In 1,45-51
Măreția din jur
Numele, scrise în piatră, se găsesc în parcuri, grădini liniștite. Guvernatori, președinți, regine, și eroii de război. Cei care sunt demn de onoare pentru slujirea și studiile lor în școli. Unii dintre aceștia sunt eroii pe care noi îi numim mari.
Ucenici lui Isus erau oameni obișnuiți. Scriptura îi menționează odată sau de două ori. Puțini sunt cei cunoscuți pentru viața lor. Însă ei sunt amintiți ca fiind primi care au spus da.
Istoria lui Natanel este atribuită apostolului Bartolomeu. Prietenul său Filip era entuziasmat. Cel prezis de profeți se afla în mijlocul lor. Natanel a ascultat însă avea și dubiile sale. Ce lucru bun ar fi putut ieși dintr-un loc asemenea Nazaretului? Și totuși, el își părăsise locul lui liniștit de sub copac pentru a-și urma prietenul. Când Isus și-a dat seama cine era, Natanel s-a umplut de entuziasm. Isus i-a promis măreția ce avea să vină.
În ciuda realizărilor noastre, e destul de greu să atingem măreția. Suntem experți în detectarea greșelilor. Mereu există o altă poveste, un motiv ulterior, ceva în trecut. Măreția pare naivă, asemenea unei persoane proaspăt venite de la sat în orașul sclipitor și aglomerat. Educăm oameni să privească prin lucruri până când ajung să dispară cu totul.
Cu toți suntem chemați la măreție. Aceasta poate începe într-un mod obișnuit: Încrederea într-un prieten, părăsirea locului în care ne ascundem, fiind cunoscut, spunând da. Posibilitățile de a fi vii. Ne aventurăm într-o lume umplută cu prezența noastră.
