Duminica a 5-a de peste an (C)

Is 6,1-8
1Cor 15,1-11
Lc 5,1-11

Într-o anumită biserică exista un om la cor care nu cânta prea bine să spunem. Dirijorul corului i-a sugerat acelui bărbat că ar fi timpul să părăsească corul. Ceilalți din cor erau însă de părere că bărbatului ar trebui să i se mai acorde mai mult timp. În acea clipă dirijorul corului s-a dus la preot pentru a i se plânge. Trebuie să mergeți și să îl scoateți afară de șa cor pe acel bărbat, i-a spus acesta preotului. Poate că tu ar trebui să pleci de la cor, i-a spus preotul acestuia. De ce ar trebui să părăsesc eu corul? L-a întrebat bărbatul nedumerit. Ei bine, i-a spus preotul, fiindcă patru sau cinci persoane mi-ai spus până acum că nu pot cânta. Asta nu e nimic, i-a răspuns bărbatul, că mie 40 sau 50 de persoane mi-au spus că nu știți să predicați! Lecturile de la această sfântă Liturghie ne arată cum Dumnezeu se folosește de cei mai nepotriviți oameni pentru a-și duce la împlinire scopul său divin. Și într-adevăr așa și este, fiindcă Dumnezeu nu cheamă și nu se folosește mereu de instrumentele vrednice ci de cele nevrednice.

Astăzi celebrăm ce-a de-a 5-a duminică din timpul de peste an. Iar lecturile de astăzi ne reamintesc de faptul că noi mereu trebuie să reflectăm asupra rolului pe care noi îl avem în planul lui Dumnezeu pentru lume. Cu toți suntem discipoli ai lui Isus Cristos, în ciuda a cine suntem noi, și a locului de muncă pe care îl avem și a toate celelalte. Cu toți avem un rol de jucat în slujirea Sa fiindcă cu toți am fost botezați.

De foarte multe ori auzim oameni botezați când sunt rugați să vină pentru a sluji Biserica cum reacționează imediat că Nu sunt vrednic să devin un slujitor al Bisericii. Sau Sunt prea ocupat acum. Am prea multe de făcut. Însă întrebarea e cine dintre noi este cu adevărat vrednic pentru a deveni un slujitor al Domnului? Cine mai are cu adevărat în ziua de astăzi timpul necesar? Sincer să fiu, nimeni! Iar asta fiindcă cu toți suntem oameni păcătoși. Cu toți săvârșim multe fărădelegi. Iar în toate cele trei lecturi de la această Liturghie, Isaia, unul dintre cei mai mari profeți ai Vechiului Testament, Petru și Paul, doi dintre cei mai mari apostoli ai lui Isus din Noul Testament, și-au exprimat profundul lor simț al nevredniciei de a-l sluji pe Domnul. Toți trei au avut aceleași convingeri pe care le împărtășesc toți cei care îl întâlnesc pe Domnul, că Dumnezeu este sfânt iar ei sunt păcătoși. Nimeni nu este vrednic să stea în prezența sa, și cu atât mai mult să îl reprezinte pe El în fața celorlalți. Prima lectură de astăzi ne-a vorbit despre chemarea lui Isaia, dar Isaia a spus, Vai de mine! Sunt pierdut, căci sunt un om cu buze necurate şi locuiesc în mijlocul unui popor cu buze necurate (Is 6,5). În cea de-a doua lectură de astăzi, am văzut cum nici Paul nu s-a simțit vrednic să fie numit apostol, fiindcă el însuși a fost cel care a persecutat Biserica lui Dumnezeu. Și l-am auzit cum a spus:  căci eu sunt ultimul dintre apostoli, care nu sunt vrednic să mă numesc apostol, pentru că am persecutat Biserica lui Dumnezeu (1Cor 15,9). În textul evanghelic am văzut acel moment în care sfântul Petru este copleșit de puterea lui Cristos după miracolul pescuirii unui număr impresionant de pești în plasele lor care rămăsese goale după o noapte întreagă de pescuit. Iar umila sa reacția a fost aceasta: Îndepărtează-te de mine, căci sunt un om păcătos, Doamne!” (Lc 5,8).

Păi dacă Isaia, Petru și Paul nu au fost vrednici să îl slujească pe Domnu, cu atât mai puțini vrednici suntem noi! Răspunsurile lor sunt și răspunsurile noastre, aceea ca chemarea să fie adresată altor oameni mai buni, mai sfinți, drepți și mai vrednici. Însă reacția lui Dumnezeu e aceea de a-i considera pe toți ca fiind buni, sfinți, drepți, și vrednici. Asta nu înseamnă că noi nu suntem chemați; că noi nu ne vom juca rolul în planul lui Dumnezeu de mântuire. Domnul vede nevrednicia noastră și și se adresează ei prin a ne face vrednici prin puterea harului său. El ne spune că harul și iubirea sa sunt mai mari decât păcatele noastre. De asemenea, tot el e cel care ne dă asigurarea că nu trebuie să ne fie frică: Nu vă temeți! Arhanghelul Gabriel i-a spus preasfintei Fecioare Maria, Nu te teme, Marie. Îngerul i-a spus apoi lui Iosif, Nu te teme să o iei pe Maria de soție… Îngeri le-au spus apoi păstorașilor Nu vă temeți. În ziua învierii sale, Isus le-a spus apostolilor și prietenilor săi cărora le-a apărut, Eu sunt, nu vă temeți. Apoi prima afirmație care a ieșit din gura sfântului Papă Ioan Paul al II-lea la alegerea sa ca papă a fost aceasta: Nu vă temeți. Ce s-a întâmplat cu aceștia trei? Au devenit cei mai mari evanghelizatori ai iubirii lui Dumnezeu față de noi toți.

Isus i-a spus lui Petru, Nu te teme, de acum înainte vei fi pescar de oameni! (v.10). Slujirea și misiunea pe care ne-a oferit-o Isus nouă tuturor este aceea de a prinde bărbați și femei. Pescuitul nu este o sarcină ușoară. Sunt momente în care poți prinde mult și sunt momente în care prinzi foarte puțin sau deloc. Isus se folosește de imaginea pescarului fiindcă un pescar ne arată cum trebuie să așteptăm și cum trebuie să avem răbdare.

Unul din instrumentele pe care le folosesc pescari pentru prinderea peștilor sunt acele lămpi ale lor care dau lumină pentru ca pești să fie atrași mai aproape de ei. Tot la fel trebuie să facem și cu acele persoane care nu mai vin la Biserică pentru a-i atrage înapoi la Domnul, avem nevoie de lampa faptelor noastre bune, care să radieze puternic și să îi atragă înapoi. Unul din lucrurile pe care le putem învăța de la sfântul Petru, poate fi ascultarea și a încrederea sa în Domnul. În momentul în care Isus i-a spus să își coboare iar plasa, sfântul Petru i-a spus: la cuvântul tău, voi arunca năvoadele” (v.5). După ce am făcut tot ceea ce am putut, va trebui să lăsăm restul în mâinile lui Dumnezeu.

Un alt lucru pe care îl putem învăța de la sfântul Petru este propria sa capacitate de a lucra cu ceilalți. Petru imediat a făcut semn celorlalți parteneri ai lui din cealaltă barcă pentru a veni ca să îl ajute. Petru a avut umilința de a realiza și de a accepta că el avea nevoie de ajutorul celorlalți. Da, avem cu toți nevoie de ajutorul celorlalți, avem nevoie de tot ajutorul pe care îl putem primi în angajamentul nostru de a transmite și predica Împărăția lui Dumnezeu.

Apoi va trebui să ne întrebăm pe noi înșine, putem noi să devenim la fel de sfânt ca și Dumnezeu? Iar asta fiindcă Dumnezeu singur e sfânt. Isus însuși a spus: fiți desăvârșiți precum Tatăl vostru ceresc este desăvârșit (Mt 5,48). Iar răspunsul nostru trebuie să fie Da, e posibil. Cum? Prin a imita sfințenia lui Dumnezeu. Și care este esența sfințeniei lui Dumnezeu? Esența sfințeniei lui Dumnezeu poate fi rezumată într-un singur cuvânt, iubire. Dumnezeu este iubire. Ce este iubirea? Sunt atât de multe definiții ale iubirii ce pot fi găsite în cărți însă cuvântul a da cred că este cea mai perfectă definiție. Iubirea înseamnă să dai fără să ceri o recompensă sau ceva la schimb. Acesta e modul în care ne iubește Dumnezeu. El ne-a dat tot ceea ce a avut mai scump. El ni l-a dat pe propriul său fiu. Acesta e modul în care și noi putem deveni sfinți asemenea lui Dumnezeu. Prin a dărui. Prin a dărui celorlalți, timpul nostru, bani noștri, talentele noastre și iubirea noastră. Dar mai ales prin a ne oferi inima lui Dumnezeu.

Cu toți suntem chemați să participăm la planul de mântuire a lui Dumnezeu, și nu doar preoți și persoanele consacrate. Cristos Domnul nostru, ne întreabă astăzi pe fiecare dintre noi: Pe cine voi trimite şi cine va merge pentru noi?” Iar răspunsul nostru ar trebui să fie: “Iată-mă, trimite-mă pe mine!”. Amin