Lc 17,1-6
Ispita la păcat
Cineva spusese la un moment dat că ispita este cea care ne îndreaptă spre păcat. Dumnezeu nu poate fi ispitit (Iac 1,13), însă noi putem fi ispitiți de dorințele noastre (Iac 1,13-15), de bani (1Tim 6,9), de lipsa de auto-examinare (Gal 6,1) și mândria lăudabilă a vieții (1In 2,16) și multe altele. Isus ne-a poruncit în repetate rânduri să ne rugăm pentru a putea fi feriți de ispită (Mt 6,13) fiindcă Domnul este capabil să ne izbăvească de ea (2Pt 2,9).
Pasajul evangheliei de astăzi, luat din evanghelia după sfântul Luca, conține trei aspecte diferite, aspecte care sunt legate între ele. Primul aspect este inevitabila tentație care ne face să comitem păcat. Ispitele sunt inevitabile fiindcă noi suntem oameni păcătoși. Că noi tot putem alege să facem răul în ciuda harului lui Dumnezeu din noi.
Cuvântul grecesc pentru ispită sau tentație este cel de scandalon care este asemănător cu cuvântul românesc scandal. Semnificația originală a scandalului este aceea de capcană sau piatră de poticnire care face ca o persoană să alunece sau să cadă. Scandalurile erau cuvinte sau acțiuni care deveneau obstacole în calea oamenilor și care făceau ca lor să le fie din ce în ce mai dificil să creadă și să îl accepte pe Cristos și evanghelia sa. Cineva spusese că evrei erau de părere că era un păcat de neiertat ca cineva să învețe o altă persoană să păcătuiască. Dacă învățăm pe altcineva cum să facă un păcat atunci acea persoană va învăța și el la rândul lui pe altcineva să facă acel păcat, totul până când se pune în mișcare un adevărat lanț de păcate care nu va putea avea un sfârșit. Acesta e și motivul pentru care Isus îi avertizează pe discipoli lui dar și pe noi de responsabilitatea de a nu pune pietre de poticnire în calea celorlalți dar mai ales să nu dăm exemple rele ce ar putea să îi ducă pe ceilalți la păcat.
Al doilea aspect este despre iertarea și împăcarea continuă. Este adevărat că păcatul este un lucru serios și foarte grav. Efectele negative ale păcatului sunt multe, precum: ofensarea lui Dumnezeu, distrugerea conștiinței și a sufletului nostru, împietrirea inimilor noastre, crearea de obiceiuri rele, pierderea harului și a puterii de voință, alegere, crearea de distanțe, dificultate în rugăciune și altele. Însă a duce pe alți la păcat este un lucru mult mai serios și distructiv fiindcă, ca și creștini, suntem chemați să trăim și să învățăm viața lui Cristos altora. Singura noastră alinare e aceea că dacă un frate de al nostru sau o soră a comis cu desăvârșire un păcat atunci el sau ea ar trebui corectat. Iar dacă el sau ea se căiește atunci trebuie să fie și iertat. Va trebui să fie iertat chiar dacă comite aceiași ofensă de mai multe ori de fiecare dată. Dacă își exprimă durerea sinceră, atunci este iertată. Wow!
Al treilea aspect este despre credință, care constă în, încrederea deplină în Dumnezeu. Apostoli i-au cerut lui Isus să le mărească credința. Însă să nu uităm răspunsul pe care Isus l-a dat. Isus nu le-a spus: Da, am să vă fac să aveți o credință imensă. Ci mai degrabă a spus, Dacă aţi avea credinţă cât un grăunte de
muştar, aţi spune sicomorului acestuia: «Dezrădăcinează-te şi plantează-te în mare!» şi v-ar asculta” (v.6). Isus spunea că este bine dacă credința ta este mică, doar folosești-o. El va avea grijă ca să primești restul. Prin ochii credinței noi am putea fi capabili să înțelegem urâțenia păcatului și vom găsi motivația de a evita ceea ce îi displace lui Dumnezeu și de a face doar ceea ce îi place lui.
În încheiere vă invit să reflectăm asupra cuvintelor lui Billy Graham care spunea: Păcatul este atunci când folosim ispita pentru a ceda. Amin
