Is 40,1-5.9-11
Tit 2,11-14;3,4-7
Lc 3,15-16.21-22
Am auzit zilele acestea următoarea poveste că într-o junglă s-au adunat niște băieți pentru ritul de inițiere care consta în intrarea fiecăruia dintre ei, între fălcile unui crocodil fals. Acest rit era un simbolism al nașterii la o nouă viață…
Botezul înseamnă exact același lucru, intrarea într-o nouă viață. De asemenea, ne oferă un nou statut, asemenea statutului pe care îl obțineau acei băieți din scurta povestioară de adineaori.
Astăzi, celebrăm sărbătoarea Botezului Domnului. Însă de ce a fost Isus botezat? În râul Iordan, sfântul Ioan Botezătorul oferea botezul convertirii, a pocăinței. Evrei căutau să obțină iertarea divină pentru toate păcatele lor. Așa că întrebarea care apare este, era Isus un păcătos? Un lucru e clar că Biblia ne spune că Isus este fără de păcat, după cum spune și a patra rugăciune euharistică că el este un om asemenea nouă în toate, în afară de păcat.
Un catehism catolic ne învață că efectele botezului într-o persoană au efectul de a curăța de toate păcatele și de a ne naște la o nouă viață în Duhul. De asemenea, tot acest catehism, la un alt număr adaugă că Botezul îndepărtează toate păcatele, atât cel strămoșesc cât și cele făcute până la Botez, ceea ce semnifică și reprezintă venirea Duhului Sfânt. Până și apostolul Petru a proclamat în ziua de rusalii Convertiţi-vă şi fiecare dintre voi să se boteze în numele lui Isus Cristos spre iertarea păcatelor voastre şi veţi primi darul Duhului Sfânt!
De fiecare dată când auzim cuvântul botez în evanghelie, acesta poate semnifica trei lucruri,
În primul rând, că Ioan boteza cu apă. Botezul lui Ioan era un botez al pocăinței. Era un semn al faptului că oameni se căiesc și că doresc să spele păcatele. Acest botez al lui Ioan este doar o pregătire a altui botez ce urma să vină dar și un semn că oameni doresc să înceapă o viață nouă.
În al doilea rând, botezul lui Isus cu Duh Sfânt. Isus a spus, mergând, faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh (Mt 28,19). Botezul lui Isus este un botez al renașterii. Comunică oamenilor o viață complet nouă, adică ne face părtași la propria sa viață.
În al treilea rând poate semnifica botezul lui Ioan de către Isus însuși. Textul evangheliei de astăzi descrie ceea ce a avut loc în momentul în care Ioan l-a botezat pe Isus. Acest botez al lui Ioan asupra lui Isus însuși este uneori numit ca și botezul revelației. Iar asta fiindcă Dumnezeu Tatăl ni-l revelează nouă, pe însuși fiul său prin imaginea cerului deschis, și a Duhului Sfânt coborând sub formă de porumbel dar și a vocii.
Botezul lui Isus nu a însemnat curățarea sa de păcatele lui și renașterea la o viață nouă în Duhul fiindcă Isus nu avea nici un păcat. Fiindcă era fără de păcat, Isus nu a avut nevoie de iertare, însă el tot a ales să se alăture mulțimii, să își aștepte rândul pe marginea râului. După cum a spus un preot la un moment dat, că fiind alături de păcătoși, Isus a participat la un ritual ce întruchipează povara vinei și a sclaviei păcatului. Tatăl aprobă faptele, acțiunile sale și spune că, Tu ești Fiul meu cel iubit, în tine îmi găsesc toată plăcerea.
O altă semnificație și înțeles al Botezului lui Isus ar putea fi și acesta, menționat de un alt mare predicator.
În primul rând, Isus își începe activitatea publică, prima sa apariție ca slujitor al lui Yahweh.
În al doilea rând, Isus își exprimă solidaritatea cu noi toți, fiind asemenea nouă în toate în afară de păcat.
În al treilea rând, este un semn al umilinței.
Botezul vine dintr-un cuvânt grecesc care tradus înseamnă a scufunda, a spăla, a curăța. Dacă dorim să fim copii lui Dumnezeu, atunci va trebui să ne lăsăm scufundați în botezul lui Isus și să fim gata să devenim slujitori lui Dumnezeu, iar asta prin a-l sluji cu o inimă curată.
A fi slujitorul lui Dumnezeu înseamnă să fii martorul lui Dumnezeu aici pe pământ. Părintele Mihalic, în cartea sa intitulată Un gând pentru astăzi are o foarte frumoasă descriere asupra modului în care putem deveni martori ai lui Dumnezeu. El a spus că sunt momente în viața noastră în care suntem chemați să dăm mărturie publică față de credința noastră catolică. Când va trebui să ne ridicăm pentru a fi trași la răspundere.
Ne ridicăm în picioare și recităm crezul în fiecare Duminică, însă rareori ne și dăm seama de ceea ce spunem în acest crez, de ceea ce rostim cu propriile noastre gurii. Cât de mulți dintre politicieni noștri creștini sau slujitori publici, asemenea unui număr mare de studenți catolici, oferă atât de puțin când e vorba de a da mărturie de credința lor, prin ceea ce spun sau fac.
Asta nu înseamnă că va trebui să mergem zi de zi să predicăm religia în școli sau la locurile de muncă, și nici că ar trebui să discutăm numai despre religie mereu. Cu toți au dreptul la propria credință, convingere. Și va trebui să respectăm aceasta. Însă sunt momente în care un creștin adevărat nu are cum să rămână tăcut. Când va trebui să vorbim tare. Pentru a înțelege mai bine aceasta vă voi spune o mică poveste.
Cu câțiva ani în urmă, a existat un ministru care a călătorit în afara țării sale la o întâlnire, la care l-a luat cu sine și pe secretarul său. În momentul în care au ajuns în acea țară, ministrul i-a spus secretarului său, Acum, primul lucru de care aș dori să te ocupi este ca în fiecare noapte să am câteva fete cu care să dorm. Secretarul, un fost seminarist catolic, i-a răspuns, Îmi pare rău, Domnule, însă nu vreau să am de-a face cu o astfel de sarcină. Bine, i-a răspuns șeful, atunci ești concediat. Iar secretarul și-a pierdut locul de muncă.
Asta e ceea ce numim a da mărturie. De a te împotrivi a ceea ce contravine cu credința ta. Așa că întrebarea este, avem curajul de face și noi la fel?
Nu mereu e ușor să dăm mărturie de ceea ce credem. Se va râde de noi și își vor bate joc de noi. Unii ba chiar nu ne vor dori în preajma lor. Și știți și de ce? Din cauza a ceea ce spunem și a ceea ce facem, îi facem pe ei de rușine și îi fac să se simtă ne-confortabili. De aceea nu va trebui să renunțăm ci să mergem mai departe.
În aceste zile, în acest timp, de ceea ce avem nevoie e de martori, fiindcă am cam neglijat aceasta cu toți. Prin a deveni martor, oameni încep să ne recunoască ca slujitori ai lui Dumnezeu și că Cristos e cel care trăiește în noi. Așa că întrebarea este, Când vom fi și noi adevărați copii și slujitori ai lui Dumnezeu? Amin
