† Duminica 1 din Advent
Culoare: violet
Psaltire: I
Liturghie proprie, Credo,
prefaţă pentru Advent I
Ier 33,14-16
Ps 24
1Tes 3,12-4,2
Lc 21,25-28.34-36
Ant. la intrare Cf. Ps 24,1-3
Către tine, Doamne, îmi înalţ su-fletul; Dumnezeul meu, mă încred în tine; să nu fiu făcut de ruşine, ca să nu râdă de mine duşmanii mei căci toţi cei care se încred în tine, nu vor fi făcuţi de ruşine.
Rugăciunea Zilei
Dumnezeule atotputernic, te rugăm, întăreşte voinţa credincioşilor tăi, pentru ca, ieşind cu fapte de dreptate în întâmpinarea lui Cristos care vine, să se învrednicească a sta de-a dreapta lui în împărăţia cerurilor. Prin Domnul nostru Isus Cristos.
LECTURA I
Voi face să răsară pentru David o odraslă dreaptă.
Citire din cartea profetului Ieremia 33,14-16
“Iată, vin zile – oracolul Domnului – când voi împlini cuvântul cel bun pe care l-am spus cu privire la casa lui Israel şi cu privire la casa lui Iuda! 15 În zilele acelea şi în acel timp voi face să răsară pentru David o odraslă dreaptă: el va face judecată şi dreptate în ţară. 16 În zilele acelea, Iuda va fi mântuit şi Ierusalimul va locui în siguranţă. Acesta este numele cu care va fi chemat: «Domnul este dreptatea noastră»”.
Cuvântul Domnului
PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 24(25),4bc-5ab.8-9.10 şi 14 (R.: 1)
R.: Către tine, Doamne, înalţ sufletul meu.
4 Fă-mi cunoscute, Doamne, căile tale,
şi învaţă-mă cărările tale!
5ab Călăuzeşte-mă în adevărul tău şi învaţă-mă,
căci tu eşti Dumnezeul mântuirii mele! R.
8 Domnul este bun şi drept,
de aceea el învaţă pe cei păcătoşi calea;
9 îi face pe cei sărmani să umble după dreptate,
îi învaţă pe cei smeriţi căile sale. R.
10 Toate căile Domnului sunt îndurare şi adevăr
pentru cei ce păzesc alianţa şi mărturiile sale.
14 Domnul descoperă taina sa celor care se tem de el
şi le face cunoscută alianţa sa. R.
LECTURA II
Să întărească Domnul inimile voastre la venirea Domnului nostru Isus.
Citire din Scrisoarea întâi a sfântului apostol Paul către Tesaloniceni 3,12-4,2
Fraţilor, pe voi să vă facă Domnul să creşteţi şi să prisosiţi în iubire unii faţă de alţii şi faţă de toţi, aşa cum suntem noi faţă de voi, 13 ca să întărească inimile voastre, aşa încât să fiţi fără prihană în sfinţenie înaintea lui Dumnezeu şi Tatăl nostru la venirea Domnului nostru Isus împreună cu toţi sfinţii săi. Amin! 4,1 În rest, fraţilor, vă rugăm şi vă îndemnăm în Domnul Isus ca, aşa cum aţi primit de la noi cum trebuie să umblaţi şi să fiţi plăcuţi lui Dumnezeu, aşa să umblaţi ca să prisosiţi tot mai mult! 2 Căci voi ştiţi ce învăţături v-am dat în numele Domnului Isus.
Cuvântul Domnului
ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE Ps 84(85),8
(Aleluia) Arată-ne, Doamne, îndurarea ta şi dă-ne mântuirea ta! (Aleluia)
EVANGHELIA
Se apropie eliberarea voastră.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 21,25-28.34-36
În acel timp, Isus le-a zis discipolilor săi: “Vor fi semne în soare, în lună şi în stele, iar pe pământ popoarele vor fi îngrozite, năucite de vuietul mării şi al valurilor. 26 Oamenilor li se va tăia răsuflarea de groază în aşteptarea celor care vor veni în lume, căci puterile cerurilor vor fi zguduite. 27 Şi atunci îl vor vedea pe Fiul Omului venind pe un nor cu putere şi cu mare glorie. 28 Când vor începe să se întâmple acestea, întăriţi-vă şi ridicaţi-vă capul, pentru că se apropie eliberarea voastră! 34 Aveţi grijă de voi înşivă, ca nu cumva inimile voastre să se îngreuieze în necumpătare, beţie şi grijile vieţii, iar ziua aceea să se abată asupra voastră pe neaşteptate, 35 ca un laţ! Căci ea va veni asupra tuturor acelora care locuiesc pe faţa întregului pământ. 36 Vegheaţi, aşadar, în orice moment şi rugaţi-vă ca să fiţi în stare să fugiţi de toate cele ce se vor întâmpla şi să staţi în picioare în faţa Fiului Omului!”
Cuvântul Domnului
RUGĂCIUNEA CREDINCIOȘILOR
La începutul acestui timp al adventului, să îi cerem Tatălui ceresc să ne ajute pe toți cei adunați aici în rugăciune, pentru a deveni fără vină în ochii săi, acum când ne pregătim pentru venirea Fiului său la Crăciun. Să spunem împreună:
R. Ascultă-ne Doamne!
- Ne rugăm ca inimile noastre să nu fie împovărate de grijile vieții, pentru ca astfel mințile noastre să nu fie întunecate, și ca Domnul să ne poată învăța căile sale. R.
- Ne rugăm ca Dumnezeu să retrezească duhul bucuriei în inimile noastre și să ne ajute să stăm drepți și să ne rugăm pentru ca astfel să fim gata când va veni. R.
- Ne rugăm pentru pace în lumea noastră atât de tulburată, pace în comunitatea noastră, în familia noastră și în inima noastră, pentru ca prezența lui Dumnezeu în mijlocul nostru să nu treacă neobservată. R.
- Ne rugăm pentru cei care sunt tulburați în trup și duh, ca ei să experimenteze prezența vindecătoare a lui Dumnezeu în infirmitățile lor. R.
- Ne rugăm și pentru cei dragi ai noștri care au plecat deja înaintea noastră. Îi încredințăm iubirii milostive a lui Dumnezeu și ne rugăm ca ei să fie acum cu El în împărăția sa cerească. R.
- Ne rugăm și pentru propriile noastre intenții speciale pe care le păstrăm în adâncul inimii noastre. R.
Dumnezeule iubitor și generos, aducem acum toate aceste rugăciuni ale noastre înaintea Ta știind că tu mereu asculți rugăciunile sincere pe care le aducem ție și te rugăm să ni le acorzi. Prin Cristos Domnul nostru. Amin
Asupra Darurilor
Ant. la Împărtăşanie Ps 84,13
Domnul îşi va revărsa binecuvântarea şi pământul îşi va aduce roadele sale.
După Împărtășanie
Te rugăm, Doamne, ca tainele la care am luat parte să ne fie de folos, învăţându-ne, încă din această viaţă trecătoare, să iubim cele cereşti şi să căutăm mereu cele ce dăinuie veşnic. Prin Cristos, Domnul nostru.
Duminica 1 din Advent (C) – 3
Ier 33,14-16
1Tes 3,12-4,2
Lc 21,25-28.34-36
Adventul – Vegheați….și rugați-vă
Începem astăzi un nou timp al Adventului. Isus este motivul pentru acest timp, motivul pentru timpul adventului pe care îl începem astăzi și motivul pentru care avem crăciunul. În mijlocul acestei goane și forfote a vieții din această perioadă de dinaintea Crăciunului, grabă de a pregăti totul cum se cuvine pentru Crăciun, va trebui să ne amintim că Isus este motivul pentru care avem Crăciunul. Trebuie să avem grijă să nu uităm acest motiv al acestui timp.
Pentru a ne ajuta să îl păstrăm pe Isus ca motivul principal al Crăciunului, Biserica ne oferă patru săptămâni al adventului pentru a ne pregăti inimile pentru Isus. Într-adevăr întreaga noastră viață, și nu doar adventul, este o pregătire și o așteptare a lui Dumnezeu. Astfel, evanghelia de astăzi ne îndeamnă să ne pregătim pentru cea de-a doua venire a lui Isus, și din moment ce nu știm când va avea loc aceasta, am putea vedea acest text evanghelic de astăzi ca o cerință și un îndemn de a fi gata să fim chemați din această viață în orice moment, de a fi gata mereu pentru moartea noastră. Isus ne oferă astăzi două sfaturi importante. Primul sfat al lui Isus este: Aveţi grijă de voi înşivă, ca nu cumva inimile voastre să se îngreuieze în necumpătare, beţie şi grijile vieţii, (v.34).
Isus ne cere astăzi să fim mult mai atenți la atracțiile și la ispitele din viață care ne îndepărtează de adevăratul scop al vieții, adică Isus însuși care este adevărul nostru scop și sens în viață. Nu există nici o fericire durabilă, doar o scăpare temporară din ziua de astăzi precum și dezamăgirile și responsabilitățile ei, în necumpătare, beţie şi grijile vieţii la care a făcut și Isus referință în evanghelia de astăzi. Prin urmare, pacea veșnică și fericirea din cel de-al doilea sfat al lui Isus este acesta: Vegheaţi, aşadar, în orice moment şi rugaţi-vă ca să fiţi în stare să fugiţi de toate cele ce se vor întâmpla şi să staţi în picioare în faţa Fiului Omului!” (v.36).
Observați cum Isus ne cere să ne rugăm. Dacă suntem prea ocupați din a ne ruga atunci cu adevărat suntem prea ocupați. Cea de-a doua lectură din sfântul Paul ne sfătuiește și ea asupra modului în care să ne folosim timpul: vă rugăm şi vă îndemnăm în Domnul Isus ca, aşa cum aţi primit de la noi cum trebuie să umblaţi şi să fiţi plăcuţi lui Dumnezeu, aşa să umblaţi ca să prisosiţi tot mai mult! (1Tes 4,1).
Astfel, aceste cuvinte de la Isus și de la Paul ar trebui să ne facă să ne întrebăm: Cum ne petrecem timpul? Va trebuie să renunțăm la ceea ce e o pierdere de timp și care ne dăunează pentru ca să veghem…și să ne rugăm și să umblaţi şi să fiţi plăcuţi lui Dumnezeu, aşa să umblaţi ca să prisosiţi tot mai mult!
Am dat zilele acestea de un poem care ne va ajuta să ne gândim asupra modului în care va trebui să ne folosim timpul în fiecare zi:
Am îngenunchiat însă nu pentru mult,
Fiindcă aveam prea multe de făcut.
A trebuit să mă grăbesc să ajung la muncă
Fiindcă facturile acuși trebuiau plătite.
Așa că am îngenunchiat și am spus o rugăciune grăbită,
Și am și sărit în picioare din genunchi.
Datoria mea creștină era acum împlinită
Sufletul meu se putea odihni în pace.
Toată ziua nu am avut timp deloc
Să transmit un cuvânt bun.
Nici un timp să vorbesc de Cristos prietenilor,
Mă temeam că vor râde de mine.
Nu am timp, nu am timp, am prea multe de făcut,
Acesta era strigătul meu continuu
Nu am timp să dau sufletului ce are nevoie
Însă tot a sosit timpul, a sosit timpul să mor.
Am ajuns în fața Domnului,
Am ajuns, și am stat cu privirea la pământ.
Fiindcă în mâinile lui Dumnezeu se afla o carte;
Era cartea vieții mele.
Dumnezeu a privit în această carte și a spus
Te-am așteptat zi de zi
mi-am trimis propriul meu Fiu, Isus, pentru tine
Însă rareori ai găsit timp și pentru El.
A găsi timp pentru Isus, acesta e motivul acestui timp al adventului. Adventul este un timp de har ce ni s-a dat de Biserică pentru a ne ajuta să ne pregătim inimile pentru venirea lui Isus. Nu rata harul lui Dumnezeu care ne așteaptă în acest timp al adventului. Folosește-te de advent ca pe un timp în care îți poți aprofunda relația ta cu Dumnezeu, de a-ți pregăti inima pentru întâlnirea cu Dumnezeu atunci când vei fi chemat din această viață, și ne a ne pregăti inima pentru celebrarea Crăciunului. Acesta e singurul dar de Crăciun, darul lui Isus însuși. Magazinele promovează enorm de mult Crăciunul fiindcă e perioada în care fac cei mai mulți bani. Însă Isus ne spune astăzi: Aveţi grijă de voi înşivă, ca nu cumva inimile voastre să se îngreuieze în necumpătare, beţie şi grijile vieţii, (v.34). Adventul este cu adevărat un timp, însă un timp în care va trebui să veghem și să ne rugăm mereu, după cum ne-a spus Isus în evanghelia de astăzi, și după cum ne-a spus și apostolul Paul: să umblaţi şi să fiţi plăcuţi lui Dumnezeu, aşa să umblaţi ca să prisosiţi tot mai mult! Așa că întrebarea e: Cum ne folosim timpul? Îl folosim așa cum trebuie sau îl irosim inutil? Ca răspuns la aceste întrebări aș dori să vă împărtășesc un alt poem:
Rezervă-ți timp ca să gândești –
Fiindcă e sursa puterii.
Rezervă-ți timp ca să citești –
Fiindcă e baza înțelepciunii.
Rezervă-ți timp ca să te joci –
Fiindcă e secretul tinereții.
Rezervă-ți timp ca să faci liniște –
Fiindcă e singura ocazie de a-l căuta pe Dumnezeu.
Rezervă-ți timp ca să fii conștient –
Fiindcă e o ocazie de a-i ajuta pe ceilalți.
Rezervă-ți timp ca să iubești și să fii iubit –
Fiindcă e cel mai mare dar al lui Dumnezeu.
Rezervă-ți timp ca să râzi –
Fiindcă e muzica sufletului.
Rezervă-ți timp ca să fii prietenos –
Fiindcă e drumul spre fericire.
Rezervă-ți timp ca să visezi –
Fiindcă din asta e făcut viitorul.
Rezervă-ți timp ca să te rogi –
Fiindcă e cea mai mare putere de pe pământ.
Dar mai presus de toate, în acest timp al adventului noi va trebui să ne rezervăm timp pentru Isus. De aceea aș dori să închei cu cuvintele din lecturile de astăzi pe care tot le-am repetat:
Vegheaţi, aşadar, în orice moment şi rugaţi-vă ca să fiţi în stare să fugiţi de toate cele ce se vor întâmpla şi să staţi în picioare în faţa Fiului Omului!” (v.36).
Vă rugăm şi vă îndemnăm în Domnul Isus ca, aşa cum aţi primit de la noi cum trebuie să umblaţi şi să fiţi plăcuţi lui Dumnezeu, aşa să umblaţi ca să prisosiţi tot mai mult! (1Tes 4,1). Amin
Alte teme omiletice și catehetice
- Cristos, centrul speranței adventului.
- Regalitatea Davidică și speranța lui Israel.
- Înțelegerea lui Cristos ca Mesia Davidic.
- Discursul despre sfârșitul timpului din Marcu și Luca: înțelegerea diferenței.
- Mântuirea ca fiind cosmică: Idea biblică a răscumpărării lumii.
- Poziții de rugăciune: semnificația statului în picioare și a îngenunchierii.
- Drogurile, sexul și alcoolul ca pe o pierdere a vegherii.
Duminica 1 din Advent (C) – 3
Ier 33,14-16 1Tes 3,12-4,2 Lc 21,25-28.34-36 Adventul – Vegheați….și rugați-vă Începem astăzi un nou timp al Adventului. Isus este motivul pentru acest timp, motivul pentru timpul adventului pe care îl
Duminica 1 din Advent (C) – 2
Dacă mesajul evangheliei de astăzi este pregătirea, atunci, întrebarea este, în ce mod va trebui să ne pregătim?....
Duminica 1 din Advent (C) – 1
Astăzi, după cum bine știm deja cu toți, este prima Duminică din Advent, care este, totodată, și începutul noul an liturgic al Bisericii.....