor noastre iar în locul lor să vorbim despre ceea ce ne spune Dumnezeu.
Multe persoane care citesc cuvântul lui Dumnezeu dau mărturie proprie de acesta. După cum afirma și Daniel Webster, un politician american: Biblia este o carte de credință, o doctrină, o morală, o religie, o regulă specială de la Dumnezeu. Îl învață pe om individualitatea sa, demnitatea sa proprie și egalitatea sa cu toți ceilalți din jurul său. Acest politician a murit la vârsta de 80 de ani, iar în momentul morții sale, ținea în mână biblia.
Un educator anonim a spus că: Biblia este lumina înțelegerii mele, bucuria inimii mele, plinătatea speranței mele, clarificatorul afecțiunilor mele, oglinda gândurilor mele, consolatorul suferințelor mele, ghidul sufletului meu prin întortocheatul labirint al timpului, telescopul trimis din cer pentru a revela ochilor omului gloria minunată al acelei lumii îndepărtate.
Există atât de multe mărturii minunate. Însă la încheiere să reflectăm asupra următorului lucru. În timpul celei de-a douăsprezecea întâlniri a zilei mondiale a tinerilor de la Paris, o fată japoneză a spus în momentul în care s-a întâlnit cu un grup de delegați dintr-o altă țară. Voi sunteți speranța noastră. Iubiți credincioși, aceasta este provocarea noastră. Credința noastră nu trebuie să fie ținută și păstrată între cei patru pereți ai inimilor noastre, avem cu toți responsabilitatea de a împărtăși-o prin a arăta cuvântul lui Dumnezeu, în special celor care au nevoie de el. Să ne luăm cu toți angajarea de a citi, de a studia, de a ne ruga, de a trăi, de a împărtăși și de a celebra cuvântul lui Dumnezeu. Amin.
