Duminica a 22-a de peste an (C)

Sir 3,17-18.20.28-29
Evr 12,18-19.21-24a
Lc 14,1.7-14

A existat la un moment dat un băiat care era cel mai popular printre cei de vârsta lui. Era un lider excelent în grupurile de la școală. Într-o bună zi, un prieten de a-l său la vizitat acasă și a văzut o plăcuță făcută de el, în camera lui, pe care erau scrise cuvintele, eu sunt pe locul trei. Prietenul său l-a întrebat ce anume înseamnă acele cuvinte, la care el a răspuns că e motto-ul pe care el încearcă să îl folosească în viața lui adică, Dumnezeu este primul, ceilalți sunt pe locul doi, iar eu sunt pe locul trei.

Forța care ne determină să facem tot ceea ce facem în viețile noastre ar trebui să fie cea care să încerce să facă tot ceea ce îi place lui Dumnezeu. Apoi va trebui să luăm în considerare nevoile și plăcerile celorlalți. Iar dacă punem pe locul trei propriile noastre plăceri, în acest caz vom fi cu adevărat adevărați slujitori umili ai lui Dumnezeu.

Unii oameni văd textul evangheliei de astăzi ca și cum Isus ar învăța oameni ce fel de etichete să pună la masă, sau ce fel de maniere să aibă când caută să aleagă locurile pe care să stea când sunt invitați la diverse sărbători. Însă, dacă încercăm să citim cu ochii primei comunității creștine, a cărui preocupare principală și singulară era aceea de a împărtăși masa euharistică, vom începe să vedem că sunt mult mai multe etichete implicate. Isus, de fapt, dorește să ne învețe virtutea fundamentală a creștinului, cea a umilinței.

Acesta este deja a treia oară când Isus a fost invitat la o masă și e tot a treia oară când profită de ocazie pentru a provoca, corecta gazda sau oaspeți sau ambele. Însă de această dată el îi avertizează pe oaspeți de la masă în privința căutării locurilor de onoare. Avertismentul său este clar destinat să îi prevină pe aceștia din a cumpăra false percepții ale onoarei sau a funcțiilor lor.

Cuvântul umilință, provine de la cuvântul latinesc humus care tradus înseamnă pământ. Prin urmare, cel care este umil este unul care e la pământ. Mai exact, sunt la pământ și în realitate. De aceea va trebui să avem grijă să evităm umilința falsă, adică aceea de a fi la pământ în perceperea realității înconjurătoare. Umilința în acest caz este de fapt conștientizarea a cine sunt ei de fapt în relație cu ceilalți oaspeți. Iar a fi umili înseamnă a recunoaște realitatea, a conștientiza realitatea, a accepta realitatea și a trăi în conformitate cu acea realitate. Realitatea e cea pe care nu o putem face fără ajutorul lui Dumnezeu.

Din textul evangheliei de astăzi, putem extrage trei caracteristici ale umilinței, trei caracteristici pe care le putem vedea în Domnul nostru Isus Cristos, caracteristici pe care aș dori să le împărtășesc cu voi în continuare.

În primul rând, persoana umilă nu are nevoie de titluri și funcții pentru a-și menține un simț al demnității. Ea nu are nevoie de aceste lucruri. Nu se bazează pe aceste lucruri în ceea ce privește cine sunt ei cu adevărat. Persoana umilă poate că are un titlu, poate că are o funcție indiferent de care ar fi aceea, însă nu are nevoie și nu se folosește de acel titlu. El nu are nevoie de cel mai bun loc din casă pentru a-și menține demnitatea. Tot ceea ce are nevoie cu adevărat e de a știi că el este un copil și un prieten al Dumnezeului cel Viu.

Am dat zilele acestea de o experiență asemănătoare a unui preot care spunea că, într-o zi a fost invitat la o sărbătoare din parohie. Când a ajuns el, era aproape ora prânzului, așa că s-a dus și s-a așezat la masa rezervată preoților. După câteva minute, un credincios a venit la el și l-a rugat să lase locul liber fiindcă acea masă e rezervată pentru preoți. Acel credincios nu știa că el era de fapt preot, mai ales că era și îmbrăcat un șlapi, pantaloni scurți și un tricou. Așa că preotul, cu umilință s-a ridicat și s-a dus la o altă masă, însă după câteva minute un al credincios l-a recunoscut și i-a zis să se ducă la masa rezervată preoților. Când celălalt credincios și-a dat seama că el era de fapt preot, imediat și-a cerut scuze, iar preotul l-a iertat.

În al doilea rând, o persoană umilă observă celelalte persoane, are ochi și pentru ceilalți. Persoana umilă îi tratează cu multă grijă pe toți cei care, adesea, fac foarte puține lucruri pentru ei sau chiar deloc, celor care cel mai adesea nu îi observă sau vede deloc.

Christian Herter a fost un guvernator al statului Massachusetts prin ani 1950. Se spune că la un moment dat, în timpul campaniei acestuia, a vurt să treacă pe lângă cineva pe care avea în minte să nu îl ignore, însă s-a trezit că tot nu la mai băgat în seamă. Acesta avea o zi de campanie destul de grea, din moment ce a lipsit și de la prânz, apoi a venit târziu la un grătar la unei parohii, bisericii, iar dacă stăm să le calculăm pe toate, guvernatorul nostru era extrem de înfometat. Ajuns la cantină, s-a pus la rând pentru a-și primi mâncarea. Povestea spune că, el își ținea platoul pentru ca femeia să îi pună puiul gătit. A pus o bucată frumoasă pe platoul lui după care s-a întors spre persoana următoare de la coadă.

Scuzați-mă, a spus guvernatorul. Vă supărați dacă îmi mai puneți o bucată de pui? Îmi pare rău, i-a spus femeia. Dar ar trebui apoi să mai pun încă o bucată de pui fiecărei persoane. Însă mie foame, a spus guvernatorul. Îmi pare rău, a spus femeia din nou, câte o bucată de fiecare.

Acest guvernator era de obicei o persoană foarte modestă și delăsătoare însă a decis ca de data aceasta să se folosească puțin de greutatea funcției lui, așa că i-a spus acelei femei Ai idee cine sunt eu? Sunt guvernatorul acestui stat. Știi cine sunt eu? i-a răspuns femeia. Eu sunt cea care răspunde de acești pui. Așa că mergeți mai departe domnule.

Adeseori nu observăm acea femeie care e responsabilă de pui, de mâncare sau de chelnerul de la masă, sau de persoana din bucătărie, sau de funcționarul de la tejghea, sau după cum scosese și Isus în evidență, pe cei săraci sau pe cei cu handicap sau pe cei abandonați sau orbi sau fără adăpost, sau cei care adesea nu îi vede nimeni, cei care își ascunde pe cât de mult le e cu putință toate problemele, sau care dispar și se îndepărtează din a fi recunoscuți.

Și ultimul, persoana umilă conduce, însă conduce în tăcere. Îndeplinește tot ceea ce trebuie și e nevoie pentru a atinge, pentru a influența în bine viețile celorlalți. Îi vezi mereu acolo. Isus era pe punctul de a merge pe cruce însă discipoli să certau între ei și încercau să decidă care dintre ei era cel mai mare, dar Isus, liniștit le spune că el este liderul și că el le demonstrează conducerea ca unul care slujește.

Prin urmare, umilința nu este una pasivă, nu este nici absența asertivității adică să spui celor din jur ce vrei, ce simți, ce nevoi și preferințe ai. Uneori persoanele umile sunt foarte asertive în numele altora. De aceea vă invit acum să ne plecăm în fața lui Dumnezeu în rugăciune. Și să rostim rugăciunea sfântului Francisc:

Doamne, fă din mine un instrument al păcii tale:

unde este ură, să aduc IUBIRE,

unde este ofensă, să aduc IERTARE,

unde este dezbinare, să aduc UNIRE,

unde este îndoială, să aduc CREDINȚĂ,

unde este greșeală, să aduc ADEVĂR,

unde este disperare, să aduc SPERANȚĂ,

unde este tristețe, să aduc BUCURIE,

unde este întuneric, să aduc LUMINĂ.

O, Doamne, ajută-mă să am încredere, nu atât să fiu mângâiat, cât să mângâi,

nu atât să fiu înțeles, cât să înțeleg,

nu atât să fiu iubit, cât să iubesc.

Căci cel ce se uită pe sine, se găsește;

celui ce iartă, i se va ierta;

și cel ce moare, se trezește la viața veșnică. Amin!