11 iunie – Sf. Barnaba, ap.

Mt 10,7-13

Trimiterea celor 12

Astăzi celebrăm sărbătoarea sfântului apostol Barnaba. Numele său inițial fusese cel de Iosif, însă ceilalți apostoli i-au identificat carisma sa foarte specială, și l-au redenumit în Barnaba, nume care tradus înseamnă Fiul încurajării sau Fiul alinării. Barnaba a fost un evreu levit care a ajuns la credință imediat după coborârea Duhului Sfânt, luându-și numele de Barnaba. Deși nu a fost unul dintre cei 12 apostoli, Barnaba este adesea menționat în Faptele apostolilor, ca fiind alături de sfântul apostol Paul în primele sale călătorii împreună. Ulterior a fost introdus și în rândul profeților și a doctorilor de la Antiohia.

Primii martori ai încurajării lui Barnaba au fost chiar apostoli însăși, în momentul în care acesta și-a vândut ferma și toate celelalte proprietăți și a dat ceea ce a obținut de pe ele apostolilor în momentul inițierii sale în rândul tinerei comunități creștine. Cel mai probabil, Barnaba pusese în practică literalmente ceea ce le spusese Isus discipolilor săi, în dar ați primit, în dar să dați.

Următorul care a primit această încurajare a fost Saul însuși. După convertirea lui Saul, Saul a decis să meargă la Ierusalim însă tuturor le era frică de el fiindcă persecutase biserica. Teama era dacă Saul sau Paul de fapt pretindea să fie un creștin doar pentru a se infiltra în comunitate? Așa că frica lor pe de o parte era de înțeles. Barnaba a fost singurul care s-a încrezut în Saul și l-a introdus apostolilor.

Barnaba a fost unul din însoțitori apostolului Paul în călătoriile sale misionare imediat după ce vândut totul. Asemenea sfântului Paul, Sfântul Barnaba a crezut în misiunea bisericii la popoarele păgâne și a lucrat cu el în Cipru și Asia însă s-a sperata de el pentru un motiv pe care încă nu îl cunoaștem, poate din cauza unei probleme ne-teologice. A fost considerat ca și apostol. A evanghelizat în Cipru alături de Sfântul evanghelist Marcu și a fondat Biserica în Antiohia. El a fost subiectul și posibilul autor al unor lucrări apocrife.

Biserica îl cinstește pe sfântul Barnaba cu titlul de apostol. Acel cuvânt care înseamnă cel trimis, a fost pentru prima oară folosit în Noul Testament de orice creștin misionar, iar abia mai târziu a fost restricționat doar la cei 12 care au fost aleși în mod deosebit de Domnul (plus sfântul Paul, din cauza chemării sale speciale). Acest titlu însă este aplicat lui Barnaba într-un sens mai larg. Fiindcă a murit ca martir.

Însă întrebarea este, ce vrea să ne transmită nouă astăzi, exemplul sfântului apostol Barnaba?

În primul rând că el știa că urmarea lui Cristos, chiar și cu ajutorul sfântului Paul, că datoria celor 12 nu era doar proclamarea cuvântului lui Dumnezeu, dar mai ales faptele. Iar asta fiindcă ei trebuiau să vindece bolnavi, să învie morți, să curețe leproși și să alunge demoni.

În al doilea rând,  el ne-a dat tuturor un exemplu de viață de credință activă. Iar în ziua de astăzi, avem nevoie de acest exemplu, din moment ce mulți creștini au tendința de al da pe Dumnezeu deoparte. Singurul mod prin care putem combate această tendință este e a ne menține viața de credință activă. Adică, de a ne trăi credința fără compromisuri. Iar asta o putem face doar dacă rămânem împreună și ne încurajăm unul pe altul în trăirea vieții creștine într-un mediu destul de ostil. Va trebui să ne susținem mereu unul pe altul în a face aceasta. Va trebui să dezvoltăm comunități de credință mult mai vii care să îi încurajeze și să îi susțină pe toți cei care trăiesc credința fără scuze.

În al treilea rând, el ne-a arătat un exemplu de a da celui de lângă noi a doua șansă. Iar asta fiindcă el a fost cel care l-a introdus pe sfântul Paul apostolilor după convertirea sa. Sfântul Paul a primit o a doua șansă din moment ce creștini îl cunoșteau ca Saul persecutorul și dușmanul Bisericii. Va trebui să învățăm de la el, să dăm și noi celorlalți o a doua șansă după ce au comis o altă greșeală.

În încheiere vă invit să reflectăm asupra a ceea ce ne spune un document al celui de-al doilea Conciliu din Vatican intitulat, Ad Gentes, 2: Biserica peregrină este, prin natura sa, misionară. Prin urmare putem spune că a fi un misionar e o parte și face parte din însăși ființa noastră de creștin. Iar asta fiindcă Cristos a fost trimis de Tatăl, și tot la fel suntem și noi. Iar ca misionari noi va trebui să fim competenți, răbdători, fără să ne plângem și mai ales neobosiți. Să ne dăruim cu totul lui Cristos fără a socoti costul. Amin.