Rugăciunea credincioșilor – Duminica Floriilor (B)

Puterea crucii a însemnat refuzul de a folosi puterea. Doamne, ajută-ne în rugăciunile noastre de astăzi, ca să vedem că puterea ta este cea mai tare în iubire, adevăr și slujire. Să spunem împreună:

R. Ascultă-ne Doamne!

  • Ne rugăm pentru Biserică. Ne rugăm ca în loc să fim o biserică de spectatori să ne suflecăm mânicile și să transformăm rugăciunile noastre în fapte de milostivire și iubire pentru ca astfel să nu fin niciodată indiferenți la suferințele celorlalți. R.
  • Oameni s-au plâns că femeia a irosit acel ulei prețios pe picioarele lui Isus. Ne rugăm ca Domnul să ne ofere harul de a fi asemenea femeii adică generoși față de o greșeală, iubitori fără măsură. R.
  • Isus a strigat că Sufletul meu este trist până la moarte. Ne rugăm ca cei care nu pot vedea speranță sau sens în viața lor, ca Dumnezeu să îi binecuvânteze și să îi întărească prin iubirea și grija celor din jurul lor. R.
  • Petru a spus, Nu îl cunosc. De aceea să cerem și noi iertare Domnului pentru momentele în care l-am renegat pe el și pe ceilalți, atât în faptă cât și în cuvânt. R.
  • Acum la începutul acestei săptămâni sfinte ne rugăm ca să avem curajul să facem din această săptămână una cu adevărat sfântă și în faptă și nu doar cu numele. R.
  • Ne rugăm și pentru cei răposați. Ca ei să primească răsplata bunătății lor și ca noi să ne încredem că iubirea și lumina lor vor fi mereu cu noi. R.

Doamne Dumnezeul nostru, asemenea oamenilor din Ierusalim care au ridicat ramuri  în aer înaintea ta pentru a te primi, tot la fel ne ridicăm și noi viețile și inimile și îți oferim ție rugăciunile noastre. Prin Cristos Domnul Nostru. Amin

Facebook
Twitter
LinkedIn
WhatsApp
Email

Articole asemanatoare

//
Daca aveți vreo întrebare trimiteți-mi mesaj aici și va voi răspunde imediat!
Cu ce va pot ajuta?