Duminica a 18-a de peste an (B)

Ex 16,2-4.12-15
Ef 4,17.20-24
In 6,24-35

Am găsit zilele acestea pe internet un text care cuprinde cele trei etape principale ale vieții omului, adică Perioada adolescenței – când toți au timp și energie dar nimeni nu are bani, apoi perioada în care lucrezi când toți au bani și energie dar nimeni nu are timp și a treia etapă, cea a bătrâneții când toți au timp și bani dar nimeni nu are energie.

Textul evangheliei din Duminica trecută ne-a vorbit despre modul în care Isus a hrănit o mulțime foarte mare de oameni, având la dispoziție foarte puține resurse, doar cinci pâini de orz și doi peștișori. Cu toți avem nevoile noastre, pe care trebuie să le îndeplinim. După acest moment, Isus și discipoli săi au traversat Marea Galileii. Textul evangheliei de astăzi, ne relatează ceea ce s-a întâmplat după ce au trecut Marea Galileii. Oameni l-au urmat pe Isus pe partea cealaltă a lacului. Când s-au întâlnit cu el, după cum era și de așteptat, reacția lor fusese aceea de al face pe Isus conducătorul lor politic, pentru ca lor să nu le lipsească niciodată mâncarea de zi cu zi dar și pentru ca cineva să se ocupe de nevoile lor. Însă, Isus le spune direct și fără ocolișuri că ei nu l-au urmat pentru că credeau că el este cu adevărat Mesia cel de mult așteptat, Fiul lui Dumnezeu cel Viu, și pentru că ar fi vrut să crească din punct de vedere spiritual. Ci fiindcă ei doreau mai multă hrană, ei doreau ca hrana lor zilnică să fie asigurată.

Pasajul evangheliei care urmează după acest episod confirmă tocmai acest fapt. Ei îi cer lui Isus ca acesta să acționeze asemenea lui Moise și să facă din nou ceea ce Moise a făcut pentru strămoși lor, când le-a dat pâine din cer pentru a mânca. Iar dacă Isus va face aceasta ei vor începe să creadă în el.  Însă Isus îi surprinde din nou prin ceea ce le-a spus, că Eu sunt pâinea vieții. Celui care  vine la mine nu-i va mai fi foame și celui care crede în mine nu-i va mai fi sete niciodată. (v.35).

De fapt, cererea lor fusese una legitimă, adevărată. Iar asta fiindcă, mulți psihologi vorbesc despre trei nivele ale naturii umane. Primul nivel este faptul că noi suntem niște creaturi fizice care au și satisfacții senzoriale, precum mâncatul, băutul, sex-ul, nevoii care trebuiesc satisfăcute. Iată de ce ne este foame, foame după multe lucruri, foamea fizică care poate fi satisfăcută numai de mâncare, alimente. Și cu toți știm foarte bine că nu ai cum să te înțelegi cu cineva care are stomacul gol.

Al doilea nivel este acela că suntem niște ființe psihologice, capabili de a ne folosi mintea, sentimentele și imaginația. Motivațiile noastre sunt nevoia de iubire, de respect-propriu, de faimă, de stimă. Iată de ce suntem înfometați de sentimentul de importanță, fiindcă nimeni nu dorește un nimeni, iată de ce ne este foame de relații, fiindcă fără ele suntem asemenea copacilor singuratici de pe vârful unui deal, aflați la mila tuturor vânturilor care suflă. Iată de ce ne este foame de credință, fiindcă credința este cel mai bun însoțitor, chiar și pentru soția al cărui soț nu reușește să se întoarcă la timp. Iată de ce ne este foame de speranță. Dacă înlături speranța din inima unui om, vei reuși să faci din aceea persoană o fiară de pradă. Iată de ce ne este foame de iubire, mai ales când ne aflăm în climate reci. Nu acesta este oare și motivul pentru care mulți fug după poziții politice?

Însă există și un al treilea nivel. Că noi suntem și ființe spirituale, ființe cu suflet, ce sunt înfometate de frumusețe, adevăr, înțelepciune și împlinire veșnică. Iată de ce suntem înfometați, și încă o foame profundă, care le depășește pe toate celelalte, foamea după pâinea vieții veșnice, care este foamea după Dumnezeu. Lucrați nu pentru hrana pieritoare, ci pentru hrana care rămâne spre viața veșnică, le spunea Cristos oamenilor în pericopa evanghelică de astăzi.

Un lucru e clar, că Isus nu ne spune că noi nu trebuie să mai lucrăm niciodată sau să ne cufundăm în socializare sau recreație, pauze sau să ne îngrijim de siguranța materială. Ceea ce spune de fapt Isus e că noi va trebui să nu uităm sau să neglijăm o nevoie esențială, importantă în viața noastră, cea spirituală.

Problema principală la mulți dintre noi e faptul că suntem prea preocupați de nevoile noastre materiale, de cursa noastră după faimă și după acumularea de tot mai multă avere încât uităm de nevoile spirituale. Însă nevoia de Dumnezeu este foarte reală. După cum pățise un tânăr care făcuse accident cu mașina. Primul cuvânt sau cuvinte care i-au ieșit din gură, nu a fost acela de a cere ajutorul tatălui său sau să se gândească la suma imensă de bani care vor fi necesară pentru spitalizare ci au fost cuvintele Domnul meu și Dumnezeul meu. El se gândise la Dumnezeu. El se rugase pentru supraviețuire.

Asemenea lui Tom Philips, la vârsta de 40 de ani a ajuns președintele unei companii imense într-un orășel din America. Avea o mașină de lux, o casă minunată, și o familie frumoasă. Însă Tom nu era fericit. Ceva lipsea din viața lui și nu știa ce anume era. Apoi, într-o noapte, în timpul unei călătorii, ceva anume se întâmplase cu el. Tom a avut parte de o experiență religioasă, spirituală care l-a schimbat pentru totdeauna. Vorbind despre această experiență, spunea că Am văzut ceea ce îmi lipsea din viață. Era Isus Cristos. Iată de ce l-am auzit pe Isus spunând Eu sunt pâinea vieții. Celui care  vine la mine nu-i va mai fi foame și celui care crede în mine nu-i va mai fi sete niciodată. (v.35).

Isus este pâinea vieții pe care o găsim în cuvântul lui Dumnezeu. Acesta este și motivul pentru care Biblia este cel mai mare călător din lumea întreagă, care a reușit să pătrundă în toate țările, civilizațiile și popoarele necivilizate, pentru a putea potoli foamea inimilor.

Un lucru e clar, că pe Isus, pâinea vieții, îl găsim în Euharistie, în Sacramentul tuturor sacramentelor. Isus a decis să se ascundă în interiorul pâinii cu toată puterea sa și să devină pâine sufletelor tuturor discipolilor săi. Doar prin Euharistie, Dumnezeu ni se oferă ca hrană, care este și un gest al marii sale iubirii față de noi. Isus Cristos oferindu-se ca hrană euharistică pentru noi, dorește să ne întărească și să ne hrănească. Nu prin a ne face mai puțin umani ci prin a ne face mai curajoși. Nu prin a ne elimina ispitele ci prin a ne face mai puternici în a spune Nu, furtului, minciunii, băutului dar mai ales păcatului. Nu prin a face viața mai ușoară ci prin a ne da curaj ca să luptăm din greu. Nu prin a ne da o natură diferită ci prin înălțarea naturii pe care o avem.

În unele țării musulmane, sunt unii creștini, mai ales cei care s-au dus acolo să lucreze, care celebrează sfinte liturghii în secret și primesc sfânta împărtășanie asumându-și un risc enorm de a fi prinși și pedepsiți. De ce oare fac ei aceasta? Un răspuns ar putea fi că fac aceasta din cauza interzicerii, privării, lipsei de acest sacrament ceea ce îl face mult mai dorit. Însă nu trebuie negat faptul că în fiecare persoană există o dorință tot mai aprinsă de satisfacere, de o hrană mai durabilă. Iar aceasta e cea care ne-a dat-o Domnul în sacramentul sfintei Euharistii.

În încheiere vă invit să corectăm anumite lucruri care ne-ar putea împiedica din a primi pâinea vieții veșnice care este Isus însuși. Adică de a uita propriile vicii, prostia și de a ne întoarce la Dumnezeu, de a ierta greșelile și păcatele altora, de a continua în sfințenie prin rugăciunile și slujirea pe care o facem față de Dumnezeu și altora pentru Dumnezeu adică de a oferi totul lui Dumnezeu. Amin