Is 50,4-7
Fil 2,6-11
Mc 14,1-15,47
Într-o noapte, un om a avut un vis. El a visat că mergea pe plajă împreună cu Domnul. Pe înaltul cerului se derulau scene din viața sa. În fiecare scenă observa două rânduri de pași în nisip, una care îi aparținea lui, iar a doua care îi aparținea Domnului. Când ultima scenă din viața sa a apărut înaintea lui, el s-a uitat înapoi la urmele de pași din nisip. Atunci a observat că de multe ori, pe drum vieții sale, era doar un sigur rând de pași. Bărbatul mai observase că al doilea rând de pași dispăruseră exact în cele mai grele și triste momente din viața sa. Acest fapt la deranjat foarte tare așa că l-a întrebat pe Domnul.
Doamne, tu mi-ai spus că odată ce m-am decis să te urmez, tu vei merge cu mine pe tot drumul. Însă eu am observat că în cele mai grele momente din viața mea există numai un singur rând de pași. Nu înțeleg. De ce atunci când aveam mai mare nevoie de tine tu mai abandonat?
Domnul i-a răspuns, Fiul meu, dragul meu copil. Te iubesc și nu te voi părăsi niciodată. În timpul momentelor tale de încercare și de suferință, când ai observat numai un singur rând de pași în nisip, acești pași erau ai mei, fiindcă eu te căram în brațe.
Astăzi, este Duminica Floriilor, Duminica patimii Domnului nostru Isus Cristos. Această Duminică a floriilor este cea de-a șasea Duminică din timpul Postului Mare, dar este și ultima Duminică din acest timp de pregătire, duminică în care începem săptămâna sfântă. Am început această celebrare de astăzi cu binecuvântarea ramurilor la grotă, ramuri pe care le-am adus fiecare dintre noi. Binecuvântarea acestor ramuri dar și procesiunea pe care am făcut-o marchează intrarea triumfătoare a lui Isus în Ierusalim. Isus intră în Ierusalim pe un măgar în timp ce oameni strigau, Osana, Fiul lui David! Tăind în același timp ramuri din copaci și așternându-le înaintea lui. Preotul, în această zi poartă culoarea roșie și ca un simbol al bucuriei lui Isus și a intrării sale triumfătoare în Ierusalim.
Însă textul evangheliei pe care l-am citit la această sfântă Liturghie ne-a relatat pătimirea Domnului care dorește să ne transmită, să ne vorbească despre moartea rușinoasă, crudă și sângeroasă a lui Isus pe cruce. Oameni care strigaseră, Osana, Fiul lui David! Erau aceeași oameni care acum strigau Răstignește-l! De aceea, culoarea roșie pe care o port, pare acum să simbolizeze agonia, sângele și martiriul. Și din câte putem observa, există o oarecare schimbare de stare.
În momentul în care a fost arestat, propriul său cerc de prieteni, apostoli și cei care 
strigaseră, Osana, Fiul lui David!, l-au respins. În cel mai greu moment al său, în cea mai întunecată oră, el a fost respins, renegat și ocolit chiar și de cei mai apropriați prieteni ai săi și de rudele sale. Asemenea bărbatului din povestioara precedentă, Isus nu ne abandonează ci ne cară în brațe, în cele mai grele momente ale noastre.
Această schimbare de stare reflectă viața noastră de credință. Sunt momente, spunea un mare predicator, în care suntem plin de entuziasm în privința lui, asupra Bisericii noastre și asupra credinței însă când apar momentele de dubiu, de respingere și de anumite lucruri care nu ne plac fiindcă sunt contrare stilului nostru de viață și a obiceiurilor. Adesea suntem asemenea ramurilor, care astăzi sunt verzi și frumoase însă peste câteva zile vor fi uscate, maro și urâte.
De aceea, în timp în care ne-a mai rămas va trebui să devenim niște păcătoși care se căiesc cu adevărat. Ca persoane individuale, ca familie și națiune, va trebui să ne plecăm genunchi și să cerem iertarea pentru toate păcatele noastre făcute împotriva lui și împotriva celor din jurul nostru.
Astfel, când vine vorba de a deveni niște păcătoși care se căiesc cu adevărat, va trebui să nu facem trei lucruri importante.
În primul rând va trebui să nu fim închiși. Să fim deschiși vocii lui Dumnezeu care ne cheamă neîncetat să ne întoarcem la el, de pe căile noastre rele. Astfel va trebui să ne rezervăm timp pentru a-l putea asculta cum trebuie pe Dumnezeu. Să ne deschidem inimile la o adevărată convertire și la o schimbare adevărată a inimii. Va trebui să facem o spovadă bună și să fim împăcați cu Dumnezeu. Știm noi oare de ce nu putem face o spovadă bună și de ce nu ne putem împăca?
În al doilea rând va trebui să încetăm să îi irităm și să îi rănim pe cei din jurul nostru. Va trebui să cerem iertare și să ne rugăm pentru acele persoane pe care le-am rănit, le-am înșelat, folosit sau abuzat.
În loc să mergem în vacanță în locuri exotice, după cum fac unele vedete din țara noastră, mai degrabă am sta și am petrece această săptămână exprimându-ne Mulțumesc-ul nostru, Îmi cer iertare și Te iubesc persoanelor din jurul nostru. Să le exprimăm, însă nu doar în cuvinte ci și în fapte și acțiuni concrete. Să luăm decizia fermă de a ne opri din a răni și să începem să iubim.
În al treilea rând va trebui să ne încheiem vacanța. Să oprim, să tăie toate viciile și plăcerile rele. Viața nu este o mare și lung vacanță Unii oameni cred și doresc ca viața să fie o lungă și plăcută vacanță. În loc să ne concentrăm pe vacanță, mai degrabă ne-am concentra asupra crucii. Puterea, bani și plăcerile, toate acestea fac viața să fie una ușoară și fericită însă, pe altă parte ne lasă goii, mizerabili și pustii. Iar dacă stați să vă gândiți vă veți da seama că uneori, un singur moment de plăcere, i-a costat pe unii, sau mai bine zis a dus la o viață întreagă de mizerie și suferință fără măsură.
Să îl întâlnim pe Cristos încă odată în acest timp al Postului Mare și să îl primim în viețile noastre cu o credință și o deschidere asemănătoare cu cea a copiilor. Amin
