In 8,12-20
A umbla în lumina sa
Astăzi voi începe prin a vă relata povestea unei bisericii ce fusese construită pe cel mai înalt munte din Elveția. Era o biserică extrem de frumoasă și fusese construită prin imensa grijă a oamenilor care trăiau în acea zonă. Însă exista un singur lucru care îi lipsea acelei bisericii. Ea nu avea lumină. Un lucru e clar că nu aveai cum să mergi la biserică și să aprinzi lumina cum facem noi aici. Și totuși, în fiecare Duminică, oameni care trăiau pe partea cealaltă a muntelui a văzut cum s-a întâmplat ceva magic. Clopotul bisericii a început să sune iar oameni începuse să se ducă spre biserică. Odată ajunși intrau în biserică și dintr-o dată biserica avea să se lumineze cu multă strălucire.
Ce credeți că s-a întâmplat? Oameni trebuiau să aducă lumină cu ei, așa că aduceau lanterne. Când ajungeau la Biserică își aprindeau lanternele și le agățau în jurul Biserici de pereți ei, pentru ca lumina să se răspândească peste tot. Dacă veneau puțini oameni la biserică lumina avea să fie slabă fiindcă ar fi fost numai câteva lanterne. Însă când au venit foarte mulți oameni biserica a fost extrem de luminată. După terminarea sfintei Liturghii săteni își luau lanternele acasă. În acest moment cei care priveau de pe partea cealaltă a muntelui vedeau cum lumina se revarsă din biserică pe întregul munte. Pentru mulți acesta era un semn a faptului că totul e bine. Lumina lui Dumnezeu era cu ei și în ei. Singurul moment în care biserica se lumina era când oameni erau acolo. Atunci ea devenea cu adevărat o biserică. Atunci lumina strălucea cel mai puternic.
Cine e lumina lumii noastre? E Isus sau lucrurile acestei lumi? Mare parte dintre noi fac din lucrurile acestei lumi lumina noastră. Suntem tot mai motivați să reușim în această lume, atât de motivați încât a devenit scopul nostru principal. Iar Isus automat a căzut pe locul doi. Însă adevărata problemă e faptul că atunci când facem din lucrurile acestei lumi lumina noastră uităm faptul că viața noastră din această lume nu este veșnică.
În textul evangheliei de astăzi am putut vedea cum pe de o parte a curții templului se aflau oameni care aprindeau lămpi aurii care ofereau lumina artificială, iar pe partea cealaltă a curții templului se afla Isus care îi chema pe toți să se implice în festivalul luminii spunându-le: Eu sunt lumina lumii. Cu alte cuvinte, Isus se oferă pe sine însuși ca sursă de lumină dătătoare de viață.
Dumnezeu a creat lumina (Gen 1,3). Psalmistul cântă și el cu bucurie: Domnul este lumina și mântuirea mea, de cine mă voi teme? Domnul este apărătorul vieții mele, de cine mă voi înfricoșa? (Ps 27,1). Apoi Dumnezeu a mers înaintea poporului său prin stâlpul de foc (Ex 13,21; Înț 18,3). Același Dumnezeu a fost prezent în lumina din templu care le lumina calea. Templul, însă își încheia sarcina (In 2, 13-22). Acum însă noi trebuie să privim la Isus pentru a putea vedea revelarea prezenței lui Dumnezeu (In 2,21). El este înțelepciunea întrupată: o reflecție a luminii veșnice, o oglindă fără pată a lucrării lui Dumnezeu (In 7,26), care a venit pentru a ne mântui.
La sărbătoarea corturilor (Succot), oameni celebrau darul Torei ca lumină a lor, o lumină ce li s-a oferit pentru a străluci puternic în întreaga lume. Însă Dumnezeu ne spune din noi în cartea lui Ben Sirah (24,31): Mai mult, voi scoate la lumină educația ca zorile,
o voi face să strălucească până departe. Isus ni s-a prezentat astăzi ca lumină a lumii. În el era viața și viața era lumina oamenilor (In 1,4). El a împlinit promisiunea exprimată de Isaia: Poporul care umbla în întuneric a văzut o lumină mare, peste cei care locuiau în ținutul umbrei morții a strălucit o lumină (Is 9,2).
Astăzi Isus ne invită pe toți să venim la el și să umblăm cu toți în lumina sa: Cine mă urmează nu umblă în întuneric, ci va avea lumina vieții” (v.12). Sfântul Augustin când comentase asupra acestui verset, a citat un pasaj din scrisoarea sfântului apostol Paul către Romani care a fost destul de semnificativ în propria sa convertire și în care spunea: Noaptea este pe sfârșite, ziua este aproape. Așadar, să ne dezbrăcăm de faptele întunericului și să îmbrăcăm armele luminii. Să ne purtăm cuviincios, ca în timpul zilei: nu în chefuri și beții, nu în necurații și desfrâuri, nu în certuri și invidii, ci îmbrăcați-vă în Domnul Isus Cristos. Și să nu aveți grija trupului spre a-i împlini poftele (Rom 13,12-14).
Urmarea lui Isus implică un angajament continuu de a umbla în lumină din moment ce el însuși este în lumină (1In 1,7). Din moment ce Dumnezeu este iubire, a umbla în lumină înseamnă mai presus de toate să permiți luminii iubirii lui Isus să strălucească asupra tuturor relațiilor noastre (1In 2,10-11), a cuvintelor dar mai ales a faptelor noastre. Ultima poruncă a lui Isus e și cea care mereu trebuie să o ținem minte și să punem în practică, adică să fiți martori.
Și voi încheia cu aceiași întrebare cu care am și început, adică cine e lumina în viața noastră? E dorința de nestăvilit a lucrurilor acestei lumi sau e Isus? Amin
