Duminica a 13-a de peste an (A)

2Rg 4,8-11.14-16a;

Rom 6,3-4.8-11;

Mt 10,37-42

O legendă spune că într-o zi împăratul roman Traian l-a întrebat pe un rabin despre prezența lui Dumnezeu pretutindeni. Dacă el este pretutindeni, de ce nu îl pot vedea ochi muritorilor? Vreau să îl văd. Rabinul i-a răspuns că Dumnezeu este pretutindeni, însă nici un ochi muritor nu îl poate vedea. Traian, în schimb nu era mulțumit cu acest răspuns. El a insistat că asupra faptului că rabinul ar trebuii să aibă o metodă mult mai bună de a explica învățătura despre prezența lui Dumnezeu.

Așa că rabinul l-a dus pe împărat afară în lumina soarelui de amiază. Acum uităte direct la soare, i-a zis Rabinul Nu pot. Lumina mă orbește, i-a răspuns împăratul Vezi. Tu nici măcar nu poți suporta lumina creației lui Dumnezeu. Cum crezi că vei putea să te uiți la Creator? Dacă soarele te orbește, lumina creatorului nu te va anihila oare?

Învățătura despre prezența lui Dumnezeu a fost folosită de către oameni pentru a-și întări propriul comportament moral, pentru a face o muncă mult mai bună în ceea ce privea profesia lor și a dezvoltării artei ospitalității. Omul de știință Linnaeus, a scris deasupra ușii sale, Trăiește inocent. Dumnezeu este aici. Sculptorul grec, Phidias, a creat o statuie înclinată a lui Theseus. Stăpânii lui i-au zis că statuia va fi amplasată într-un loc proeminent din Templu. Apoi ei au observat că spatele statui era la fel de lustruit și de perfect după cum era și fața statuii. De ce ți-ai pierdut timpul și energia pe o parte a statui care nu va fi văzută niciodată? Oameni poate nu o vor vedea, a răspuns el. Însă Dumnezeu va vedea.

În Vechiul Testament se afirmă că nimeni nu poate privi fața lui Dumnezeu iar apoi să trăiască. În același timp, biblia învață că misterul prezenței lui Dumnezeu poate fi experimentat în multe feluri. Cerurile fac cunoscute gloria lui Dumnezeu. Capodopera creației îl dezvăluie pe artistul divin. Asemenea urmelor din pădure care ne ajută să ne facem o idee asupra prezenței animalului pe care îl urmărim, la fel este și cu urmele divinului în cosmos, ne deschid ochi față de prezența sa.

În mentalitatea biblică, una din cele mai ușoare căi de a simți prezența lui Dumnezeu este prin ospitalitate. Abraham odată a primit un oaspete care i-a zis că soția lui, care era destul de învârstă, va purta un copil căruia îi va pune numele Isaac. Străinul, căruia el i-a arătat ospitalitatea, s-a dovedit a fi Dumnezeu. În cadrul primei lecturi de la această Sfântă Liturghie din cea dea XIII-cea duminică din timpul de peste an, putem observa ospitalitatea unei femeii față de profetul Elizeu. Dumnezeu a experimentat amabilitatea ei prin persoana profetului. Un an mai târziu el a oferit acestei femei, darul unui copilaș, al unui băiețel.

Hudson Taylor era directorul Misiunii Chinezei Inland. Într-o zi intervieva candidații pentru misiune. Doresc să merg fiindcă Cristos ne-a poruncit să mergem în toată lumea pentru a predica vestea cea bună la toată făptura. A spus unul dintre ei. Altcineva a spus Doresc să merg fiindcă milioane de oameni mor fără Cristos. Alți au dat răspunsuri diferite. Atunci, Hudson Taylor a spus: Toate aceste motive, oarecum bune, vor dispărea în momentele de încercări, judecăți, tribunale și posibilă moarte. Există numai un singur motiv care va fi destul de puternic și care vă va face să rezistați în timpul încercărilor, a judecăților ce vor veni, adică, iubirea pentru Cristos.

În textul evangheliei de astăzi, Isus îi învață, pe cei pe care îi trimite ca mesageri ai evangheliei, că ei vor trebui să fie conduși de iubirea pe care o poartă pentru el, și susținuți de iubirea pe care o primesc de la alți. Cu alte cuvinte, predicarea evangheliei nu este doar o privește doar faptul de a fi un canal al iubirii lui Dumnezeu, un canal care curge doar într-o singură direcție. Se aseamănă mai mult cu un circuit electric care primește curent doar pentru a-l da, și dă curent doar pentru a-l primi din nou. Rata ridicată a oboselii fizice, a extenuării mentale și a deshidratării spirituale printre slujitorii bisericii are dea face cu concepția că slujitorul este acolo doar pentru a se îngriji și pentru a-i susține pe toți fără a se realiza că slujitorii însuși au nevoie de a primi îngrijire și suport. Isus ne spune că este o problemă de a iubi și de a fi iubit, de a dărui și de a primi.

Pericopa evanghelică de astăzi este luată din Evanghelia după Matei, capitolul 10, capitol în care Isus le oferă discipolilor săi o învățătură mult mai vastă, mult mai amplă asupra misiunii și asupra slujirii. În prima parte a textului, Isus zugrăvește un portret al misionarului și a slujitorului care este vrednic de numele de creștin.

Cine își iubește tatăl sau mama mai mult decât pe mine nu este vrednic de mine; și cine își iubește fiul sau fiica mai mult decât pe mine nu este vrednic de mine. Cine nu-și ia crucea și nu mă urmează nu este vrednic de mine. (v. 37-38)

Cu alte cuvinte, mesagerul lui Cristos trebuie să fie cineva care este îndrăgostit de Cristos într-un asemenea mod în care iubirea față de părinți și față de copii (în mod implicit și iubirea față de partenerul de viață) să fie de o importanță secundară. Nu doar iubirea familiei ci iubirea față de noi înșine de asemenea să devină secundară. A lua crucea și a-l urma pe Isus înseamnă a semna contractul de moarte fiindcă calea crucii se termină întotdeauna cu crucificarea pe muntele Calvar. Singurul mesager credibil al lui Cristos este persoana care a găsit un motiv pentru a trăi și un motiv pentru a muri, iar acel motiv este Isus Cristos însuși. De aceea prima parte a textului evanghelic se încheie cu principiul general: Cine ține la viață o va pierde, iar cine își pierde viața pentru mine o va regăsi. (v39)

Cea dea doua parte a textului evanghelic vorbește despre mesagerul creștin nu ca unul care răspândește iubire, ci ca unul care primește iubirea și ospitalitatea oamenilor. De această dată este rândul discipolilor să primească. Cine vă primește pe voi pe mine mă primește, iar cine mă primește pe mine îl primește pe acela care m-a trimis. (v.40) Mulți slujitori cu greu acceptă ajutor din partea oamenilor. Ei cred că partea lor constă doar în a răspândi iubirea și în a-i consola pe alți. Realitatea este de fapt alta, și anume, că persoana care este incapabilă în a primi iubirea este la fel de incapabilă și în a o împărtăși. Amintiți-vă de analogia cu cablul electric: un cablu care nu poate sau care nu primește energie electrică nu o are cum să o transmită, răspândească. Cei mai buni misionari pe care îi știm din Africa sunt cei care vizitează indigeni și i-au parte la mesele lor. Prin acceptarea ospitalității pe care o au oameni de oferit, ei se deschid pe ei înșiși fluxului de dăruire-primire a iubirii.

La încheierea acestei învățături, Isus îi încurajează pe oameni să fie generoși cu mesageri săi. Să luăm aceste cuvinte ale lui Isus în inima noastră și să acționăm asupra lor cu toată amabilitatea noastră. Amintiți-vă, noi nu trebuie să oferim aur sau argint, un pahar de apă rece este de ajuns:

 Cine primește un profet pentru că este profet va primi răsplata profetului, iar cine primește un drept pentru că este drept va primi răsplata celui drept. Cine va da de băut fie și numai un pahar cu apă rece unuia dintre aceștia mici pentru că este discipol, adevăr vă spun, nu-și va pierde răsplata. (41-42)

Poate nu suntem așa de experți în citirea indiciilor prezenței lui Dumnezeu în natură și istorie. Probabil că nu avem timp pentru acestea. Însă noi suntem mereu lângă persoane cărora le putem arăta un pic de amabilitate. Nu vă obosiți să vă uitați la soare. Vă veți răni ochi. Uitați-vă doar la oameni din jurul vostru. Fiul lui Dumnezeu se află acolo așteptând să fie îngrijit. El nu vă va răni ochi. Ba chiar contrariul, el vă va încălzi inima. Amin