21 iunie – Sf. Alois de Gonzaga, călug.

miercuri, 21 iunie 2023

Sf. Alois de Gonzaga, călug. **

Culoare:  alb
Psaltire
:   P

Liturghie proprie,
prefaţă pentru sfinţi

1In 5,1-5
Ps 15
Mt 22,34-40

Ant. la intrare              Cf. Ps 23,4.3

Cel care are mâinile nepătate şi inima curată va urca pe muntele Domnului şi va sta în lăcaşul său cel sfânt.

Rugăciunea Zilei

Dumnezeule, izvorul tuturor darurilor cereşti, care ai unit, în sfântul Alois de Gonzaga, o minunată nevinovăţie, cu viaţa de pocăinţă, prin meritele şi mijlocirea lui, dăruieşte-ne harul, ca noi, cei care nu l-am urmat în nevinovăţie, să-l imităm cel puţin în pocăinţă. Prin Domnul nostru Isus Cristos.

LECTURA I

Aceasta este victoria cu care a învins lumea: credința noastră

Citire din Scrisoarea întâi a sfântului apostol Ioan   5,1-5
Iubiților, oricine crede că Isus este Cristos este născut din Dumnezeu și oricine îl iubește pe cel care a dat naștere îl iubește și pe cel care s-a născut din el. 2Prin aceasta cunoaștem că îi iubim pe copiii lui Dumnezeu, dacă îl iubim pe Dumnezeu și împlinim poruncile lui. 3Pentru că aceasta este iubirea lui Dumnezeu: să păzim poruncile lui, iar poruncile lui nu sunt grele. 4Oricine este născut din Dumnezeu învinge lumea. Si aceasta este victoria cu care a învins lumea: credința noastră. 5Însă cine învinge lumea, dacă nu cel care crede că Isus este Fiul lui Dumnezeu?

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL

Ps 15(16),l-2a și 5.7-8.11 (R.: c£ 5a)
R.: Tu, Doamne,
ești partea mea de moștenire.

1Păzește-mă, Dumnezeule,
pentru că îmi caut refugiu în tine!
2aI-am spus Domnului: „Tu ești Dumnezeul meu”.
Domnul este partea mea de moștenire și cupa mea cu sorți,
tu ești acela care ai în mână soarta mea. R.

7Îl binecuvântez pe Domnul, care m-a sfătuit,
la aceasta până și noaptea mă îndeamnă inima.
8Îl am mereu în fața ochilor pe Domnul;
dacă el este la dreapta mea, nu mă clatin. R.

11Tu îmi vei face cunoscută cărarea vieții;
în fața ta sunt bucurii depline
și desfătări veșnice la dreapta ta. R.

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE                  In 13,34

(Aleluia) „Vă dau o poruncă nouă”, spune Domnul, „să vă iubiți unii pe alții așa cum eu v-am iubit pe voi”.  (Aleluia)

EVANGHELIA

Să-l iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta!
Să-l iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți!

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei     22,34-40
În acel timp, auzind fariseii că Isus le-a închis gura saduceilor, s-au adunat la un loc, 35iar unul dintre ei, învățat al Legii, ca să-l pună la încercare, l-a întrebat: 36„Invățătorule, care poruncă este cea mai mare în Lege?” 37El i-a zis: „Să-l iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău și din tot cugetul tău! 38Aceasta este cea mai mare și cea dintâi poruncă. 39Iar a doua este asemenea acesteia: «Să-l iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți!» 40In aceste două porunci este cuprinsă toată Legea și Profeții”.

Cuvântul Domnului

Rugăciunea credincioși

Fraților preaiubiți, astăzi celebrăm comemorarea patronului tineretului, a sfântului Alois de Gonzaga. Să îl rugăm astăzi să mijlocească la bunul Dumnezeu pentru toți tineri parohiei noastre. Să spunem împreună:

 R. Ascultă-ne Doamne!

  • Ne rugăm ca toți creștini să se reangajeze în rugăciune ferventă pentru a crește astfel în iubire și sfințenie. R.
  • Ne rugăm ca noi să postim tot mai des față de cele ale acestei lumi, pentru a putea căuta și aprecia mai mult cele ale lui Dumnezeu. R.
  • Ne rugăm ca Biserica să se angajeze tot mai mult în fapte de caritate pentru a se îngriji mai mult de nevoile celor săraci. R.
  • Ne rugăm ca prin mijlocirea sfântului Alois de Gonzaga, tineri să fie binecuvântați cu o credință adevărată, și cu vocație la preoție și la viața consacrată. R.
  • Ne rugăm pentru toate nevoile celor bolnavi și suferinzi, fără adăpost, victimele războiului și a dezastrelor naturale și spre consolarea familiilor. R.
  • Ne rugăm și pentru toți credincioși noștri răposați, ca ei să se odihnească în pace în casa Regelui Veșnic. R.

Dumnezeule atotputernic și bun, fă te rugăm ca oameni să se întoarcă spre tine din toată inima lor, pentru ca astfel tot ceea ce vor cere în rugăciune să și primească prin nespusa ta îndurare. Prin Cristos Domnul nostru. Amin

Asupra Darurilor

Te rugăm, Doamne, să ne dai harul de a lua parte la ospăţul ceresc pururi înveşmântaţi în haină de nuntă, asemeni sfântului Alois, pentru ca, împărtăşindu-ne cu aceste taine, să fim copleşiţi de belşugul harului tău. Prin Cristos, Domnul nostru.

Ant. la Împărtășanie                              Ps 77,24-25

Le-a dat lor pâine din ceruri; omul a mâncat pâinea îngerilor.

După Împărtășanie

Îndestulaţi cu pâinea îngerilor, dă-ne, Doamne, harul să-ţi slujim ducând o viaţă curată şi, urmând exemplul sfântului Alois pe care îl cinstim astăzi, să nu încetăm niciodată a-ţi aduce mulţumire. Prin Cristos, Domnul nostru.

21 iunie – Sf. Alois de Gonzaga, călug. – 3

Mt 22,34-40

Spre mai marea florie a lui Dumnezeu

Astăzi celebrăm comemorarea sfântului Alois de Gonzaga, patronul tinerilor. Acest tânăr sfânt, a spus la un moment dat, Cel care dorește să îl iubească pe Dumnezeu nu îl iubește cu adevărat dacă nu are o inimă înflăcărată și o dorință constantă de a suferi pentru el. În scurta sa viață de doar 23 de ani, sfântul Alois a suferit enorm de mult, mai ales în eforturile sale neobosite de a-i iubi pe cei aflați în nevoie.

Ca fiu mai mare al unei familii aristocratice din Florența, Italia, în 1568, Alois ar fi trebuit să moștenească imensa avere a familiei sale. A crește în Italia secolului 16 nu era chiar atât de diferit de a crește în secolul 21. Era o vârstă ușoară, indiferentă din punct de vedere moral, și una destul de indulgentă de sine. La vârsta de doar șapte ani, cu toate că deja fusese expus corupției societății, brutalității și a patimilor ei, Alois a avut parte de o adevărată profundă trezire spirituală.

Pe la vârsta de 11 ani el deja preda catehismul la copii săraci, postea trei zile pe săptămână și practica austerități imense. După ce a citit o carte despre misiunile iezuiților în India, Alois și-a exprimat imediat dorința de a deveni preot în Societatea lui Isus, cu toate că i-a luat patru ani de zile pentru a obține permisiunea tatălui său, care avea vise mult mai lumești pentru fiul său.

Alois a văzut decăderea din jurul lui și a promis că nu va fi părtaș la ea. Așa că sa alăturat iezuiților.

În anul 1591 o plagă catastrofică a lovit orașul Roma iar iezuiți au deschis un spital. Tânărul novice iezuit Alois, a îngrijit pacienți, i-a spălat și le-a făcut paturile, i-a cărat pe proprii săi umeri. Ca rezultat al acestei îngrijiri neobosite a celor bolnavi, Alois s-a îmbolnăvit și el. A fost cuprins de o febră mare, atât de mare încât abia reușea să se ridice din pat. Spre surprinderea tuturor însă, în ciuda marii sale febre, Alois tot a păstrat o imensă disciplină în rugăciune. A murit la vârsta de 23 de ani în anul 1591. Și a fost beatificat de papa Paul al V-lea în anul 1605.

Alois de Gonzaga este patronul sfânt al tinerilor și adolescenților catolici, dar și a pacienților ce suferă de pe urma bolii SIDA și a tuturor îngrijitorilor lor. Întrebarea care apare e, Am dori noi să ne dedicăm asemenea lui în ajutorarea tinerilor și să le formăm inimile asemenea sfântului Alois? Adesea Alois e portretizat în arta sacră și statui ca un tânăr ce poartă reverenda neagră a iezuiților și care contemplă la crucifix sau se roagă sfintei Fecioare Maria. Iată și o foarte frumoasă rugăciune pe care el însuși a scris-o în acel moment în care s-a dedicat cu totul preasfintei Mame: O preasfântă Marie, Doamna mea, în încrederea ta preasfântă și în siguranța ta și în profunzimea milostivirii tale îmi încredințez sufletul în această zi și în fiecare zi a vieții mele, dar mai ales în ceasul morții mele. Ție îmi încredințez speranțele și alinarea, toate încercările și suferința, viața mea și sfârșitul vieții mele. Prin mijlocirea ta preasfântă și prin meritele tale, fă ca toate faptele mele să fie îndreptate și dispuse în conformitate cu voința ta și voința fiului Tău preasfânt.

Sfântul Alois a luat foarte în serios motto-ul ordinului iezuit: Ad maiorem Dei gloriam, Spre mai marea glorie a lui Dumnezeu. Prin mijlocirea sfântului Alois de Gonzaga, să ne rugăm ca fiecare dintre noi să ia cu adevărat în considerare modul în care Dumnezeu ne cheamă să creștem în sfințenie, în eforturile noastre de a-i sluji pe cei în nevoie și în disponibilitatea noastră de a suferi pentru Împărăția cerului. Amin

//
Daca aveți vreo întrebare trimiteți-mi mesaj aici și va voi răspunde imediat!
Cu ce va pot ajuta?