Mc 6,53-56
Vindecări la Genezaret
Dr. Paul Brand a împărtășit următoarea povestioară despre un bărbat tânăr pe care îl tratase de lepră în India. Dr. Brand și-a pus mâna pe umărul celui lepros și a încercat să îi explice printr-un interpret de cursul tratamentului, moment în care cel lepros a și început să plângă. Doctorul se mira și întreba acum dacă a spus ceva greșit. Interpretul însă i-a spus doctorului că pacientul plângea fiindcă l-a atins. Până în acel moment, nimeni nu l-a atins timp de mulți ani.
Evanghelia adesea îl afișează pe Isus ca pe cineva care se apropia și îi atingea pe cei bolnavi. Dar și cei bolnavi se apropiau să îl atingă pe Isus, după cum am văzut în textul evangheliei de astăzi. Ei îl implorau pe Isus să le permită să atingă măcar ciucuri hainei sale. Acest miracol al vindecării prin atingere este un ecou al unei alte vindecări precedente, cea a femeii care suferea de hemoragie, care datorită atingerii hainei lui Isus a avut parte imediat de experiența vindecării (Mc 5,25-29). Însă ceea ce e și mai uimitor e faptul că toți cei care îl atingeau sau erau atinși de el se vindecau.
Isus, prin atingere, dorește ca persoanele bolnave să fie conștiente de faptul că el este iubit de Dumnezeu. Că el nu acționează de unul singur.
Puterea atingerii este una dintre cele mai puternice forme de comunicare. Iar ca să înțelegeți mai bine vă invit să reflectați asupra următoarei povestioare spusă de Roger Schutz, directorul comunității Taize, a celei mai faimoase mănăstiri ecumenice din Franța vestită în lumea întreagă, despre o nepoată de a lui.
Nepoata lui crescuse într-o țară numită Zaire din Africa și a avut un prieten de joacă de acolo, african. Prietenul ei de joacă, băiatul, era orfan și era extrem de singur. Își construise de unul singur o mică baracă ce stătea rezemată de zidul de piatră înalt ce separa curtea din spate de la casa fetei de câmpul larg pe care se juca băiețelul. Nu exista nici o ușă sau poartă în zidul grădini, așa că fetița nu avea cum să îl vadă pe micuțul băiat orfan. Însă a găsit o gaură în zid și o folosea pentru a-și băga mâna prin ea pentru a-l prinde de mână pe acel băiețel.
Cei doi copilași nu s-au văzut niciodată. Ei nu aveau cum să vorbească unul cu altul fiindcă nu cunoșteau limba celuilalt. Și totuși, s-au alinat unul pe altul zi de zi prin a se ține de mână prin gaura din zid.
Rugăciunea este cel mai puternic mijloc prin care putem ajunge și vindeca o persoană, și nu doar vindecarea trupului ci și cea a spiritului. De exemplu majoritatea doctorilor din ziua de astăzi, sunt de părere că a lua medicamente nu e singurul mod prin care cineva se poate vindeca. Mai au loc și acele vindecări ce nu se pot explica, ale unor oameni care au avut curajul de a se ruga și de a permite preotului să le de-a sacramentul ungerii bolnavilor, să le atingă mâinile și fruntea cu undelemnul binecuvântat. Nu e de mirare că liturghiile pentru sănătate și vindecare, sau rugăciunile pentru vindecare sunt atât de populare.
Roger Schutz a continuat să spună că sunt momente în viață când cuvintele cade, însă modul nostru de a atinge vorbește destul de tare. De exemplu, un bebeluș în brațele mamei sale, sau mâinile unei asistente medicale pe rănile noastre, ori palma de încurajare pe umăr. Așa că întrebarea este, cum ne folosim noi propria noastră putere de atingere astfel încât să putem împărtăși celorlalți darul lui Dumnezeu de a atinge? Amin
