Ss. Iosafat, ep. m. **; Cristian, m.
Culoare: roșu
Psaltire: P
Liturghia proprie,
prefaţă pentru sfinți
Ef 4,1-7.11-13
Ps 1
In 17,20-26
Ant. la intrare
Pentru legământul Domnului şi legile părinteşti, sfinţii lui Dumnezeu au fost statornici în iubirea frăţească: deoarece în ei au fost mereu un singur duh şi o singură credinţă.
Rugăciunea Zilei
Te rugăm, Doamne, să însufleţeşti pururi Biserica ta cu Duhul Sfânt, care, umplând inima sfântului episcop Iosafat, l-a făcut să-şi dea viaţa pentru turma ce i-a fost încredinţată; prin mijlocirea lui, întăreşte-ne şi pe noi cu acest Duh, ca să nu pregetăm a ne da viaţa pentru fraţii noştri. Prin Domnul nostru Isus Cristos.
LECTURA I
Au primit lucrarea slujirii spre edificarea trupului lui Cristos.
Citire din Scrisoarea sfântului apostol Paul către Efeseni 4,1-7.11-13
Fraților, așadar, vă îndemn eu, prizonierul în Domnul, să umblați în mod vrednic de chemarea pe care ați primit-o: 2cu toată umilința și blândețea, cu îndelungă răbdare, îngăduindu-vă unii pe alții în iubire, 3străduindu-vă să păstrați unitatea Duhului în legătura păcii. 4Este un singur trup și un singur Duh, după cum ați și fost chemați la o singură speranță, aceea a chemării voastre. 5Este un singur Domn, o singură credință, un singur Botez, 6un singur Dumnezeu și Tată al tuturor, care este peste toate, prin toți și în toți. 7Fiecăruia dintre noi i s-a dat harul după măsura darului lui Cristos. 11Tot el i-a dat pe unii ca apostoli; pe alții, ca profeți; pe alții, ca evangheliști; pe alții, ca păstori și învățători 12pentru desăvârșirea sfinților în vederea lucrării slujirii spre edificarea trupului lui Cristos, 13până când vom ajunge toți la unitatea credinței și a cunoașterii Fiului lui Dumnezeu, la omul desăvârșit, la măsura staturii plinătății lui Cristos.
Cuvântul Domnului
PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 1,1-2.3.4 și 6 (R.: 2a)
R.: Cel drept își găsește plăcerea
în legea Domnului.
1Fericit omul care nu umblă după sfatul celor nelegiuiri,
nu zăbovește pe calea păcătoșilor
și nu se așază în adunarea celor care batjocoresc,
2dar își găsește plăcerea în legea Domnului
și la legea lui cugetă ziua și noaptea. R.
3El este ca pomul sădit pe malul apei,
care dă rod la timpul potrivit;
frunzele lui nu se veștejesc
și în tot ceea ce face reușește. R.
4Nu tot așa este cu cei nelegiuiri, nu tot așa;
ei sunt ca pleava pe care o spulberă vântul.
6Căci Domnul cunoaște calea celor drepți,
iar calea celor nelegiuiri duce la pieire. R.
ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE In 15,9b.5b
(Aleluia) „Rămâneți în iubirea mea!”, spune Domnul. „Cel care rămâne în mine și cu în el, acela aduce roade multe”. (Aleluia)
EVANGHELIA
Tată, vreau ca acolo unde sunt eu să fie cu mine și cei pe care mi i-ai dat!
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 17,20-26
În acel timp, Isus și-a ridicat ochii spre cer și s-a rugat astfel: 20„Tată, nu mă rog numai pentru ei, ci și pentru cei care vor crede în mine, prin cuvântul lor, 21ca toți să fie una, după cum tu, Tată, ești în mine și eu în tine, ca și ei să fie una în noi, pentru ca lumea să creadă că tu m-ai trimis. 22Iar eu le-am dat gloria pe care mi-ai dat-o, ca ei să fie una, după cum noi suntem una: 23eu în ei și tu în mine, ca să fie desăvârșiți în unire, încât să cunoască lumea că tu m-ai trimis și i-ai iubit pe ei așa cum m-ai iubit pe mine. 24Tată, vreau ca acolo unde sunt eu să fie cu mine și cei pe care mi i-ai dat, ca să vadă gloria mea, pe care mi-ai dat-o, pentru că tu m-ai iubit înainte de întemeierea lumii. 25Tată drept, lumea nu te-a cunoscut, dar eu te-am cunoscut, iar aceștia au cunoscut că tu m-ai trimis. 26Eu le-am revelat numele tău și-1 voi revela, pentru ca iubirea cu care m-ai iubit pe mine să fie în ei și eu în ei”.
Cuvântul Domnului
RUGĂCIUNEA CREDINCIOȘILOR
Fraților preaiubiți, am fost chemați de Domnul pentru a fi gata mereu pentru a doua sa întoarcere de la finalul timpului. Să ne rugăm Tatălui pentru ca să avem acest spirit al pregătirii. Să spunem împreună:
R. Ascultă-ne Doamne!
- Ne rugăm pentru întreaga creație și pentru toți oameni din toate limbile și popoarele, ca noi să continuăm să ne îngrijim de natură cu încredere și determinare. R.
- Ne rugăm pentru o apreciere a dependenței noastre de Dumnezeu, încrezători mereu în providența divină. R.
- Ne rugăm pentru înțelepciunea ce vine de la cunoașterea lui Dumnezeu și de la a trăi acea înțelepciune pentru ceilalți. R.
- Ne rugăm pentru încetarea foamei din Yemen. R.
- Ne rugăm pentru harul de a trăi cu o conștiință curată. R.
- Ne rugăm ca cei plasați sub patronajul sfântului Iosafat, pe care îl comemorăm astăzi, să primească prin mijlocirea lui harul unității mult dorite. R.
Tată veșnic, cerurile proclamă necontenit gloria ta, iar creația dă dovadă de puterea mâinilor tale. Umple-ne te rugăm cu tăria de a apăra mereu ceea ce mâna ta a creat. Prin Cristos Domnul nostru. Amin.
Asupra Darurilor
Dumnezeule preaîndurător, revarsă binecuvântarea ta asupra acestor daruri şi întăreşte-ne în credinţa adevărată, pe care sfântul Iosafat a apărat-o cu sângele său. Prin Cristos, Domnul nostru.
Ant. la Împărtăşanie Mt 10,39
Cine îşi va pierde viaţa pentru mine, o va regăsi, spune Domnul.
După Împărtășanie
Ospăţul tău ceresc să ne dăruiască, Doamne, Duhul tăriei şi al păcii, ca, urmând exemplul sfântului Iosafat, să ne închinăm cu bucurie viaţa pentru cinstea şi unitatea Bisericii. Prin Cristos, Domnul nostru.
12 noiembrie – Sf. Iosafat, ep. m.
In 17, 20-26
Vindecând rănile păcatului și a diviziunii
Sfântul Iosafat și-a petrecut întreaga sa viață muncind pentru unitatea Bisericii fiind și martirizat pentru ea pentru faptul că a murit pentru că a dorit să facă parte din Biserica Ortodoxă unită cu Roma. Sfântul Iosafat este cunoscut ca fiind un apostol al unirii fiindcă și-a dat viața și și-a dedicat întreaga viață pentru unitatea Bisericii.
Sfântul Iosafat s-a născut într-o familie ortodoxă în anul 1580, însă ca și persoană adultă s-a alăturat uneia din bisericile estice care de curând revenise la deplina comuniune cu Biserica Romano Catolică. A devenit un călugăr al ordinului sfântului Basil și abia după alți câțiva ani a fost consacrat ca arhiepiscop, iar ca arhiepiscop a avut parte de multe provocări și încercări.
Prin educație, reforma clerului și exemplul personal, sfântul Iosafat a reușit să câștige majoritatea credincioșilor ortodocși din dieceza sa la deplina comuniune cu Roma. Însă cei care s-au opus unității Bisericii și comuniunii cu Roma au complotat la moartea sa, fiind și martirizat în anul 1623. Alături de strigătul, Ucideți papistul! A fost lovit în cap și împușcat și aruncat în râu. Sfântul Iosafat a fost ucis de către o mulțime care se opuneau cu desăvârșire eforturilor sale.
Sfântul Iosafat a fost beatificat la doar 20 de ani de la moartea sa, recunoscut ca martir al unității pe care Cristos a venit să o stabilească. Cu ocazia sărbătorii sfântului Iosafat din anul 1923, papa Pius al XI-lea l-a declarat pe sfântul Iosafat sfântul patron al reuniunii dintre ortodocși și catolici.
În Biserică există o diversitate minunată, sfântă și sănătoasă, foarte mulți oameni cu bogate tradiții culturale și cu moștenirii liturgice ce au îmbogățit Biserica, și sunt înzestrați cu multe daruri diferite spre construirea Bisericii.
Însă, uneori, noi permitem diferențelor noastre culturale și politice să devină sursa diviziunii. În noaptea dinaintea morții sale, Isus s-a rugat, ca toți să fie una, ca lumea să poată să creadă. În ultimi ani, papa Benedict a muncit enorm de mult pentru reunificarea bisericilor, iar papa Francisc a continuat acest efort al său. În această diversitate a noastră creștini trebuie să își profeseze credința, într-un Domn, într-una sfântă Biserică Catolică și apostolică fondată de Cristos. Unitatea noastră ca și Biserică trebuie să arate lumii că Biserica este autentica mireasă a lui Cristos în care ne putem găsi mântuirea.
După cum știți sau aveți deja parte mulți dintre noi, în poporul și țara noastră există o mare diviziune, sunt mulți membri ai familii care s-au înstrăinat unul de altul. Sunt atât de mulți care s-au confruntat cu Dumnezeu prin păcat. De aceea va trebui să căutăm cu mai multă sârguință să vindecăm rănile păcatului și a diviziunii în familia umană și în Biserică, și să avem credința că orice fel sau tip de diviziune din familie, comunitate, națiune, Biserică, sau chiar din inima umană pot fi cu adevărat vindecate cu ajutorul lui Dumnezeu.
Sfântul Iosafat a muncit și a murit pentru acea unitate. De aceea să ne rugăm și noi ca exemplul sfântului Iosafat să ne inspire în petrecerea vieților noastre muncind pentru onoare și unitatea Bisericii și pentru vindecarea inimilor. Amin.
12 noiembrie – Sfântul Iosafat – 3
Sfântul Iosafat și-a petrecut întreaga sa viață muncind pentru unitatea Bisericii fiind și martirizat pentru ea pentru faptul că a murit pentru că a dorit să facă parte din Biserica Ortodoxă unită cu Roma. Sfântul Iosafat este cunoscut ca fiind un apostol...
12 noiembrie – Sfântul Iosafat – 2
Sfântul Iosafat s-a născut într-o familie ortodoxă prin anii 1580, iar ca și adult s-a alăturat Bisericii din est care revenise la completa comuniune cu Biserica Romano-Catolică. A devenit un călugăr al sfântului Basil iar după alți câțiva ani a fost consacrat ca arhiepiscop. Iar ca arhiepiscop provocările lui au fost multe....
12 noiembrie – Sfântul Iosafat – 1
În textul evangheliei de astăzi îl vom auzi pe Isus spunând că Nu mă rog pentru ei, ci și pentru cei care vor crede în mine, prin cuvântul lor....