Fap 1,1-11
Evr 9,24-28;10,19-23
Lc 24,46-53
Adunați în jurul Mamei noastre după înălțarea lui Isus
După înălțarea lui Isus, discipoli s-au întors la Ierusalim unde au stat în camera de sus, în acea cameră în care celebrase ultima Cină cu Domnul. Putem citi despre acest moment în Faptele Apostolilor, în pasajul următor al celui din prima lectură de astăzi. Evanghelistul Luca, care a scris și Faptele Apostolilor precum și evanghelia sa, ne-a spus care au fost cei care erau prezenți. Singurele nume pe care le menționează expres sunt numele fiecărui apostol din cei 11 rămași precum și Maria, mama lui Isus. Apoi ne spune că poate au mai fost și alți prezenți, însă nu le cunoaște numele. El a menționat numele celor 11 apostoli precum și numele Mamei noastre cerești.
Din moment ce Luca o menționează pe Maria pe nume cu apostoli, cred că Luca dorește ca noi să înțelegem că în zilele ce au urmat după înălțarea lui Isus, Maria a fost cea care a ținut Biserica unită. Ea a fost cu apostoli în rugăciune în camera de sus după înălțarea lui Isus. Ea a fost legătura lor apropiată cu Isus. Când Isus a murit pe cruce, Maria și Ioan, discipolul preaiubit au fost la picioarele crucii, iar Isus a dat-o pe mama sa Maria pentru a fi mama noastră spirituală și Mama Bisericii, în acel moment în care i-a spus Maria, femeie, iată-l pe fiul tău iar lui Ioan, Iat-o pe mama ta (In 19,26-17). Încă din acel moment de sub cruce, Maria a fost mama noastră spirituală, Mama Bisericii. După ce Isus s-a înălțat la ceruri, putem vedea cum Maria și-a exercitat acest rol de Mama a Bisericii cu apostoli în camera de sus.
Prezența ei a fost singura care a fost necesară pentru asistența și alinarea lor în timpul acelor zile atât de dificile fără Isus până în ziua Rusaliilor. Însă din moment ce Mama Bisericii cunoștea foarte multe despre Isus, ne putem da seama că ea a avut multe să le spună despre Isus, îndrumându-i și rugându-se cu ei și pentru ei. Ea a fost cea care i-a ținut pe toți uniți împreună, și i-a pregătit pentru primirea Duhului Sfânt. A fost prima novenă, iar astăzi este o ocazie perfectă ca și noi să începem o novenă la Duhul Sfânt ca pregătire pentru venirea sa din ziua de Rusalii.
Datorită cuvintelor lui Isus de pe cruce spuse Mariei și lui Ioan, de-a lungul secolelor tocmai până în ziua de astăzi, privim la Maria ca Mama Bisericii, care mijlocește pentru noi acum în ceruri și ne îndrumă și ne protejează. O nouă celebrare a fost adăugată de curând în calendar. În ziua de luni de după Rusalii, noi celebrăm sărbătoarea preasfintei Fecioare Maria ca Mamă a Bisericii. Toți cei care îl iubesc nespus pe Isus cu siguranță vor dori să o iubească și pe mama sa Maria, după cum a dorit și Isus să facă. Mama sa Maria a fost cea mai apropiată ființă umană de el care l-a și iubit cel mai mult, care s-a rugat la el, și care ne-a invitat în viața ei din moment ce rugăciunea la ea este foarte plăcută lui Isus.
După cum apostoli s-au adunat în jurul Mariei în camera de sus de după înălțarea lui Isus, ei știau că atunci când Isus avea să se înalțe la ceruri cu siguranță nu îi vor lăsa singuri. Isus le-a apărut în aceiași cameră de sus de nenumărate ori după învierea sa iar ei au putut să vadă rănile răstignirii sale din mâini și din picioare (Lc 24,39; In 20,20.27). În textul evangheliei după Marcu, putem vedea cum după ce Isus s-a înălțat la ceruri, el și-a luat locul la dreapta Tatălui (Mc 16,19). Putem spune că Isus s-a înălțat la ceruri pentru a-și ocupa tronul la dreapta Tatălui cu rănile sale de pe muntele Calvar. În cartea Faptele Apostolilor, ultima carte din Biblie putem citi cum Ioan a avut o viziune a lui Isus în ceruri, sub formă de miel care fusese înjunghiat (Ap 5,6.12; 13,8). Isus este mielul care a murit pentru noi și care mijlocește înaintea Tatălui ceresc pentru noi. Rănile sale, pe car ele-au văzut apostoli în camera de sus, sunt cele care stau mărturie între Tatăl ceresc și păcatele noastre, ele sunt cele care pledează pentru iertarea noastră. Apostoli, adunați în jurul Mamei noastre în camera de sus, au știu că Isus nu i-a părăsit și nu i-a lăsat de capul lor ci încă era cu ei și mijlocea în ceruri pentru ei. Și noi știm că Isus este cu noi și că mijlocește la Tatăl pentru noi, cu rănile sale, cerând de la Tatăl ceresc să fie milostiv cu noi.
După cum apostoli au rămas uniți în camera de sus după înălțarea lui Isus, în aceiași cameră în care ei celebrase Ultima Cină cu Isus, când le-a spus Acesta este trupul meu! Și Acesta este sângele meu! (Mt 26,26-28) după care le-a spus Faceți aceasta în amintirea mea (Lc 22,19; 1Cor 11,23-25) hirotonindu-i totodată ca primi preoți. Asemenea celor doi discipoli care l-au întâlnit pe Isus pe drumul spre Emmaus, și ei știau că cel mai bun loc în care îl pot întâlni pe Isus era în citirea Scripturii și în frângerea pâinii, cu alte cuvinte, în celebrarea Sfintei Liturghii. Ei știau că atunci când Isus s-a înălțat la ceruri el nu îi abandonase și că cel mai bun loc în care îl poți întâlni pe Isus acum era în preasfânta Euharistie. Ei știau că Isus era cu ei. În textul evangheliei după Marcu putem citi că odată ce apostoli au plecat pentru a predica Domnul lucra cu ei și le întărea cuvântul prin semnele care-i însoțeau (Mc 16,20). Isus a muncit cu apostoli. Isus nu a părăsit Biserica atunci când s-a înălțat la ceruri; el a continuat cu apostoli. Dar mai presus de toate, Isus era cu ei în preasfânta Euharistie.
În încheiere să nu uităm că apostoli au fost adunați în jurul Mamei noastre în zilele dintre înălțarea lui Isus și sărbătoarea Rusaliilor tocmai pentru a ne aminti că Isus, deși invizibil, era prezent cu ei, mai ales în preasfânta Euharistie. Și noi ne adunăm în jurul Mamei noastre cerești în timpul acestei luni Mai, și că și noi cunoaștem faptul că Isus este cu noi în multe moduri, mai ales în preasfânta Euharistie. Amin