Gen 15,5-12.17-18
Fil 3,17-4,1
Lc 9,28b-36
Pentru majoritatea dintre noi, munții sugerează și reprezintă pacea, odihna, vacanța și pauza, concediu. Adesea, din unele dintre aceste locuri, putem observa, uneori și un cer destul de senin, vreme bună, care ne fac să ne reîncărcăm cu energie, bateriile. Iar când ne întoarcem la muncă, revenim plini de vigoare, împrospătați și pregătiți pentru a înfrunta provocările vieții.
În sfânta Scriptură, munții sunt cunoscuți ca fiind un loc de rugăciune. În viața de zi cu zi a lui Isus Cristos, după ce termina cu haosul zilei respective, se retrăgea pe munte pentru a se ruga și pentru a fi în unire cu Tatăl său. Munții sunt, de asemenea, simboluri puternice ale întâlnirii cu Dumnezeu. Prin urmare, a vorbi despre munți presupunea și întâlnirea cu divinul. De exemplu, o experiență pe vârful unui munte, o întâlnire cu Domnul puterilor, reînnoiește și pregătește credincioși pentru misiunea încredințată de Dumnezeu, în timp ce ne trăim viața de zi cu zi ca și creștini. Se aseamănă cu participarea la seminarii de reîmprospătare și altele asemenea.
În textul evangheliei de astăzi, am avut ocazia să ascultăm despre schimbarea lui Isus la față pe un munte. Cuvântul transfigurare înseamnă o schimbare în formă sau a aparenței. Se aseamănă cu cuvântul grecesc metamorphosis cu care sunt familiari majoritatea studenților și a profesorilor de la științe. Evenimentul transfigurării dezvăluie o scânteie, o sclipire din gloria lui Cristos și o prefigurare a învierii sale.
Însă, de ce Biserica pune acest text evanghelic, mereu în cea de-a doua Duminică din timpul Postului Mare?
În primul rând, pentru a ne confirma credința că Isus Cristos este cu adevărat Dumnezeu dar mai ales că este cu adevărat Fiul lui Dumnezeu.
În al doilea rând, fiindcă ne ajută să reflectăm și să ne reamintim de faptul că dacă Cristos s-a transfigurat cu și prin Dumnezeu, noi discipolii săi, va trebui să dorim să ne transfigurăm, să ne schimbăm și să ne metamorfozăm atât la minte cât și la inimii.
În al treilea rând, după cum am spus și adineaori, transfigurarea este o prefigurare a învierii și a gloriei sale. Biserica dorește să ne reamintească că evenimentul gloriei sale va trebui să aibă loc prin suferință și durere. Acest adevăr se aplică și nouă tuturor. Prin urmare, după cum spune și vorba aceea, fără durere nu există câștig, fără durere nu există glorie, fără cruce nu există mântuire.
Însă, înainte de schimbarea sa la față, în prima parte a acestui text evanghelic, sfântul evanghelist Luca scrie Şi, în timp ce se ruga, înfăţişarea feţei lui s-a schimbat, iar îmbrăcămintea lui a devenit albă, strălucitoare (v.29). Cu alte cuvinte, Isus se rugase. Prin intermediul rugăciunii, Isus s-a schimbat la față, s-a transfigurat și a fost glorificat. Așa că, care să fie oare legătura dintre rugăciune și transfigurare?
Ei s-au dus pe munte pentru a se ruga. Rugăciunea reprezintă momentul în care legăm, înlăturăm distanța dintre el și noi, în care ne aliniem din nou, gândurile noastre, modul nostru de a gândi cu cel al lui Dumnezeu. De ce? Fiindcă sunt momente în care ne străduim să ajustăm gândirea lui Dumnezeu cu cea a noastră, asemenea acelui moment în care Petru a încercat să schimbe hotărârea lui Isus în privința suferinței și a morții. Însă a primit un răspuns mai dur, Treci înapoia mea, satană. Niciodată nu trebuie să mergem înaintea lui Dumnezeu ca să îi arătăm noi lui pe unde trebuie să meargă el și ce trebuie să facă. Ci trebuie să îl urmăm, noi pe el și nu el pe noi. Putem merge la Dumnezeu și să vorbim cu el, nu doar despre problemele noastre, despre bucățile rupte, defecte din viața noastră, despre lucrurile triste și despre ceea ce ne lipsește, ci și despre lucrurile frumoase pe care le-am primit și pe care le-am luat degeaba. Toate talentele, darurile, abilitățile și resursele ce încă nu le-am folosit. Rugăciunea nu este un moment în care să cerem lucrurile necesare. Este o transfigurare din partea noastră. Putem reevalua angajamentul nostru și să găsim noi opțiuni în viață.
Rugăciunea ne transformă și ne provoacă. Fața lui Isus s-a schimbat în momentul în care s-a rugat iar hainele sale au devenit de un alb imaculat. Iubirea și milostivirea lui Dumnezeu continuă să strălucească în inimile noastre și în relația noastră. Când ne rugăm, va trebui să scăpăm de răzbunare, de gelozia sau de mânia din inimile noastre, iar viața noastră și modul în care o vedem se va schimba cu siguranță. Devenim mai sfinți prin rugăciune. Rugăciunea ne ajută să devenim mai iubitori și mai înțelepți. Prin rugăciune ne apropiem mai tare de Dumnezeu.
Rugăciunea ne dă putere. Rugăciunea ne dă puterea necesară de a merge înainte, de a ne continua viața. Am putea simți că nu suntem singuri fiindcă Dumnezeu este cu noi.
Rugăciunea ne ajută să trecem peste. Întâlnirea cu Dumnezeu în rugăciune este foarte importantă. Se aseamănă cu oprirea la o benzinărie pentru a continua călătoria. Putem cere îndrumări și pe deasupra ne și dezmorțim picioarele. Tot la fel și cu rugăciunea, ne oferă orientarea și energia de a merge mai departe. Nu e o sustragere de la viață ci o oprire necesară pentru a putea continua cu o reînnoită încredere și putere în Dumnezeu.
Un mare predicator a sugerat la un moment dat o foarte frumoasă rugăciune. Pe care o putem rosti ori de câte ori primi sfânta împărtășanie sau când vizităm preasfântul Sacrament. Acesta spunea că cu capurile plecate, ochii închiși și cu mâinile pe inimă să rostim rugăciunea numită Altar, adică să îl:
Adori pe Domnul care se află în inima ta. Acceptă-l cu bucurie, umilință și iubire.
Asculți pe Domnul, care se află în inima ta. Ce îți spune în tăcerea inimii tale?
Să îi mulțumești Domnului pentru bunătatea și iubirea sa, pentru iertarea și răbdare, chiar și în momente de încercare și de necaz.
Să îi ceri Domnului tot ceea ce ai nevoie. Dar nu îi cere doar pentru tine ci și pentru toți ceilalți de lângă tine.
Să te bucuri în Domnul, în orice moment, indiferent de ceea ce treci, ce se întâmplă în acele momente. Fi bucuros, fi plin de speranță fiindcă Isus este în inima ta și fiindcă el va fi cu tine mereu.
Așa că, iubiți credincioși, va trebui să îl ascultăm pe Isus, care s-a transfigurat prin rugăciune și care a urmat cu fidelitate misiunea Tatălui, să îl ascultăm ca adevărați credincioși și popor al lui Dumnezeu. Să petrecem mai mult timp în rugăciune. Dar să nu uităm că rugăciunea nu este o încercare de a-l atrage pe Dumnezeu de partea noastră ci aceea de a fi siguri că noi ne aflăm de partea lui Dumnezeu și de a ne aduce mai aproape de el, de cel care se află mereu în inimile noastre. Amin
