Ier 1,4-5.17-19
1Cor 12,31-13,13
Lc 4,21-30
Cineva m-a întrebat, la un moment dat, înainte de a deveni preot, Să presupunem că îți exprimi interesul într-un anumit lucru, dar ești respins sau dat deoparte, ce ai să te faci atunci? Răspunsul meu a fost Asta e! Nimic nu e pierdut.
Un mare profesor de la o universitate din Statele Unite, care mai este denumit și profesorul iubirii, datorită cercetărilor sale făcute în domeniul iubirii, a făcut și el referință la un moment dat la aceiași dilemă. Răspunsul pe care l-a dat acest profesor a fost că Asta e! Respingerea reprezintă o problemă doar dacă oameni își spun lor însăși că este o problemă.
Să spunem că Va trebui să iei atitudine în ceea ce privește întâlnirile, că sunt asemenea cumpărăturilor pentru o mașină sau o casă sau pentru orice altceva. Pentru a vedea ce e disponibil, va trebui să te expui pe tine însuți la multe alte posibile alegeri. Cu siguranță, riști să fii respins în dragoste. Însă dacă nu riști, șansele de a rămâne singur sunt mult mai mari, încheia acest profesor.
Și după cum se mai spune, nu ai de unde să știi niciodată până nu încerci. Dacă încerci, cel puțin ai o șansă. Însă dacă nu încerci niciodată, atunci rămâi fără șanse. Și pe deasupra, uneori ajungem să fim noi înșine cei care respingem.
În textul evangheliei de astăzi, am văzut cum Isus a venit la un popor și la niște oameni, pregătiți de Dumnezeu, prin lucrările sale și prin profeți, pentru a putea fi capabili să primească plinătatea revelației sale. Isus este primit, inițial cu entuziasm, ba chiar cu mândrie. Toţi dădeau mărturie în favoarea lui. Ei îl considerau ca unul de-al lor, fiind fiul unuia pe care ei îl cunoșteau foarte bine. Nu este acesta fiul lui Iosif? Așa că i-au spus lui Isus, Ceea ce am auzit că s-a întâmplat în Cafarnaum, fă şi aici, în patria ta! Poate că ei ar mai fi adăugat și Suntem siguri că nu ne vei dezamăgi. Noi suntem consăteni tăi. Ai făcut toate acestea tuturor acelor oameni pe care nu îi cunoști și de care nu aparții. Înseamnă că vei face și mai multe pentru noi. Însă Isus nu a răspuns cereri lor. Cu toate că cuvintele lui și faptele lui i-au impresionat ei tot l-au respins. De fapt, prima misiune a lui Isus era aceea de a fi respins de către consăteni lui, ca aceștia să respingă vestea cea bună a împărăției lui Dumnezeu. Însă în momentul în care Isus a început să le vorbească despre ce s-a întâmplat în timpul lui Ilie și a lui Elizeu, ei s-au enervat. Iar asta fiindcă nu doreau să vorbească despre trecut. Isus doar le reamintea trecutul, însă ei nu reușeau să îl accepte așa că l-au respins pe Isus.
Nu cumva e vorba despre acel îndemn pe care l-am repetat și cu alte ocazii? De a nu judeca o carte după copertă? Nu cumva din cauza faptului că familiaritatea aduce cu sine și mulțumirea? Sau din cauza lipsei de puritate din inimile lor, de a percepe lucrarea lui Dumnezeu? Mai bine zis toate la un loc.
Un preot a spus la un moment, într-o predică de-a sa că a făcut o călătorie în‚ Țara Sfântă, în special la Ierusalim prin 1985. Printre locurile pe care le-a vizitat a fost și mormântul regelui David, un loc venerat foarte mult de toți evrei.
Ghidul pe care l-au avut le-a arătat cu blândețe împrejurimea mormântului lui David și le-a explicat marea semnificație a pământului sfânt.
Când turul era pe punctul de a se termina, preotul a întreabat-o. Dar despre Isus Cristos? Ce părere ai despre el?
Doamna respectivă s-a uitat la el mai dur, cu o față nervoasă și i-a spus Isus Cristos a fost un impostor, un om obișnuit, nu înseamnă nimic pentru noi.
Simțind că a atins un punct sensibil, i-a mulțumit doamnei cu politețe după care a ieșit afară din acel mormânt evreiesc. Chiar și până în ziua de astăzi, poporul evreu încă îl așteaptă pe Mesia.
În repetate rânduri, și în multe ocazii, și noi ne facem vinovați de același lucru. Există o tendință în noi de a discrimina oameni, în funcție de aparențele lor, de trecutul lor dar mai ales de statutul lor în viață. Acest lucru ne orbește din a oferi respect și o grijă iubitoare față de ceea ce reprezintă ei. Eșuam în a înțelege adevărul despre demnitatea lor, ceea ce e adevărat și în ceea ce privește viețile noastre, e că sunt copii ai lui Dumnezeu. Chiar dacă sunt urâți sau proști, ei tot sunt copii ai lui Dumnezeu.
Pe de altă parte, sunt și creștinii botezați care nu merg niciodată la Biserică. Care nu cunosc sub nici o formă activitățile Bisericii. Ba chiar am avut parte, eu însumi de o astfel de experiență, de cineva care m-a întrebat că E adevărat că mâine va fi sărbătoarea patroanei noastre? Care nu cunosc deloc programul sfintelor Liturghii de Duminică, deși e mereu același. Unii ba chiar învață sau au învățat în școli catolice și totuși ei sunt cei care nu dau exemplu viu al valorilor creștine, a onestității, a dreptății și a iubirii.
Suntem oare atât de obișnuiți cu problemele religioase, atât de familiari, de conformiști încât acestea nu mai reușesc să ne provoace, să ne miște? Ne e Isus atât de familiar încât nu mai reușește să ne miște sufletul, inimile? Familiaritatea aduce cu sine și mulțumirea, era zicala care tocmai o menționasem acu câteva clipe.
Iubiți credincioși, ceea ce va trebui să facem e să fim deschiși, fiindcă adevărata acceptare a lui Isus presupune deschiderea față de chemarea pe care Duhul Sfânt o are față de fiecare dintre noi. Amin
