Lc 9, 23-26
În textul evangheliei de astăzi Îl vom auzi pe Isus spunându-ne, Dacă cineva vrea să vină după mine, să renunțe la sine, să-și i-a crucea în fiecare zi și să mă urmeze. Care este oare cel mai bun mod prin care putem duce la îndeplinire acest îndemn al lui Isus? Cel mai bun mod, e cel pe care ni l-au arătat martirii Bisericii, în special sfânta Agata, pe care o comemorăm astăzi. Sfântă care a făcut o alegere importantă în viață, aceea de a se dărui unui alt soț, decât cei pământești, lui Cristos. Această alegere a sa a purtat cu sine și o 
Sfânta Agata, precum și mulți alți martiri sunt un minunat exemplu, pentru noi toți. În purtarea crucii. După cum am zis în numeroase rânduri, fiecare dintre noi are o cruce. Nimeni nu e fără, însă această cruce diferă de la persoană la persoană. De aceea, important e ca noi să urmăm exemplul sfintei Agata și să ducem crucea, întreagă până la capăt, cu bucurie. Să nu o lepădăm fiindcă Cristos mirele nostru ne așteaptă la capătul drumului pentru a ne recompensa cum se cuvine.


