Lc 6,6-11
Vindecarea în zi de Sabat
Meladee și Hanock McCarty în cartea lor intitulată, Fapte de bunătate: Cum să creezi o revoluție a bunătății, au menționat următoarele fapte simple de bunătate pe care le poți face din toată inima. Fapte care pot face o diferență enormă pentru cealaltă persoană, precum: 1. Zâmbetul. 2. Spune Mulțumesc. 3. Oferă o îmbrățișare călduroasă și spune Arăți minunat dar spune-o ca și cum ai crede-o. 4. Faceți un masaj pe umeri și gâtul obosit și spuneți Așa e bine, așa îți dorești? 5. Spune, Bună Dimineața! Chiar dacă nu este, fiindcă uneori salutul tău va ajuta pe cineva să găsească o parte bună în acea dimineață. 6. Trimite un mesaj neașteptat și frumos unui prieten vechi. 7. Fă un apel telefonic surpriză. Spune-i celeilalte persoane gândurile bune pe care le ai despre el în inima ta.
Un episcop renumit, într-una din cărțile sale intitulată Arată ca Isus, a menționat și el trei tipuri de bunătate pe care aș dori să le și împărtășesc cu voi. Primul, un act de bunătate lung de zece secunde care să compenseze cu răsplata pe toată viața. Ori de câte ori facem un act de bunătate imediat și așteptăm să ni se mulțumească, să fim amintiți iar când nu primim recunoașterea și aprecierea așteptată imediat ne și simțit rău. Aceasta este cea mai josnică formă de bunătate. Doi, când facem un act de bunătate nu așteptăm nimic în schimb. De exemplu, un act de bunătate făcut cuiva care nu are cum să ne răsplătească, precum: unui străin sau unei persoane anonime sau să trimitem ceva anonim. Aceasta este o formă înaltă de bunătate fiindcă nu caută nici o răsplată. Trei, un act de bunătate în care cel care o face, este pedepsit pentru că l-a făcut, după cum a pățit și Isus în textul evangheliei de astăzi, în care a săvârșit un act de bunătate față de un om cu mâna paralizată în zi de Sabat. Cărturari și farisei s-au supărat atât de tare încât au început să discute moduri în care să îi facă viața lui Isus și mai dificilă pentru un astfel de act de bunătate.
În textul evangheliei de astăzi am auzit cum Isus este supravegheat de cărturari și farisei, pentru a vedea dacă acesta va vindeca în zi de Sabat, pentru ca să poată avea un motiv cu care să îl acuze. Ce atitudine patetică. Poate că erau geloși pe Isus. Ei îl văd pe Isus cum face ceva bine, un act de bunătate și imediat încearcă să găsească ceva greșit în el.
A face fapte bune nu este o rușine, a face fapte rele e cu adevărat o mare rușine, însă sunt și oameni care nu mai simt nici un fel de rușine, indiferent de cât de rea e fapta pe care o săvârșesc. Acesta este și motivul pentru care, din nefericire, situațiile în care cei care fac bine sunt ridiculizați iar cei care fac fapte rele sunt lăudați, sunt cele care triumfă. Cineva spusese că pozițiile morale drepte sunt adesea prezentate ca retrogradate și oarbe în timp ce cele rele sunt prezentate ca atractive și moderne. Dacă suntem slabi în credința și convingerile noastre atunci vom fi intimidați de asemenea tipuri de manipulări. Prin urmare, să urmăm exemplul lui Isus și să nu pierdem niciodată din vedere perspectiva pe care el ne-a oferit-o în acest text evanghelic. Și în ultimul rând, să ne adresăm nouă înșine următoarele întrebări la care să și reflectăm în restul zilei de astăzi. De ce ar trebui să cedăm respectului uman când vine vorba de a face fapte bune și de evitare a celor rele? Devenim noi geloși fiindcă ceilalți oameni fac lucruri bune și primesc recunoaștere pentru ele? Amin.